Studii universitare – necesare? Află care meserii sunt bine plătite astăzi

Universitățile sunt acuzate în ultimii ani că scot ”diplome pe bandă rulantă”, astfel că rolul studiilor superioare este pus la îndoială de către generațiile noi, care sunt pe cale să își înceapă o carieră. Deși a urma studii superioare vine cu multe beneficii în începerea unei cariere, există și o serie de meserii pentru care Universitatea nu este singura portiță de lansare.

Patru opțiuni de carieră atunci când nu vrei să te înscrii la facultate

IT & programare

Domeniul IT este studiat intens de generațiile tinere și bine plătit, iar un alt aspect este ca acesta poate fi învățat și pe cont propriu. Există o mulțime de cursuri online cu acreditare care pot fi urmate în câteva săptămâni sau luni. Pe lângă diplomă, la finalul acestora vei ramane cu un set de cunoștințe și de abilități valoroase care te vor ajuta în carieră. La angajare, companiile țin cont mai ales de aptitudinile pe care le ai, nu neapărat de universitatea pe care ai absolvit-o.

Design grafic

Un alt domeniu înfloritor care poate fi învățat individual este designul grafic. Fiind un domeniu la mare căutare în companii, joburile pe graphic design sunt tot mai căutate. Unul dintre avantajele acestui job este ca poți lucra de acasă, fără probleme. Majoritatea angajatorilor solicită mai degrabă un portofoliu al viitorului angajat decât un CV cu trei școli universitare în spate, iar cursuri online există suficiente, în funcție de disponibilitatea, bugetul și necesitățile fiecărei persoane.

Studii-universitare-–-necesare-Afla-care-meserii-sunt-bine-platite-astazi Studii universitare – necesare? Află care meserii sunt bine plătite astăzi

Artist videochat

Printre cele mai bine plătite meserii se află și cea de model de videochat. Deși cariera în acest domeniu este adesea privită cu suspiciune, modelele de videochat de la RichGirls-Studio.ro, de exemplu, povestesc despre avantajele de a avea un job în acest domeniu. Printre aceste avantaje  se numără și un program flexibil, ore de muncă puține sau un profit avantajos.

Blogging

O industrie în plină dezvoltare în România este industria de blogging care aduce bani frumoși celor care reușesc să se remarce în domeniu. Pentru a avea succes, nu ai nevoie neapărat de studii universitare, însă aptitudini precum carisma, comunicarea eficientă si sociabilitatea sau creativitatea sunt esențiale. În plus, trebuie să știi să folosești la perfecție aplicațiile și platformele de social media cum sunt Instagram, Facebook și, mai nou, Tik Tok. Networkingul este un element foarte important în aceasta industrie, deoarece îți crește șansele de a fi remarcat.

Desigur, astăzi există suficiente meserii bine plătite care nu necesită studii superioare, în plus față de cele menționate mai sus. Cu toate acestea, valul de posturi promovate sau practicate în ultimii ani se orientează în special în jurul celor patru domenii, iar vestea bună este că nu ai nevoie de mult timp sau de mulți bani investiți pentru a reuși să îți dezvolți o carieră în oricare dintre acestea. De cele mai multe ori aptitudinile pe care ți le construiești prin studiu individual sau prin cursuri pot fi mult mai valoroase decât studiile pe care le urmezi. 

Sursa foto: Pexels.com.

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed