Tabără pentru copii la Cetatea Râşnov

1152 Tabără pentru copii la Cetatea RâşnovÎncepând de marţi, până duminică, copiii râşnovenilor, dar şi cei care vizitează oraşul, au ocazia de a învăţa cum se fac săpăturile arheologice sau secretele luptei cu sabia, în cadrul primei ediţii a festivalului Jocmania. Festivalul este organizat de Primăria Râşnov şi este finanţat din fonduri europene, prin proiectul de promovare turistică a oraşului, bugetul alocat „Jocmaniei” fiind de 50.000 de lei. „Festivalul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. În fiecare zi, în Grădina Cetăţii se vor desfăşura ateliere de lucru, pentru toate categoriile de vârstă şi toate gusturile. De exemplu, organizăm Grădiniţa Arheologilor, în cadrul căreia copiii vor efectua săpături, apoi, în fosta şcoală din Cetate, unde acum funcţionează Căsuţa Arheologilor, vor învăţa cum să clasifice relicvele descoperite”, a declarat şeful Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Râşnov, Nicolae Pepene.Pe lângă aceste ateliere, tot în grădina Cetăţii, în fiecare zi, de la ora 11.00,  se vor organiza spectacole cu păpuşi, iar la cinematograf, la orele 14.00 şi 20.00 copiii vor putea vedea unele dintre cele mai bune filme de desene animate din ultimii trei ani.

SURSA: http://www.brasovultau.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed