O potecă din masivul Bucegi ce duce în Valea Spumoasa, zona impresionantă din apropierea staţiunii Buşteni, ar putea intra cu acte în regulă în circuitul turistic. Traseul nu este omologat, dar salvamontiştii vor trimite un dosar Ministerul Turismului, pentru omologarea sa. Poteca este un accesibilă, iar Valea Spumoasa se afla la o altitudine de aproximativ 1.120 de metri. De la staţia de telecabină din Buşteni, de unde începe traseul, se ajunge în  Vale în aproximativ 30 de minute. În Valea Spumoasa cascadele izvorasc de la numai cativa metri de deasupra stancilor, iar apa plată este de o calitate foarte buna. Panorama poate fi admirata si din telecabina Busteni – Babele, iar o altă atracţie o constituie peretii stancosi, cu şapte trasee cu diverse grade de dificultate. Deocamdată, însă, numai adevăraţii iubitori ai muntelui stiu, cum sa ajunga in Vale. După omologare, traseul va fi marcat si la indemana oricarui pasionat de drumetie montana.

httpv://www.youtube.com/watch?v=-zC4su-SWRw

Traseul spre Valea Spumoasa, propus spre omologare la Ministerul Turismului

Odata cu sosirea sezonului estival traseele turistice din masivul Bucegi sunt luate cu asalt de mii de turisti. Putini amatori de drumetii cunosc, insa, o poteca ce duce in Valea Spumoasa, o zona impresionanta din apropierea statiunii Busteni. Traseul accesibil oricarui turist indiferent de anotimp are insa o problema: nu este omologat si, ca atare, nu este marcat. Pentru ca zona sa intre in circuitul turistic, salvamontistii vor inainta un dosar catre Ministerul Turismului pentru a omologa unul dintre cele mai frumoase trasee din Bucegi. Valea Spumoasa se afla in apropierea statiunii Busteni,traseul incepand chiar de langa telecabina, iar pentru a nu incurca potecile este necesara cunosterea buna a zonei sau solicitarea ajutorului unui salvamontist.
Intram in padure printr-o zona usor inclinata iar dupa nici 5 minute de mers trebuie sa fim foarte atenti pentru a nu rataci drumul.
Dupa alte cateva minute de mers ajungem la pod si putem spune ca am parcurs mai mult de jumatate din traseu.
In scurt timp parcurgem si ultima bucata din poteca. Prezenta refugiului Salvamont Busteni, unul dintre cele mai vechi din Romania, ne indica intrarea in Valea Spumoasa.
Valea Spumoasa se afla la o altitudine de circa 1120 de metri iar de la statia de telecabina din statiunea Busteni se ajunge aici in aproximativ 30 de minute. De frumusetea zonei se pot bucura turistii de orice fel, indiferent de varsta, pregatire sau echipament.
Cascadele ce cad in Valea Spumoasa izvorasc de la numai cativa metri deasupra stancilor. Pe langa imaginea impresionanta turistii se pot bucura si de calitatea apei plate, care este colectata, imbuteliata si apoi vanduta ca atare de o firma de profil. Panorama impresionanta compusa din mai multe cascade furtunoase poate fi admirata si din telecabina Busteni – Babele. Peretii stancosi reprezinta un adevarat paradis pentru alpinistii profesionisti, aici existand 7 trasee cu diverse grade de dificultate. Fiind un loc retras si nemarcat din punct de vedere turistic pe vreo harta, numai adevaratii iubitori ai muntelui stiu, insa, cum sa ajunga aici.
Pentru ca toti turistii sa se poata bucura de frumusetea locului, salvamontistii lucreaza acum la un dosar foto – video si cu descrierea zonei,  document caree va fi depus la Ministerul Turismului astfel incat traseul sa poata fi omologat si marcat ca punct de interes turistic.
Prezentator : George Cotinghiu – sef Salvamont Prahova

httpv://www.youtube.com/watch?v=DYmOQJhO9Ls

SURSA: http://www.stiriploiesti.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…