Noul sezon de schi alpin a început foarte bine pentru cea mai valoroasă sportivă din România din prezent la această disciplină olimpică: Ania Caill, legitimată la CS Caraimanul Buşteni.

l_80167

Singura reprezentantă tricoloră participantă în concursul feminin la Jocurile Olimpice de la Soci şi la Campionatele Mondiale de la Beaver Creek, tânăra de 19 ani se află în America de Sud în debutul acestui sezonului competiţional.
Ania Caill concurează în cadrul Cupei Sud-Americane, iar rezultatele obţinute demonstrează faptul că pregătirea din perioada de vară a fost la un nivel foarte bun. Marţi, aceasta a luat parte la ultimele două concursuri de coborâre din cadrul competiţiei, desfăşurate pe pârtia de la El Colorado, din Chile.
Cu un moral bun după ce în manşa oficială de antrenament se situase pe prima poziţie, Ania Caill a confirmat şi în manşele de concurs, sosind pe locul secund. Singura sportivă care a depăşit-o a fost Ester Ledecka, din Cehia, care, însă, trebuie menţionat că a beneficiat de condiţii meteo mai bune, timpii primelor schioare care au luat startul, printre care s-a aflat şi reprezentanta României, fiind afectaţi de vânt.
De altfel, vremea nu a fost foarte bună pe pârtia din Chile, două antrenamente fiind anulate din această cauză. Pentru Ania Caill a fost, totuşi, mai puţin important faptul că a ratat victoria în manşele de pe pârtia din El Colorado, deoarece, prin performanţele realizate, a reuşit să-şi adjudece titlul în Cupa Sud-Americană la proba de coborâre. Schioara clubului din Buşteni mai avea încă două podiumuri în palmares la coborâre, situându-se pe locurile 2 şi 3 la două curse disputate pe 1 septembrie, pe pârtia din La Parva, tot din Chile. Astfel, a adunat un total de 300 de puncte în clasament, asigurându-şi prima poziţie la această probă.
În plus, după cele două curse de coborâre, Ania Caill urcase pe locul 7 în ierarhia generală a competiţiei sud-americane, în care se punctează rezultatele obţinute la toate probele. Concurenta tricoloră urma să participe, ieri, şi în cadrul probelor de Super G şi combinată alpină pe pârtia de la El Colorado.

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Ania Caill, intre primele zece pozitii in clasamentul Cupei Americii de Sud

l_79879(Sambata, 5 septembrie 2015) – La jumătatea sezonului din Cupa Americii de Sud la schi alpin, schioara clubului Caraimanul Buşteni, Ania Caill, se află printre primele sportive din clasament. Învingătoare la un concurs de slalom uriaş în debutul noului sezon, tânăra de 19 ani din lotul olimpic al României a confirmat şi la etapele din Cupa Americii de Sud, competiţie din care s-au disputat zece evenimente dintre cele 18 programate.
Ania Caill a ocupat locurile 2 şi 3 la două curse de coborâre care au avut loc în data de 1 septembrie, pe pârtia din La Parva (Chile), după care, miercuri, a concurat la o întrecere de super G, la care a ratat prezenţa pe podium pentru cinci zecimi de secundă, clasându-se pe locul al patrulea.
Astfel, în clasamentul general al competiţiei, în care se acumulează punctele obţinute la toate probele, schioara tricoloră ocupă locul al optulea, deşi a punctat în doar trei concursuri. De remarcat că aceasta ocupă locul secund în clasament la coborâre, cu 140 de puncte, la diferenţă de 60 de puncte faţă de prima clasată, slovena Ilka Stuhec, care este pe locul 22 în ierarhia mondială, conform celei de-a doua liste realizată de Federaţia Internaţională de Schi.
Pentru Ania Caill urmează câteva zile de antrenamente, după care, de pe data de 10 septembrie, va reîncepe cursele în discipline de viteză, timp de o săptămână, după care va reveni din America de Sud. Schioara clubului prahovean este lidera României în schiul aplin, fiind singura fată care a reprezentat ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014, şi la Campionatele Mondiale din acest an, disputate la Beaver Creek, în SUA.

Schioara Ania Caill, de doua ori pe podium in America de Sud

(Joi, 3 septembrie 2015) – După debutul excelent de sezon, în care a obţinut victoria într-o cursă de slalom uriaş, reuşind cel mai bun punctaj la respectiva probă – 15.03, schioara clubului Caraimanul Buşteni şi a lotului olimpic, Ania Caill, şi-a mai trecut în palmares încă două rezultate bune pe pârtiile din America de Sud.
l_79803Prezentă în Chile, sportiva de 19 ani a participat, în prima zi a lunii septembrie, la două curse de coborâre din cadrul Cupei Sud-Americane la schi alpin, disputate pe pârtia din La Parva, la amândouă reuşind să urce pe podium. La primul concurs, Ania Caill a stabilit al doilea timp (1.24,20 min.), fiind la doar 66 de sutimi de secundă de prima clasată, slovena Ilka Stuhec, sportivă situată pe locul 22 în lume la coborâre şi având cu cinci ani mai mult decât ea.
La cea de-a doua cursă, schioara tricoloră a ocupat locul al treilea, cu timpul de 1.26,73 minute, sosind în urma sportivelor Ilka Stuhek (1.24,10 min.) şi Cara Brown (1.26,57 min.), campioana Marii Britanii.
De menţionat că, în prima cursă, cu 62.91 puncte, Ania Caill s-a apropiat de cel mai bun punctaj stabilit în sezonul trecut (62.27), iar asta chiar de la primul său concurs. În plus, a reuşit să depăşească sportive care o întreceau în anii anteriori, cum sunt Macarena Simari Birkner (Argentina, situată pe locul al patrulea la ambele curse) şi Noelle Barahona (Chile, clasată pe locurile 5 şi 6).
Astfel, se demonstrează că se află pe drumul cel bun cu pregătirea, progresul arătat încă din primele curse ale sezonului oferind încredere în privinţa viitoarelor participări, motiv pentru care Ania este îndreptăţită să se gândească la etapele de Cupa Mondială. Însă, pentru obiectivul său de a concura la cel mai înalt nivel, aceasta are nevoie şi de susţinere financiară pe care forul naţional, deocamdată, nu o poate acoperi.

Andra Caill, din nou la karting

Sora mai mică a Aniei, Andra Caill (în foto, alături de mama sa, Dana Caill), de asemenea schioară legitimată la CS Caraimanul Buşteni şi componentă a lotului olimpic al României, s-a întors şi ea, de curând, din America de Sud, unde a început sezonul competiţional. În vârstă de 18 ani, aceasta a avut evoluţii foarte bune în cursele la care a participat, dovadă că şi-a revenit după accidentarea suferită chiar în finalul sezonului trecut, care a făcut-o să piardă concursuri importante pentru punctajul său din clasamentele internaţionale.
Întoarsă din America de Sud, Andra Caill este de două zile în România, la Târgu Secuiesc, pregătindu-se pentru o nouă cursă de karting. Tânăra sportivă a mai participat la două curse de karting în acest an, disputate tot pe pista de la Târgu Secuiesc, în mai, la Cupa FRK, şi în iulie, la etapa a treia din Campionatul Naţional. De menţionat că aceasta este singura fată din competiţie la cea mai mare categorie din concurs – KZ2.
Andra Caill va participa la etapa a IV-a din Campionatul Naţional de Karting, care este programată la finalul acestei săptămâni, în cursa trecută fiind nevoită să abandoneze după ce monopostul său a fost afectat în urma unui accident care s-a petrecut în faţa sa.

Debut excelent in noul sezon pentru Ania Caill

l_79675(Vineri, 28 august 2015) – După ce sora sa mai mică, Andra Caill, a demonstrat că şi-a revenit după accidentarea suferită, arătând un progres evident pe pârtiile sud-americane, în startul noului sezon de schi alpin, şi Ania Caill a dovedit că programul de pregătire din vară a fost excelent. Ambele sportive sunt legitimate la CS Caraimanul Buşteni şi incluse în lotul naţional.
În vârstă de 19 ani, Ania Caill este una dintre speranţele României în schiul alpin, obţinând cele mai bune performanţe în sezoanele precedente. Tânăra schioare născută în Franţa, dar care reprezintă culorile ţării noastre din 2012, nu s-a dezis de la performanţe nici acum, chiar de la debutul său în noul sezon impresionând prin evoluţia de la slalom uriaş.
Prezentă de săptămâna trecută în America de Sud, Ania Caill a participat miercuri în cadrul unui concurs disputat în Chile, la Valle Nevado, din categoria Campionate Naţionale. Încă din prima manşă a arătat că se poate lupta pentru victorie, situându-se pe locul secund, cu timpul de 55,58 secunde, la 27 de sutimi de slovaca Barbara Kantorova, care câştigase deja trei curse de slalom uriaş până acum.
În manşa secundă, Ania Caill a avut o evoluţie excelentă, stabilind cel mai bun timp (59,17 secunde), cu 25 de sutimi avans faţă de a doua clasată, franceza Manona Campillo (care a sosit pe locul doi şi la general), adjudecându-şi victoria în clasamentul general, devansând sportive situate mult mai bine în ierarhia internaţională şi care o întreceau, în februarie, la Campionatele Mondiale.
Şi mai important este că, prin acest succes, schioara clubului din Buşteni va ajunge la 15 puncte în clasamentul internaţional la slalom uriaş (de la 31 de puncte, astfel va coborî punctajul cu mai bine de jumătate), ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă din istorie pentru România. Iar acesta este doar începutul de sezon, unul care se anunţă promiţător pentru tânăra care urmăreşte să participe în Cupa Mondială.

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Top 3 avantaje pe care la cauta tinerii la primul loc de munca

Business woman fairly doing her jobPentru cei mai multi tineri, primul loc de munca reprez…