Alegerea Laurei-Codruța Kovesi de către europenii U.E. într-un post cu adevărat de mare responsabilitate, fără a exista un sprijin al Puterii mioritice, adică al majorității parlamentare găzduite în Casa Poporului, demonstrează capacitatea europarlamentarilor de a recunoaște valoarea profesională a oricărui coneurupean. Persoană fizică.

Laura Codruta Kovesi

Sigur, sunt subiectiv, deoarece am susținut-o pe Kovesi atunci când acuzații grave se abăteau asupra ei. Unele construite cu atâta viclenie încât păreau aproape reale. Am avut și eu momente ca ale Sf. Petru ! Kovesi era prezentată ca o scelerată care tăia și spânzura în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Penalii nației găsiseră și vreo două otrepe din sânul instituției care sugerau că așa ar sta lucrurile. Minciuni comentate non stop. S-au folosit de uscături, existente peste tot în instituțiile publice românești, ca să arunce cu noroi în toți oamenii DNA, cadre atent selecționate și școlite la cele mai bune școli de profil ale lumii civilizate.

Cu cât i se puneau Codruței în spate tot mai multe nefăcute, cu atât se acumula simpatia mea pentru ea. Mai ales când acuzele proveneau de la indivizi și individe cu mari probleme de moralitate sau cu grave probleme cu Justiția (gen Dragnea, Tăriceanu, Bica, Mitralieră, Ghiță, Udrea și ceva plevușcă dâmbovițeană (gen Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae) sau județeană (Tudorel, Nicolicea, Iordache ș.a.).

Câți stau să judece ? Înghit pe nemestecate ce li se servește de mincinoșii Patriei de la A3 sau RTV sau Gușă, realistul tv. Mai nou, s-a aliniat și TVR, care e un post plătit din bani publici și nu din furăciunile șobolanilor roșii.

Să fie clar ! Nu procurorii DNA au dat sentințe, ci judecătorii. Procurorii nu fac decât să instrumenteze dosare, pe baze de probe. Dacă probele ar fi fost false, cohortele de avocați ai acuzaților le-ar fi demonstrat netemeinicia iar televiziunile de partid ar fi urlat din toți rărunchii. Nu știu dacă ați observat, inculpații nu contestă faptele în sine, se și feresc să vorbească despre ele, ci contestă modul în care au fost obținute probele ! Cică le-ar fi furnizat serviciile secrete. Și care-i problema ? Nu ăsta e o sarcină a unui serviciu secret ? Să strângă și să livreze, celor îndreptățiți să ia măsuri, date despre cei care aduc atingere intereselor naționale și care produc pagube statului. Este cea mai importantă sarcină pe care o are, de fapt, Serviciul Român de Informații.

De altfel, mult înfieratele protocoale ale Justiției cu diferite alte instituții, nu s-au dovedit nici în ziua de azi a fi ilegale, cum țipau pe toate gurile de foc propagandistic șobolanii psd&alde.     

Pe fondul ăsta, infractorii ajunși la conducerea statului, au început asaltul pentru aservirea Puterii judecătorești. Fiind la conducerea Parlamentului și având deja la picioare, în mare parte, Curtea Constituțională a României și 100% instituția Avocatul Poporului, gașca penalilor parlamentari au început să umble fățiș la legile Justiției, aducând modificări peste noapte care i-ar scăpa umbra răcoroasă a pușcăriilor. Reacția firavei societăți civile a impresionat planeta prin marile proteste care au stopat OUG 13. Se știe ce s-a întâmplat în 10 august 2018 în Piața Victoriei, prin intervenția sălbatică a Jandarmeriei Române (?) asupra protestatarilor pașnici (nu mă refer la provocatorii infiltrați în rândul lor). A fost momentul în care Puterea actuală (PSD&ALDE+UDMR) a dorit să îngenuncheze definitiv voința celor care nu acceptă hoția, imoralitatea și țopenia. N-a ținut ! Geaba gaze, geaba bastoane împrăștiate cu nemiluita pe spatele protestarilor nevinovați ! Nu vrea mica „turmă” de oameni cinstiți ai României să cedeze. Așa se întâmplă și cu OUG 7 ! 

Am rămas consternat cum a căzut în cursă președintele Johannis care, legist fiind, a aprobat îndepărtarea Codruței de la DNA. Totul a fost abil regizat de către cutra Tudorel, ministrul Justiției cu cei de la Curtea Constituțională, ca pe urmă să urle că nu ei au înlăturat-o pe Kovesi, ci președintele ! Ăștia chiar ne cred proști !?!

Orice atac asupra Codruței au transformat-o, încet-încet, într-o reală eroină a României. Candidatura ei la postul de procuror șef al Parchetului European i-a făcut guvernanți să dea în turbare. Au folosit toate armele propagandistice din dotare pentru denigrarea ei. Numai că efectul a fost invers ! Am scris anterior despre josnicia acestor atacuri și ce se va întâmpla cu o astfel de tactică descalificantă. Cu acest prilej, ne-am mai făcut odată de râs ca popor, cu astfel de aleși ai democrației feseniste !

Victoria Codruței nu este în totalitate a Codruței, chiar dacă e pe persoană fizică, ci și a noastră, a poporului care mai crede încă în valoare profesională, în cinste și în moralitate. Mai e ceva ! Mi-am adus aminte de Nicolae Titulescu, nepotul protopopului Nicolae Economu, diplomatul român care a fost ales președintele Ligii Națiunilor (1930 și 1931). M-am gândit și la liderul Organizației Națiunilor Unite. Nu țin minte să fi fost ales secretar general al ONU vreun reprezentant al marilor puteri. Funcția a fost deținută de oameni, foarte bine pregătiți profesional, din țări fără o influență politică sau militară deosebită. La conducerea ONU s-au succedat, până acum, un norvegian, apoi, suedez, myanmarez, austriac, peruan, egiptean, ganez, coreean. Pentru mandatul 2017-2022 fiind un portughez. Întotdeauna, ei au căutat să asigure echilibrul necesar pentru rezolvarea marilor probleme ale lumii iar mai marii statelor lumii au dat curs deciziilor luate împreună.   

Așa se întâmplă și în situația Codruței. Un neamț sau un francez într-un asemenea post ar fi dat naștere tot timpul discuții. Și, apoi, ce știau aceștia despre fenomenul corupției generalizate ? Așa s-a ales varianta cu un reprezentant al unei țări în care corupția colcăie prin toate ungherele. Asta nu înseamnă că nu s-a ținut cont de calitățile native ale candidatei. Modul în care s-a comportat la audieri, în văzul întregii lumi, nu pe furiș ca la noi, m-a făcut să fiu mândru că sunt român, că mai aveam și asemenea oameni. În afara loazelor care ne conduc temporar. De aproape 30 de ani.

Stăm, de trei decenii cu gloanțele de aur în buzunar și mulți nu le-au folosit cu cap. Unii cu o educație precară, îndobitociți de un indivizi ajunși la Putere care au neglijat premeditat educarea poporului, le-au vândut pe o găleată sau o sticlă de ulei. Alții, nici nu s-au atins de ele !

Nu loazele sunt vinovate, ci noi, alegătorii !

Felicitări și succes, Laura-Codruța Kovesi !
Inline image

 

 

S-auzim numai de bine, deși ….

Sergiu Găbureac

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Din 31 Martie 2019 doua spatii noi de Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hote…