„Maria, nu uita! Ne vedem la Paris„

„Zăvoiul m-a învăţat să înţeleg graiul lemnului şi al pietrei”

C. Brâncuşi

Scriitorul şi compozitorul Marin Voican Ghioroiu, un împătimit al operelor brâncuşiene, al sculpturilor nemuritoare ale artistului din Hobiţa, interpretul în mod original al dăltuirilor magnifice din complexul muzeal de la Târgu-Jiu, dar şi un bun cunoscător al marii doamne a cântecului popular, neegalabila Maria Tănase pe care în 1956 a cunoscut-o, numindu-l pe adolescentul Marinică din Ghioroiu, „pajul” Domniei Sale, pajul Păsării Măiestre a Gorjului, devenită prin talentul său interpretativ, prin vocea ei incomparabilă, prin comportamentul scenic, în viaţa de zi cu zi, prin modestia ei, nemuritoare, înălţându-se la ceruri în Raiul muzicii populare româneşti gorjene şi nu numai.

Măriuca l-a iubit pe nenea Costache, a iubit măreţia lui, i-a iubit opera nemuritoare. Iubirii lor, respectul reciproc al celor doi uriaşi ai artei româneşti, îi dedică Marin Voican Ghioroiu drama într-un act şi trei tablouri: „Ne vedem la Paris”.

Pasărea măiastră, Măriuca îl vizitează la Paris, prin 1938 după susţinerea concertului de muzică populară românească la Expoziţia Internaţională sub bagheta maestrului Grigoraş Dinicu, în faţa împăratului Marocului şi a maiestăţii sale, regele României, Carol al II-lea, găsindu-l în atelierul său din strada Impasse Ronsin nr. 11 pentru a-i aduce salutul de prietenie al gorjenilor.

Admiră blocul de piatră din care va răsări un Cap de copil, Somnul şi Cuminţenia Pământului… cărora cu dalta lui magică le va da viaţa, le va dărui lumină, eternitate şi îl ascultă fermecată pe neicuţa Costache.

Marin Voican Ghioroiu, creator de versuri şi muzică populară bună, face să răsune glasul privighetorii Gorjului, Maria Tănase, interpretând cântecul „Sus în deal la Peştişani” pornit din pieptul sopranei Rodica Anghelescu. Brâncuşi plânge. Printre lacrimi şi suspine îi explică Măriucăi naşterea Păsării Măiastre, nemuritoarea pasăre care picură apă vie voinicilor în luptele lor cu zmeii, eliberând-o pe Cosânzeana. Când s-a născut din daltă şi ciocan, pasărea şi-a luat zborul rătăcind în timp şi spaţiu, zburând ca un diamant şlefuit, departe… ajungând în prispa casei din Hobiţa.

Vocea Mariei răsună la rugămintea maestrului interpretând cântecul „În prispa căsuţei mele”. Capul Măriucăi simte căldura pieptului neichii Costache, avea nevoie să fie mângâiată, să-şi contopească sufletul şi mintea, ca să-i spună cu dulci şoapte: „Neicuţă, cum i-ai dat drumul Păsării Măiestre să ducă în Poiana Florilor ca să-ţi aducă picături de apă vie lăcrimată de izvorul din Hobiţa, cu care să stropeşti „Cuminţenia Pământului” pentru a prinde viaţă?”

Dulcea Măriuca înviorează melancolia prin viersul inegalabil invocând „poiana florilor, izvorul Zânelor, roua ochilor iubiţi, lacrimi de îndrăgostiţi”.

În tabloul II, Marin Voican Ghioroiu aduce acţiunea la Târgu-Jiu, acolo unde genialul sculptor Constantin Brâncuşi a făurit ansamblului sculptural în cinstea EROILOR NEAMULUI, comandă primită din partea Ligii Femeilor din Gorj, al cărei preşedinte era soţia primului ministru al României, Aretheia Tătărăscu, unde se pot vedea şi admira Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor (30 de scaune), Poarta Sărutului, Coloana Infinitului şi Masa Singuratică, toate cunoscute sub numele de CALEA EROILOR.

Maria Tănase se întâlneşte cu Brâncuşi în sanctuarul de la Târgu-Jiu, unde artistul explică privighetorii fiecare operă a sa. Îl îmbie cu frumoasele cântece „Ţi-am lăsat florile mele” şi „Dorul de nu-l sărutam” interpretate de frumoasa Rodica Anghelescu, alături de doina „Timpule, nu-mi fi duşman”.

Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi îşi aduc aminte de zilele fericite petrecute la Bălceştii Gorjului, unde i s-a înfiripat în suflet cântecul gorjenesc. Despărţirea de Maria în gara de la Târgu-Jiu a fost tristă. Îşi dau întâlnire la Paris. În mintea şi sufletul Mariei rămăseseră dăltuite pentru totdeauna cuvintele neichii Costache (un ecou de tren plecând…) şi-i sunau în urechi ca un şopot dulce de izvor, ca o speranţă tămăduitoare a unei iubiri înflăcărte: Maria, nu uita! Ne vedem la Paris…”  Maria cântă cu atâta dor „În gara Stelelor aprinse” că piatra de e piatră… lăcrima şi ea de neîmplinirea dorului arzător (speranţă ne-mplinită, trecătoare).

Ochii înlăcrimaţi ai badelui Costache priveau cu tristeţe iar inima-i spunea: Adio, Măriucă!

Târziu, prin 1962, Maria Tănase i-a aprins o lumânare la mănăstirea Tismana, presărând câteva bobiţe de tămâie peste cărbunii ce mocneau într-o ulcică de pământ.

Drama se încheie în ritmul cântecului popular al Mariei Tănase „Maria Tănase spune, iubeşte cât eşti pe lume”  interpretat de aceeaşi Rodica Anghelescu.

Autorul Marin Voican Ghioroiu, care a cunoscut şi a vizitat deseori pe Maria Tănase la frumoasa casă (unde a copilărit) a părintelui ei Ion Coandă Tănase, din strada Livede cu Duzi nr. 13, împleteşte dialogul cu cântecul.

Melodii de o rară frumuseţe ale poetului-compozitor Marin Voican din comuna Ghioroiu care se învecinează cu satul Mierea Birnicii (de pe valaea Amaradiei, aparţinând judeţului Gorj)   ne aduc un parfum miresmat ale acestor meleaguri „plaiuri de dor” unde cântecul autentic gorjenesc are rădăcini seculare, este zestrea cea mai de preţ a unor oameni iubitori de frumos, port şi tradiţii.       În puţine cuvinte, dar semnificative, Marin Ghioroiu îl adora pe cel dârz şi statornic, cel care a creat ca un zeu, a poruncit pietrei ca un rege şi a muncit ca un rob, genialul Brâncuşi, cel care a-ntins peste lume curcubeul spiritualităţii româneşti alături de privigetoarea Gorjului, Maria Tănase.

Maria lui neica Coandă Tănase, oltean din satul Mierea Birnicii, privighetoarea Gorjului, în zborul ei de Pasăre Măiastră, a dus lumii frumuseţea cântecului popular românesc, a portului nostru naţional şi minunatul suflet al românului mereu sensibil, blând şi înţelept.

Continuare… Click AICI pentru Partea II-a

<<<<<<<<<<<<<<

MARIA TĂNASE: Câtă dragoste!… Eşti un adevărat părinte al Măiastrei.

C. BRÂNCUŞI: Nici nu am ştiut cât de repede a trecut timpul lângă Măiastra mea, când zorii dimineţii ne dădeau bineţe prin plafonul atelierului.

Atunci, iubită Măriucă, i-am dat drumul fiicei mele dragi să se ducă în Poiana Florilor şi să-mi aducă din izvoraşul ce trece prin satul Hobiţa cele trei picături de apă vie, ca să stropesc aceast chip drag – „Cuminţenia pământului”  spre a prinde viaţă. Am privit-o cum s-a ridicat în înălţimile cerului şi, ca un Luceafăr aprins de dorul pământului natal, zbura iubita Măiastră către ţinuturile copilăriei mele.

MARIA TĂNASE: Fiindcă ai amintit de Poiana Florilor de la Hobiţa, aş dori să-ţi mai ofer un cântec de suflet… să-ţi liniştească inima.

<<<<< PENTRU A  ASCULTA MELODIA >>>>>

APASA PE SEMNUL (mai jos stanga)

Rodica Anghelescu – In poiana florilor

Asculta mai multe audio populara

 În poiana florilor,

CLICK AICI