Mii de turişti au sfidat frigul şi au testat pentru prima dată în acest sezon pârtiile de la munte. Pentru că temperaturile au scăzut şi instalaţiile de zăpadă artificilă au fost pornite, omătul a fost numai bun pentru schi sau snowboard. Domeniul schiabil din Predeal s-au transformat într-un adevărat furnicar. A funcţionat atât teleschiul, cât şi telescaunul, aşa că oaspeţii au putut testa şi pârtia Clăbucet şi Cocoşul, iar cei care nu s-au încumetat să încerce o tură pe schiuri sau cu placa de snowboard s-au distrat pe derdeluş. -9 grade au arătat termometrele în staţiune, însă turiştii nu s-au plâns de frig. După mai multe coborâri, au poposit la terase şi s-au încălzit cu vin şi ţuică fiartă. Stratul de omăt măsoară 40 de centimetri la Predeal, însă el va creşte, deoarece tunurile sunt puse în funcţiune atât ziua, cât şi noaptea. Pârtiile sunt într-o stare perfectă, deoarece şi ratracurile au fost puse în funcţiune, pentru a nu exista denivelări. Angajaţii domeniului schiabil au muncit la foc continuu în weekend, iar turiştii au fost mulţumiţi, dovada fiind cozile de de la instalaţiile de transport pe cablu. Nu toată lumea s-a distrat pe pârtii. Monitorii au început munca şi au dat primele lecţii de schi. Au deja programări pentru următoarele  săptămâni şi spun că preţurile atrag foarte mulţi clienţi, deoarece au rămas la nivelul celor de anul trecut. Cât costă o oră de iniţiere în tainele schiului, cu un instructor. Ei bine, tarifele variază de la 60 la 80 de lei, iar dacă nu aveţi echipamentul necesar, veţi scoate din buzunar 100 de lei. Şi la Azuga au fost pornite cele 16 tunuri de zăpadă. Stratul de omăt natural măsoară 25 de centimetri şi se poate schia în condiţii acceptabile. La fel şi la Buşteni. Cele 9 tunuri au fost pornite deja, iar aici zăpada are circa 20 de centimetri. Deocamdată, la Sinaia, în Valea Dorului, nu se pot practica sporturile de iarnă. Deşi a nins, vântul a suflat cu putere, a troienit zăpada şi mai sunt porţiuni de pământ neacoperite.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…