Stiri Exclusive
Stiri Recomandate
adev, anun, are, C. BRÂNCUŞI, constantin brancusi, Culturii, din, dragomir, Expozi, fost, hiru, iei, imense, inspirat, într-un, iubire, Jiu, l-au, maria tanase, Marin VOICAN GHIOROIU, melodia, Mun, nase, ncu, pentru, reia, relev, Rodica Anghelescu, scriitor-compozitor, sculptura, scut, Serial, Târgu, vremii, „NE VEDEM LA PARIS”
Marin Voican Ghioroiu
Serial: „NE VEDEM LA PARIS” – Nr. 4
„Demiurgul şi Pasărea Măiastră”
Gl. bg. (r) Gheorghe Dragomir Preşedinte executiv al Asociaţiei Culturale „ROMÂNIA ÎN LUME”
Aşa aş numi drama într-un act şi trei tablouri „NE VEDEM LA PARIS” având drept autor pe distinsul poet şi compozitor vâlcean Marin Voican-Ghioroiu.
Opera în cauză beneficiază de aprecieri mai mult decât măgulitoare din partea unor reputaţi oameni de cultură precum: Octavian Ursulescu, prof. univ. dr. Dumitru Miron, prorector A.S.E., profesorul Ion C. Hiru care s-au referit cu generozitate la conţinutul dramei, şi de aceea voi începe o abordare uşor diferită, relevând înţelesurile tainice ale acestei drame căreia maestrul Ghioroiu i-a dat dimensiuni cosmice.
Încă de la început autorul ne introduce în atmosfera parisiană a anilor 1938, când deasupra Europei pluteau nori negri ce anunţau o nouă confruntare între forţele întunericului şi cele ale luminii, soldată cu piederei materiale imense, pieirea a zeci de milioane de suflete, distrugerea şi vandalizarea unor muzee, locaşuri de cult, etc. ameninţând însăşi existenţa bătrânului continent.
Idila maestrului Constantin Brâncuşi, la vremea aceea, o figură emblematică care şi-a pus amprenta pe sculptura modernă, cu „Ciocârlia” de pe plaiurile gorjene – Maria Tănase, a cărei valoare artistică depăşise frontierele Europei, debutează în lumina diferită şi plină de energie creatoare existentă în atelierul sculptorului, un adevărat templu înconjurat de simboluri ezoterice.
Maestrul Marin Voican-Ghioroiu, cu talentul său înnăscut, descrie în aceste pagini, de o sensibilitate tulburătoare, idila celor doi copii ai Gorjului (dragoste la prima vedere), sub forma unor succesiuni de întrebări şi răspunsuri: unele sub forma cântecelor populare care îi aduc demiurgului „SĂRUTULUI” mesajul de iubire din plaiurile natale, aromele unice a bucatelor, frumuseţea nepreţuită a tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti.
Aducerea în actualitate a acestor două mari personalităţi, simboluri ale culturii şi artei româneşti aparţinând de drept tezaurului cultural universal, este cu atât mai necesară astăzi cu cât în ultimile două decenii s-a simţit acut şi dureros prezenţa în arealul cultural şi artistic românesc a non-valorilor şi a manelismului.
Această afirmaţie este legată de aprecierea formulată de fostul ambasador al Braziliei la Bucureşti, E.S. domnul MOSCARDO, într-un interviu acordat la T.V.R.M. în anul 2002. Cu acea ocazie, Excelenţa Sa, îşi exprima nedumerirea faţă de atitudinea slugarnică şi a complexului de inferioritate manifestat de autorităţile post-decembriste în relaţia cu Occidentul, întrucât România este percepută ca o forţă culturală care şi-a adus o contribuţie însemnată la dezvoltarea patrimoniului cultural, artistic, ştiinţific al Europei şi lumii prin personalităţi de anvergura lui Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Mircea Eliade, Hanri Coandă, Mihai Manoilescu, Maria Tănase şi lista ar putea continua.
Excelenţa Sa ne transmitea şi mesajul că „România ar trebui, în contextul aderării la Uniunea Europeană, să fie mândră de moştenirea sa culturală, să realizeze că este o forţă culturală a Europei şi lumii”.
Autorul Marin Voican-Ghioroiu a reuşit, cu o măiestreie desăvârşită de poet şi compozitor, să ne înfăţişeze o Maria Tănase, artisa de geniu în plină strălucitre, cu o interpretare magnifică a cântecelor gorjeneşti, depunând mult suflet pentru redarea încărcăturii sentimentale a acestor adevărate bijuterii folclorice. Interpretarea sa unică are explicaţia în forţa tainică, în harul cu care a înzestrat-o Dumnezeu de fi „Ciocârlia” – „Pasărea Măiastră” care prin trilul său plin de armonii celeste ascunde pe de o parte credinţa în nemurire, în zborul spre soare, spre lumină şi în speranţă, iar pe de altă parte o imensă tristeţe şi singurătate, care exprimă de fapt singurătatea neamului nostru în faţa nedreptăţilor istoriei.
Într-un alt plan ne apare figura de anahoret a lui Constantin Brâncuşi, coborâtă parcă de pe pereţii mânăstirilor gorjene, alături de nume prestigioase care au dominat arta plastică europeană a secolului XX: Rodin, Modigliani, Henri Rousseau care obişnuia să-i spună lui Brâncuşi că a „transformat anticul în modern”.
Dar faţă de giganţii picturii şi sculpturii occidentale, Constantin Brâncuşi are un atu în plus şi, anume: deţine un mare secret, acela de-a picura d u m n e z e i r e în lemnul, piatra şi metalul pe care le modelează după sufletul său însetat de zborul spre înălţimile desăvârşirii spirituale, iluminării şi apropierii de Marele Arhitect al Universului, devenind el înşuşi un demiurg al creaţiei spaţiale, legând printr-un sărut tainic cerul şi pământul, desăvârşind lucrarea Creatorului Universului.
… La Constantin Brâncuşi predominantă este ideia filosofului, care-i fireacă făuritorului de geniu, făcând prin ea legătura tainică între trilul Ciocârliei care-şi înalţă cu gingăşie ciocul spre Soare şi cântecul plin de sensuri exoterice ale dălţii şi ciocanului care modelau, şlefuiau piatra, marmora ori bronzul… iar compasul măsoară, nivela verifică verticalitatea şi orizontalitatea, acestea fiind trepte definitorii ale desăvârşirii sale spirituale, iluminării.
De fapt opera lui Constantin Brâncuşi ne prezintă istoria iniţierii sale în tainele creaţiei prinlucrările sale: Principesa X (1920), seria Păsări în văzduh (1924) relevă explicit ideea ridicării în spaţiu, posibilitatea transcederii cadrului concret de existenţă.
Contactul cu civilizaţia hindusă prin intermediul maharajahului YESWAT RAO HOLKAR BAHADUR pentru proiectarea construcţiei Templului Meditaţiei (1933), rămas la nivel de schiţe, i-au permis mestrului Brâncuşi să pătrundă în tainele pline de simboluri ale arhitecturii indiene şi să trezească în sufletul artistului dorinţa întoarcerii la originile străvechilor culturi, la cultul pământului natal şi al strămăşilor, descoperind în fluxul imemorial al vremii… momente cruciale ale vieţii: naşterea, iubirea, creaţia, moartea.
Din acest moment opera sa poartă amprenta structurii morale şi filosofice unică, bazată pe sacralitatea marilor sanctuare dacice din Munţii Orăştiei care, într-un spaţiu închis (circular), cuprinde scurgerea vremii şi menţinerea trează a spiritului ca într-o clepsidră, care unifică trecutul, prezentul şi viitorul.
Creaţia demiurgului nu are doar această sursă de inspiraţie, aici trebuind să amintim fascinaţia pe care a avut-o în faţa metamorfozelor (vezi sculpturile): Cocoşul, Cosmonautul, Domnişoara Pogany (Zâna), Broasca ţestoasă, dar şi pentru megaliţii carpatini: „Repedea” (care a inspitrat „Măiastra” , „Pasărea galbenă”, „Poarta Omului” şi „Poarta Urşilor” de la Cozia care l-au inspirat în în crearea „PORŢII SĂRUTULUI”.
Stilul dacic din Munţii Orăştiei, „Masa lui Vodă” din Munţii Vrancei, megalitul carpatic „Columna Cerului” (piscul cel mai înalt din Bucegi – Omu) l-au inspirat în compunerea şi crearea Complexului Scuptural – BRÂNCUŞI de la Târgu Jiu: „Masa Tăcerii” (Masa Umbrelor) şi „Columna Infinită” (Coloana Cerului) despre care Petru Comărnescu în „TEMOI GNAGES SUR BRÂNCUŞI” (1937) afirma: „Coloana nesfârşită ia o fabuloasă varietate de forme pentru cel care o priveşte din diferite unghiuri, în anumite momente din zi şi în anumite dispoziţii sufleteşti”. Revăzând locurile natale /1937-1938/ maestrul îşi propune să sacralizeze un loc în Parcul Central din Târgu Jiu, care să se constituie într-un „Arc peste timp” având revelaţia atingerii adevărului sublim; întregul Complex brâncuşian realizând o armonie cosmică de simboluri.
Legătura trainică între Pasărea Măiastră, Masa Tăcerii şi demiurg simbolizează de fapt flacăra nestinsă a iubirii artistului faţă de patria mamă, de locurile natale, de tradiţii şi credinţa străbună, legătură întruchipată în figura luminoasă şi plină de graţie a Matriei Tănase.
Referindu-ne la soarta părintelui şi pionerului abstractizării în sculptura modernă, este similară cu cea a numeroaselor personalităţi ale vieţii culturale şi artistice româneşti care au fost sortiţi să fie consacrate şi respectate de Occident, însă uitate şi „demitizate” într-o Românie post-decembriustă aflată în pragul pierderii identităţii naţionale.
Aceasta este consecinţa firească a politiciloir culturale şi educaţionale antiromâneşti dusă de o clasă politică emanată în jocul evenimentelor din Decembrie 1989, care s-a înrolat în coloana a cincea, având ţinte precise din partea stăpânilor. Recentul, dar muşamalizatul scandal privind organizarea unei expoziţii intinerante prin Italia cu o parte din operele marelui Constantin Brâncuşi şi a altor valori din tezaurul naţional (Cloşca cu puii de aur, Brăţările dacice etc.) sub egida Preşidenţiei şi Ministerului Culturii, care are la comanda sa pe Kelemen Hunor (preşedinte UDMR), fără a se şti exact locaţiile care vor găzdui expoziţia în cauză, durata, sumele la care au fost asigurate şi ce măsuri de securitate au fost luate pentru protejarea lor, ne duce cu gândul la o altă acţiune pusă la cale de cercurile oculte pentru a intra în posesia acestor valori reprezentative ale culturii şi civilizaţiei naţionale.
Un fapt prioritar ar trebui remnarcat în legătură cu omagierea memoriei maestrului Constantin Brâncuşi: crearea la 17 Septembrie 2007 în Hobiţa a primei loje masonice sătească condusă de venerabilul Tănasie Lolescu, care îşi propune pe lângă reamenajarea casei memoriale şi a Complexului brâncuşian din Târgu Jiu, construirea unui templu masonic care să păstreze focul sacru ce a întreţinut dorinţa permanentă de perfecţionare şi iluminare. Tot aici se cuvine să amintim de simpozionul „Constantin Brâncuşi şi arta lui” şi expoziţia cu piese originale, scuptură şi pictură ale artistei Maria Pătraşcu Brâncuşi, stră-stră-nepoata marelui maestu, acţiune organizată la 30.05.2004 sub conducerea reputatului Mare Maestru, fratele Nicu Filip. Cu acest prilej fratele Nicu Filip a evocat întâlnirea de la Paris cu genialul Constantin Brâncuşi (1931), aducându-i în dar de la tatăl său „…o oală cu sarmale, mălai şi un făcăleţ pentru mestecat în mămăligă”, dar primit cu multă bucurie de „moş Costache”.
Felicitându-l pe maestrul Marin Voican-Ghioroiu pentru această piesă tulburătoare, îi urez ca în foarte scurt timp să fie transpusă pe scena Teatrului Naţional, sau transformată într-un music-hall spre aducerea amite a Păsării Măiestre care a fost Maria Tănase şi a demiurgului sculpturii moderne – Constantin Brâncuşi, publicului român care-i dornic să ia contact cu adevăratele repere ale culturii şi artei româneşti.
P.S.
Din convorbirile pe care le-am avut cu scriitorul-compozitor Marin Voican-Ghioroiu , după ce am citit manuscrisul şi am ascultat melodiile sale, în care se regăseşte adevăratul folclor autentic gorjenesc, cântat de o altă privighetoare a Gorjului, artista Rodica Anghelescu (care redă cu acurateţe timbrul Ciocârliei nemuritoare, Maria Tănase), am înţeles dorinţa sa arzătoare, pe care o cosider relizabilă. Scenariul pe care-l am în minte şi-l visez cu ochii deschişi ”Nemuritorii…”, sunt convins că va deveni o celebră peliculă de film cu neicuţa Costache şi inegalabila Maria Tănase, români iubiţi care merită cu prisosinţă acest dar din partea noastră.
Redând ţării imaginea celor mai proieminente figuri ale României, adevărate genii care ne-au dus numele şi renumele în lumea largă, este un act de recunoştinţă pentru valoarea inestimabilă a acestor fii îndrăgiţi. Acet vis al autorului, pe care mi l-a destăinuit, zic eu că este imposibil să nu-i reuşească, dacă va fi ajutat, fiindcă-i un vis prea frumos, un ideal al unui om iubitor de glie şi neam, alu unui „tinerel” care numără şapte decenii, din care peste cineci şi cinci de ani şi i-a pus în slujba literaturii şi muzicii. Pentru realizarea unui asemenea film în memoria titanului sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, alături de măiastra Gorjului Maria Tănase, consider că… avându-l ca interpret pe marele actor şi regizor de cinema, maestrul Sergiu Nicolaescu, cel care arată ca un adevărat patriarh, (asemănător cu neicuţa Costache); pentru dumnealui ar fi cântecul de lebădă, încununarea apoteotică a unei vieţi dedicată culturii naţionale; căci ar fi păcat a nu onora memoria acestor români de geniu.
Cred că melodiile pe care le-a scris maestrul Marin Voican-Ghioroiu cu dragoste sufletească şi-o inimă de adevărat român care-şi venerează înaintaşii, reflectă cu prisosinţă omagiul pios de recunoştinţă adus celor doi, un demiurg al creaţiei moderne şi o Măiastră a cântecului românesc, doi omani de înaltă omenie care şi-au slujit patria aducându-i glorie nepieritoare. Sper ca această carte să fie însoţită şi de C.D.-ul care are imprimate cele zece melodii cu Orchestra Naţională Radio şi Orchestra Naţională de Folclor, dirijori maeştrii Adrian Grigoraş, Constantin Arvinte.
Continuare… Click AICI pentru Partea III-a
Tabloul II
Parcul din Târgu-Jiu
POVESTITORUL: Aşa cum vă este cunoscut, în 1935 Constantin Brâncuşi primeşte o comandă din partea Ligii Femeiilor din Grj, al cărei Preşedinte era Aretheia Tătărăscu (soţia primului-ministru de atunci al României) să făurească un ansamblu sculptural în cinstea EROILOR NEAMULUI căzuţi la datorie pentru neatârnarea ţării, în luptele din primul război mondial 1916-1918. Constantin Brâncuşi în 1937 a dat curs solicitării Ligii Femeiilor din Gorj şi a creat o axă de la Vest la Est, aproape de Lunca Jiului, pe o lungime de 1,5 km, celebrul Complex Sculptural de la Târgu Jiu: Masa tăcerii cu cele 12 scaune, Aleea Scaunelor (cu 30 de scaune), Poarta Sărutului, Coloana Infinitului şi Masa Singuratică. Această capodoperă brâncuşiană este recunoscută sub numele de „Calea Eroilor” fiindcă are valenţele unei Grădini Iniţiatice, omagiu fierbuinte pentru pomenirea veşnică a eroilor noştri legendari. În 1938, spre sfârşitul toamnei, marele sculptor Constantin Brâncuşi, alături de celebra cântăreaţă Maria Tănase, îl vedem în parcul de la Târgul Jiu purtând următorul dialog.
MARIA TĂNASE: Neicuţă Costache, iată-ne în sanctuarul de la Târgul Jiu, ce-mi poţi spune despre aceste minunate opere de artă?
C. BRÂNCUŞI: Ce ai vrea să ştii mai întâi?… (râde) Să-ncep cu Poarta Sărutului, ori cu Masa Tăcerii? He-he!… vă cunosc foarte bine pe voi femeiile care nu prea aveţi răbdare să nu vorbiţi. Zi-mi că nu-i aşa!…
MARIA TĂNASE: Eu am să te ascult cu cea mai mare atenţie. Pentru mine toate sculpturile de aici au aceeaşi importanţă.
C. BRÂNCUŞI: Draga mea fătucă, o să-ţi spun câte ceva despre toate sculpturile mele, pentru a-ţi potoli setea de cunoaştere.
MARIA TĂNASE: Spune-mi taina Porţii Sărutului, fiindcă doresc să-i înţeleg întregul farmec.
C. BRÂNCUŞI: Măriucă, tu care cânţi din fragedă copilărie, sunt sigur că-ţi sunt cunoscute versurile: „La poartă te-am aşteptat, ca să-mi dai un sărutat” sau „Din sărut nici că se moare, nici nu dai în gălbenare…”
MARIA TĂNASE: Nu te contrazic. Pe la noi… multe se spun despre sărut.
C. BRÂNCUŞI: Aşa-i, dar ia aminte! Copilul când se naşte, nu măicuţa lui îi dă primul sărut pe obrăjorii piersăcii şi pe ochişorii sclipitori – micuţe stele care văd pentru prima dată lumina lui Dumnezeu. Nu la poartă, fetiţa când e-ndrăgostită… îi dă primul sărut flăcăului iubit, aşa cum şi tu m-ai săruta acum… fiincă-ţi explic din tainele Porţii Sărutului… ha-ha!
MARIA TĂNASE: După cum ai băgat de seamă… vreau să-mi ţin promisiunea pe care ţi-am făcut-o la Paris şi să respect cu sfinţenie condiţia pe care mi-ai pus-o: de fiecare dată când primesc un răspuns, am să-ţi ofer un cântec. (mică pauză) Iar despre sărut… mai e timp. Primeşte neicuţă acest dar de suflet… pe care ţi-l ofer cu dragă inimă.
<<<<< PENTRU A ASCULTA MELODIA >>>>>
APASA PE SEMNUL (mai jos stanga)
Rodica Anghelescu – Ti-am lasat florile mele
Asculta mai multe audio populara
ŢI-AM LĂSAT FLORILE MELE
Ţi-am lăsat florile mele
La cişmea, în poarta ta –
Noaptea să te-alinţi cu ele,
Să-ţi spună dragostea mea.
Noaptea să te-alinţi cu ele,
Să-ţi spună dragostea mea,
Să-ţi spună dragostea mea.
Tot parfumul din petale
Este dorul pentru tine –
Ţi-am trimis o sărutate
Să adormi în gând cu mine.
Ţi-am trimis o sărutate
Să adormi în gând cu mine,
Să adormi în gând cu mine.
De visezi salcâm cu flori
În grădina de la casă –
Cu mine ai să te-nsori,
Am să fiu a ta mireasă.
Cu mine ai să te-nsori,
Am să fiu a ta mireasă…
Am să fiu a ta mireasă.
C. BRÂNCUŞI: Mi-ai adus aminte de un cântec care-mi este foarte dragă…
Poarta de-ar voi să spună..
Câte nopţi, pline cu lună,
Ne-am sărutat lângă ea? (patetic)
Şi-am cioplit cu mâna mea;
Crestături am tot făcut…
Sunt sărut lângă sărut –
Prinse-n flori, aici pe stâlp. (se plimbă)
CLICK AICI pentru continuare PARTEA a V-a
=====================
Marin VOICAN-GHIOROIU scriitor-compozitorPartajează acest conținut:
Un comentariu