Adrian MUNTEANU – Poemele sufletului meu

MUNTEANU-Adrian-2020 Adrian MUNTEANU - Poemele sufletului meu

NU MĂ CITI!

(copiilor mei)

–

Nu mă citi! Timpul zăbavnic fuge.

Am încercat să-ncătuşez clipita,

S-opresc pe-un verb privirea ta, grăbita,

Dar zborul ei necugetat distruge.

–

Nu-ţi mai lăsa pe un sonet smerita

Şi limpedea răbdare care suge

Torenţi de duh ce-s gata să înjuge

Trăpaşul tău ce şi-a rănit copita.

–

Mai bine-aruncă hăţul şi zăbala

Şi sari în şea când zări se-mpotrivesc!

Învinge-n goana vremilor migala

–

De-a zăbovi la osul părintesc.

Ridică vâsla, leapădă sfiala!

Eu mai rămân. Să tac şi să privesc.

–

 

BRAȘOV, BISERICA „CUVIOASA PARASCHEVA”

(fiicei mele, Medeea) 

–

O rândunică a pătruns. Subjugă

Părinti si frati, nuntasi ce-si uită graiul.

S-a ridicat spre bolti cu evantaiul

Aripilor întinse ca-ntr-o rugă.

–

Medeea-n rochie albă. Peste raiul

Uimirilor ce ne-au cuprins în fugă,

Un mânz de foc neîmblănzit se-njugă

La carul clipei ce-a pornit alaiul.

–

O cruce-a pus pe grinzile zidirii,

Cu gesturi suple. Lacrimi pe cuvănt.

În fracul ei, din ochi sorbindu-si mirii,

–

Tot dorul viu de mamă-l puse-n cânt.

A asezat pe frunti peceti iubirii

Si-un semn de taină, necuprins si sfănt

–

ÎNTR-UN APUS DE VIAŢĂ

(fiului meu, Titus,

violonist dincolo de ocean)

–

Mai ştii atunci când te ţineam de mână

Să poţi urca şovăitor o treaptă,

Când îţi iertam surâzător o faptă?

Ţineai vioara sub bărbie până

–

Trasa arcuşu-n cer o cale dreaptă

Şi deşira uimirea ghem de lână.

Şi-acum acorduri în auz se-ngână

Şi-n sală mama să apari aşteaptă.

–

Nu s-au pierdut isprăvile în ceaţă.

Pe-atunci prin fapte vieţuiam anost.

Abia târziu mi-a răsărit în faţă

–

Sonetul blând, să-mi împlinesc un rost.

Odată doar, într-un apus de viaţă,

Tu, fiul meu, să afli că am fost.

–

NU MĂ AŞTEPŢI

–

Nu mă aştepţi c-un zâmbet la intrare.
Între pereţi stă gârbovă tăcerea.
Ascunsă prin unghere, încăperea
A împietrit în picuri de uitare.
–
Nevolnic rost, împărtăşesc plăcerea
De-a mă retrage fad în aşteptare.
Rămân pustiu, un semn de întrebare
Ce-a năruit speranţa sau durerea.
–
Mi-ar trebui un zbor de dimineaţă,
Să născocesc poveşti cu trup fragil,
Să recompun altarele de ceaţă.
–
E prea târziu. În gândul meu debil,
Sleit de pofte, răvăşit de viaţă,

Aş vrea să fiu, dar nu mai sunt copil.

–

ÎL CHEAMĂ BLITZ

(Pentru cea mai iubită ființă din jurul meu,

care m-a vegheat 12 ani și care îmi crează și acum,

când îmi aduc aminte de el, emoții adânci și o neștearsă lacrimă pe obraz)

–

Îl cheamă Blitz şi-l trec în neuitare.

De ani și ani străbatem lungi trasee,

Pe unde-a dat prin bozii de-o idee

Şi colţul ierbii-nviorat răsare.

–

A fost întâi năvalnică scânteie,

Să prindă-n zbor un flutur în mişcare.

I-aş ridica din dor de el altare,

Pe unde-a fost, la margini de alee.

–

Despre acel ce mi-a păzit fiinţa

Nu ar ajunge să aştern un tom.

Şi-a pus pe el răstimpul scurs sentinţa.

–

Mai e acum o creangă nu un pom.

Îşi stinge-ncet, nestrămutat, putinţa,

Dar mă întreb: e câine sau e om?

–

DE CE-NEGRESC O COALĂ DE HÂRTIE

–

De ce-negresc o coală de hârtie,

Cine-mi citeşte slova vlăguită

Şi-un gând zdrobit sub tropot de copită

Pe care-abia în treacăt de-l mai ştie?

–

Pentru a cui risipă adormită,

Din care-am tot tăiat câte-o felie,

Însingurat mă-nchid în colivie

Ca să aştern uimirea-n trup ivită?

–

Nu stau la rând cei logodiţi cu rima

Să se prefacă strâmb că mă iubesc.

Nici nu îmi dau, din seva lor, infima

–

Limbă de timp când pizmele-aţipesc.

Secunda mea, fugind, se-nalţă prima.

Dar eu, în taina clipei, mai trăiesc.

–

DE DRAGOBETE DESPRE UN ALT FEL DE DRAGOSTE

–

Din tânăr rod îmi pregătesc merinde,

Să îmi pătrundă seva lor ținutul.

Mi-or amâna poverile sărutul

Şi rădăcini de glod lutos s-or prinde.

Din iarba chibzuinţei ţes avutul,

De-o-mbucătură foamea mea depinde.

Pe cruci de fum primejdia mă-ntinde

Şi îmi mângâie tâmpla neştiutul.

Târziu le strâng pe toate-acestea-n minte

Şi-mi fac sălaş din zvelte crengi de măr

Ce s-or zvânta când vremea-n jur, fierbinte,

Îmi va lua-ndoiala în răspăr.

Zidesc nădejdi din străvezii veşminte,

Iubirea mea de vis şi adevăr.

––––––––

Adrian MUNTEANU

Brașov, 24 Februarie 2020

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed