Şcoala Principesa Maria Sinaia, 100 de ani de performanţă în educaţie
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va acorda Şcolii Principesa Maria „Diploma de Excelenţă Instituţională”, pentru rezultate de excepţie şi pentru contribuţia instituţiei la creşterea actului de educaţie, timp de un secol.
De-a lungul timpului, elevii au obţinut rezultate foarte bune la concursurile şi olimpiadele judeţene şi naţionale, iar şcoala se mai poate lăuda şi cu un corp profesoral foarte bine pregătit. Baza materială modernă, care asigură buna instruire a elevilor, a fost de asemenea un criteriu de selecţie în acordarea diplomei de merit şcolii sinăiene.
„Această recunoaştere o primesc şcolile cu rezultate deosebite şi cu peste 100 de ani vechime în activitatea de învăţământ. Noi ne-am încadrat în aceste criterii şi am alcătuit un dosar care a fost aprobat şi, în curând, vom primi această diplomă de excelenţă instituţională”, a precizat directorul şcolii, profesorul Adrian Calciu.
Şcoala Principesa Maria a fost de asemenea selecţionată printre alte 36 de unităţi de învăţământ din judeţ să participe, în perioada februarie-iunie, la proiectul „Dezvoltarea culturii calităţii şi furnizarea unei educaţii de calitate în sistemul de învăţământ preuniversitar din România prin implementarea standardelor de referinţă”, proiect cu finanţare din Fondul Social European. „Şcoala noastră va participa la un program de formare pentru evaluatori externi. Cele patru cadre didactice selectate vor participa activ în comisiile de evaluare externă pentru diferite instituţii şcolare din judeţ”, a mai spus directorul Adrian Calciu.
SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul