Home Breaking News Stiri interne Sinaxar si calendarul zilei de 28 ianuarie

Sinaxar si calendarul zilei de 28 ianuarie

5 min read
0
0
146
  • totpal daily newsSfântul Efrem Sirul
  • Sfântul Cuvios Paladie
  • Sfântul Cuvios Iacov Sihastrul
  • Sfânta Haris
  • Sfântului Cuvios Isaac Sirul, episcop de Ninive

Sfântul Efrem Sirul

Acest sfânt s-a născut în cetatea Nisibis, Mesopotamia, prin anul 306. A crescut sub îndrumarea  Sfântului Episcop Iacob, care l-a învăţat să iubească virtuţile şi să se dedice cuvântului lui Dumnezeu. Efrem este botezat de tânăr și apoi hirotonit diacon. La ceva timp după botez, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu pentru a trăi în liniște și rugăciune. Ajunge la Edesa într-un pelerinaj și după câţiva ani petrecuţi în aici, Sfântul Efrem se întoarcse să trăiască în pustiu. Auzind laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, pleacă spre Capadocia și îl întâlnește.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul a fost eliberat datorită rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, a căzut în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Sfântul Efrem se refugiază astfel în Edessa, unde și trece la Domnul în 373 sau 379. Înzestrat cu darul lacrimilor și cu un enorm talent poetic, de la  el ne-au rămas peste 400 de imne.

Calendarul zilei de 28 ianuarie

  • totpal daily news814 – A murit Carol cel Mare
  • 1811 – S-a născut Ioan Maiorescu, filolog român
  • 1887- S-a născut Arthur Rubinstein, pianist și compozitor american de origine poloneză
  • 1898 – A murit Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor, pedagog român
  • 1909- S-a născut Vasile Vasilachi, teolog și istoric al culturii române
  • 1928 – A murit Vicente Blasco Ibañez, scriitor spaniol
  • 1939 – A murit William Butler Yeats, scriitor irlandez, laureat Nobel
  • 1943- S-a născut Florina Cercel, actriță româncă de teatru și film
  • 1944- S-a născut Susan Howard, actriță americană
  • 1972- A murit Dino Buzzati, prozator, poet, scenograf și pictor italian
  • 1978- S-a născut Gianluigi Buffon, fotbalist italian
  • 1981- S-a născut Elijah Wood, actor american
  • 2002- A murit Astrid Lindgren, scriitoare pentru copii suedeză
  • 2008- A murit Arhiepiscopul Christodoulos al Atenei

Prințesa Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, om politic și memorialistă franceză de origine română. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, care a fost ministru al României la Paris și ministru de Externe, și al Smarandei ( Emma ) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României.

SURSA: http://www.telegrama.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…