Stelian PLATON – „Lirică newyorkeză”

 DIN SÂNII TĂI CREŞTEA MIROS DE CRINI

(respectuos, minunatei d-ne Ligya)

Din sânii tăi creştea miros de crini,

Luna se-ascundea în lacuri solitară.

Şi azi ecoul blândelor lumini

Sună cu miresme de odinioară.

Vin zări sortite să mă încline,

Trupul îmi va fi parcursul ce mă doare,

Iar chipul tău aşezat în mine,

Râul şopotind e, reîntors în mare.

În mine strigă vremi afunde,

Între pagini mi-ai rămas un semn de carte.

Nu ştiu nici umbra ce te ascunde,

Cu ani sfioşi cu tot ai rămas departe.

A TE IUBI

Hai învaţă-mă să te strig pe nume,

Acum învăţ să te iubesc ca într-un basm,

Fiecare lacrimă ce-a fi să se consume,

Va repeta căderea  în dulce pleonasm.

Aş vrea să cer lui Dumnezeu iertare,

Din însingurarea mea blajină,

Iar din adânc refren în abdicare,

Sorb seva mea din scoarţa de chinină.

A te iubi pe tine este un ultim basm!

Halouri argintii plesnesc în vârf de raze,

Când răscolind în pieptu-mi cu sarcasm,

Ca şerpii se-mpletesc nesăbuite fraze.

Cu lacrimi doară am venit pe lume

Şi nici atât nu voi lua unde mă duc.

Lui Dumnezeu nu am să-i cer iertare,

Că te-am iubit eteric şi caduc.

LÂNGĂ POEŢI

 Motto:

„Cu sufletul răvăşit de durere
Inegalabilului şi Nemuritorului
nostru poet naţionalm Adrian Păunescu”

Azi-noapte te-am visat dezamăgit,
Şi lacrimi picurau din stele,
Se tînguia în beznă un cîine adormit,
Se pregăteau de nuntă ursitoare rele.

Acum te desfrunzeşti în plină toamnă,
Nu ştie nimeni cînd te vei trezi.
Te aşezi cu cei plecaţi deodată,
Şi vei dormi de-acum în fiecare zi.

Ruga ta s-a înălţat pe jumătate,
În rămuriş îngheaţă vîntul blînd,
Pămîntul străveziu se deschidea spre moarte,
Cum printre lacrimi ultimu-ţi cuvînt:

Eu vin din viaţă să vă întreb de morţi
Şi de suspinele trimise ca simbrie,
De programarea învierii pentru toţi
Şi promisiuni rămase în sicrie.

Să-mi spuneţi dacă o gară aveţi,
Unde cobor uscat şi trist din viaţă;
La noi se cere taxă cînd aştepţi
Şi fiecare zi să plîngi te-nvaţă.

Înfrigurat va fi transferul meu în toate,
Însingurat mă vor dezice toţi,
Dar eu voi fi mai împăcat în moarte,
Lîngă poeţi în satul meu de morţi.

ULTIMUL ACTOR

Greoi bătrânul clopot croieşte muta zare,

Cupola lui de floare  brodează şi împarte

Culori de sunet blânde şi mistificatoare,

Pe drumul fără taxe şi fără paşapoarte.

Privesc în urma ta cum ai plecat deodată,

Pe nămeţi de simţăminte ţi-ai croit un drum;

Cum ai tăiat în lacrima argintie poartă

Şi-n urma ta suspinul e un râu domol de fum.

Măcar de-ai fi minţit că te întorci vreodată

În casa bântuită de-amintirile ce dor…

Pe scena noastră absurdă şi abandonată

Cu-o crizantemă-n mână plâng eu – ultimul actor.

ACUM 

Acum este acasă primăvară,
Printre uluci e ştir şi iarbă grasă,
În sol minor, fac semne pe chitară
Şi în refren e ruga de acasă.

Acum se-aprind în rămurele larme,
Mieii înmuguresc în jurul stânii,
Icoana înlacrimată adoarme,
Cum soarele în cumpăna fântânii.

Acum se-ntoarce mama în grădină;
Cu degete triste răsfiră pământ,
Uită durerea ce trupu-i înclină,
Şi uită de mine pe unde mai sunt.

Acum e primăvara Învierii,
Cu soare ce răscoace prispa iară,
O lacrimă e-n vestea tămâierii,
Şi mama-n rugăciunile de seară.

PERPETUUM MOBILE

Aţi venit,

v-aţi crescut pe voi şi copiii,

aţi muncit, aţi râs, aţi plâns.

Aţi făcut casă, cu grădină şi vecini,

aţi cântat şi-aţi blestemat,

v-aţi privit în oglinda

din adâncul răcoros

al fântânii:

aţi strigat şi Nimeni v-a răspuns.

V-aţi rugat la Nimeni

şi Nimic s-a-mplinit.

Apoi aţi plecat însinguraţi

cum aţi venit.

Iar nouă cine să ne numere

îndepărtările, frustările

şi mult prea mult

însingurările?

Căci plecând,

cu voi aţi luat

Nimicul!

AM FUGIT STRĂIN DE VISE

Am fugit străin de vise

Cu umbre albastre şi moroi,

Zâmbetul mi se acrise

În ţara mea cu bieţi eroi.

Şi mă decupez din mine,

De crucea mea cu vechi răspuns,

Spălând cu vremi  eleusine

Vanităţi ce m-au străpuns.

M-am detaşat din timpul static,

Şi de păduri de falşi poeţi

Cântând laudativ şi hemoragic,

Trai de mălăieţi şi precupeţi.

Şirul lung de generaţii,

Iluzii moarte şi destine

S-au retras cuminţi în spaţii,

Cu obiceiuri bizantine.

Pentru tot ştiau să lupte

Cu murmur scos molâu pe gură,

Cu săbiile lor corupte

Fără oţel, numai din zgură.

De-acum pare hotărât:

Spre noi alt înger va zbura,

Iar eu vă spun numai atât:

Cred doar în tinereţea mea.

ILUZII
 

Orbise Homer de atâtea iluzii
Din taine pierdute prin secole arse;
Atâtea cuvinte-n vârtej de confuzii
Şi-atâtea mistere din fulgere stoarse.

Vuieşte vremea şiroaie în clepsidre,
Păscându-şi nisipul din faguri de stele;
Alunecă idei ca blândele vidre
În apa gălbuie cu unde rebele.

Prin scorburi de ploi îşi ascunde fluenţa
Blânde suspine în uitatele veşti,
Oraşul cărunt îşi veghează cadenţa
Cu ramuri stinghere în aceleaşi fereşti.

Destinul anemic scânceşte-n amurg,
Stau roată stejarii-n luminile certe.
Din lacrimi neplânse blânzi îngerii curg
Şi cine pe cine ar putea să mai ierte?

MITUL FEMEII ÎN 2011 

(pamflet)

Ce răsfăţată-i azi femeia

şi cât de multe poate duce…

Aşteaptă-n ea

şi rugul, şi scânteia,

şi n-o putem urca pe cruce.

Astăzi are drept la drepturi

Şi să respire ca bărbatul;

E inimă în două piepturi

Şi-un vis ce răscoleşte patul.

N-avem nici pregătite cuie,

Când din  mândrie ca păunul,

S-ar schingiui biata duduie

Cu-n singur cui, numai cu unul,

Atunci când i-arătăm greşeala

Ce-ar bântui din vechi şabloane.

Şi o cuprinde ameţeala

Auzind vreo cruntă veste,

Că  pentru  prelevare de organe

S-au răpit şi tinere  neveste.

Dură e răpirea de femei,

Ştirea le aruncă în marasm

C-aproape zilnic  pe alei,

Auzi că s-a furat o doamnă

Pentru prelevare de orgasm.

Stelian PLATON

New York, SUA

11 august 2011