Home Schiţă de studiu a Bibliei dintr-o perspectivă de ansamblu – partea I

Schiţă de studiu a Bibliei dintr-o perspectivă de ansamblu – partea I

13 min read
0
0
152

Originile Bibliei

Să ne imaginăm că vom porni într-o călătorie, tu şi cu mine, undeva foarte departe, pe nişte meleaguri cu totul diferite de tot ceea ce ai cunoscut până în clipa de faţă. Destinaţia este stabilită deopotrivă în spaţiu şi timp prin coordonate suficient de precise pentru a distinge epoca şi zona geografică pe care doresc să ţi-o prezint. Astfel, ieşind din continuum-ul spaţio-temporal al clipei prezente şi al locului în care te găseşti în momentul de faţă, vei intra împreună cu mine în realitatea ce a existat acum peste trei mii cinci sute de ani în mijlocul vechii civilizaţii a Egiptului antic pentru a ne întâlni cu iniţiatorul celui mai perfecţionat sistem religios al umanităţii, şi anume monoteismul.

De fapt, am folosit cuvântul de “iniţiator”şi nu de autor, fiindcă acest personaj istoric, cunoscut sub numele de Moise, în permanenţă şi-a subliniat calitatea de trimis al unei autorităţi mult mai înalte decât el, mai precis al Celui ce stăpâneşte peste întreaga existenţă şi lume, adică a lui Dumnezeu. Dar ajunşi pe tărâmul egiptean al faraonilor, va fi bine să privim puţin la cultura religioasă şi ideologică a acelor vremuri.

Un lucru în mare parte comun pentru mai toate culturile antice, era reliefat prin concepţia că universul a apărut din nişte elemente fundamentale, dintr-o esenţă ce a zămislit întreaga realitate materială şi spirituală în mijlocul căreia ne găsim. Această esenţă a purtat mai multe nume, în funcţie de tradiţia culturală a fiecărui popor, însă principiul fiind că din ea s-au născut într-un mod tainic toate lucrurile. Astfel, unele dintre primele “produse”ale acestei esenţe unice au fost elementele fizice ale naturii, sau “stihiile”în limba greacă, întruchipate prin apă, pământ, vânt şi foc.

Ulterior, din combinaţia acestora au început să apară şi formele de viaţă vegetală, animală, umană şi supraumană, adică zeii, calitatea deosebită a zeilor fiind puterea de a stăpâni într-o anumită măsură aceste elemente ale naturii din care sub o formă sau altă şi ei au apărut. În felul acesta, întreaga lume era concepută ca fiind sub incidenţa acestei naturi primordiale din care în mod spontan au fost zămislite toate lucrurile. Această “spontaneitate”nu a avut o anumită logică sau în orice caz noţiunea de sens ultim nu putea fi exprimată. De aici, dificultatea stabilirii şi menţinerii unei ordini universale, neexistând o autoritate finală a tot ce există.

Astfel, ordinea existentă la nivel cosmic, dar şi terestru, se putea menţine doar prin efortul eroic al zeilor, semizeilor şi oamenilor. De exemplu, dacă nu ar fi fost zeul Ra, care să se lupte zilnic cu zeii potrivnici, atunci soarele pur şi simplu nu ar mai fi putut apărea pe cer. Principiile cosmice nu puteau fi ţinute în frâu însă fără jertfe, în baza cărora zeii, la rândul lor, puteau exercita influenţa lor în a le călăuzi şi direcţiona spre binele umanităţii.

Cruzimea acestor practici nu era întâmplătoare, fiindcă prin suferinţa jertfei, viaţa acesteia era transferată în esenţe spirituale pe care zeii le puteau folosi în exercitarea puterii lor de stăpânire a lucrurilor.

Dacă printr-un concurs nefericit de împrejurări, aceste jertfe ar fi încetat să mai fi fost aduse, atunci zeii şi-ar fi pierdut puterea lor, iar elementele naturii ar fi năvălit nimicitor şi haotic asupra oamenilor, distrugând totul în cale.

La capitolul dezordine cosmică se putea adăuga şi rivalitatea dintre zei, lupta lor pentru supremaţie, similară celei dintre oameni. Practic, nimic nu era pe deplin stabilit, totul intrând sub incidenţa unei posibile schimbări, ce se putea produce în mod neaşteptat. O astfel de viziune conducea inerent la un simţământ de instabilitate, teamă şi superstiţie pentru toate categoriile sociale din acel timp.

Ei bine, în acest context, Moise a introdus un element cultural revoluţionar ce a condus la înlăturarea tuturor acestor zei prin concepţia existenţei unei singure autorităţi ultime, a Creatorului întregii existenţe, incluzând toate aceste elemente greu controlabile ale naturii.

În locul unui univers născut din haos prin “creaţie spontană”, Moise a vorbit despre o creaţie având la bază un plan bine pus la punct şi o voinţă unică exprimată de o Persoană având autoritate primă şi ultimă deopotrivă.

De unde însă a preluat Moise această concepţie? Cum i-a venit o astfel de idee?

Răspunsul dat de el prin scrierile pe care ni le-a lăsat este că toată această lucruri le-a primit deopotrivă prin tradiţia naţiunii evreieşti, prin descoperire directă din partea acestui Mare Autor, precum şi din studiul lucrărilor scrise la acea dată. Pornind de la aceste fundamente, el a întocmit mai multe scrieri, care ulterior au fost grupate în cinci cărţi.

Prima dintre acestea, Geneza, a fost destinată să clarifice apariţia universului prin creaţie, evoluţia decadentă a umanităţii şi misiunea specială a poporului evreu. În a două carte, Exodul, ni se vorbeşte despre ieşirea evreilor din Egipt în timpul său şi plecarea către Palestina.

A treia carte, Leviticul, ne vorbeşte despre instituirea preoţii levitice, oferind prevederi şi rânduieli despre închinare. A patra carte, numită în ebraică cu titlul “În pustie”, redat prin cuvântul “Numeri”, ne relatează pe scurt istoria celor patruzeci de ani petrecuţi de evrei în pustie. Iar a cincea carte, Deuteronom, reprezintă o sinteză şi un testament al activităţii lui Moise, având o mulţime de sfaturi, îndemnuri şi avertizări pentru naţiune.

Asupra detaliilor oferite de aceste cărţi, voi reveni în articolele viitoare. Însă acum voi insista asupra diferenţei culturale fundamentale dintre monoteism şi politeism, care pleacă de la modul în care universul a apărut şi se continuă prin înţelegerea controlului exercitat de către Creator asupra tuturor lucrurilor. În plus, haosul aparent al naturii îşi găseşte o explicaţie raţională prin existenţa păcatului neascultării şi a răzvrătirii umanităţii împotriva autorităţii Sale.

Astfel, putem distinge cu uşurinţă că ideea evoluţionismului introdus de către Charles Darwin, nu reprezintă altceva decât revenirea tezelor fundamentale ale mitologiei antice, adică a politeismului, ce pleacă de la o esenţă evoluând haotic prin “creaţie spontan㔺i luptă pentru supravieţuire către o ţintă nedefinită.

Astfel, ateismul modern nu reprezintă altceva decât revenirea acestei gândiri tributare dominaţiei crude a naturii asupra umanităţii. Diferenţa formală constă în dispariţia zeilor supraordonatori, locul funcţional al acestora fiind luat de către tehnologie, tehnică şi ştiinţă. Însă neputinţa zeilor în stăpânirea naturii, în ciuda puterilor magice deosebite ale acestora, este similară limitările ştiinţei şi tehnologiei prezente. Magia ştiinţei este limitată, transformându-se într-un miraj seducător, dar insuficient în rezolvarea problemelor lumii în care ne găsim. Monoteismul autentic reprezintă singura alternativă valabilă, exact ca în timpurile lui Moise.

Octavian Lupu
Bucureşti
05 august 2011
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…