Sărbătoarea celor două Iulii la Muzeul Hasdeu

1187-431x320 Sărbătoarea celor două Iulii la Muzeul HasdeuSărbătoarea celor două Iulii, pe data de 2 iulie, aşa cum le sărbătorea Hasdeu, va începe sâmbătă la ora 11. Pregătirile sunt în toi pentru un spectacol de teatru şi pian, lansări de carte şi expoziţii…Iuliile vor fi sărbătorite în cadrul mirific al castelului. Cei care iubesc arta şi povestea lui Hasdeu vor participa cu sufletul deschis la un eveniment ce are loc de 20 de ani…Muzeul Hasdeu are intrarea liberă pentru această sărbătoare, căreia i se dedică cu tot sufletul oamenii care au fost pasionaţi de istoria unei tragedii cutremurătoare dar şi un invitat surpriză, din Spania.

httpv://www.youtube.com/watch?v=YaLq7OU2wd4

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed