Peste 140 de copii din localitățile din vestul țării se află în aceste zile într-o tabară socială organizată la mânăstirea Caraiman din stațiunea Bușteni. Tabăra organizată de Patriarhia Română în colaborare cu Fundația WorldVision România are ca scop educarea micuților proveniți din familii cu probleme sociale și își propune ca prin activitățile pe care le desfășoară să descopere noi talente dar și să-i aducă pe copii mai aproape de Dumnezeu.

”Este pentru prima oară când mă aflu într-o asemenea tabără la munte și pot să spun că este interesant. Cursurile de pictură pe sticlă și cele de creație mi-au plăcult cel mai mult. Condițiile de cazare și mâncarea sunt excelente iar peisajul este foarte frumos”, ne spune Claudia Stoian, o elevă din Arad.

16 asistenți și directoarea taberei veghează timp de o săptămână ca aceasta primă serie de copii să se simtă ca într-o mare familie. Nu este uitată însa nici latura religioasă iar socializarea dintre copii este deasemenea foarte importantă.

”În această tabără, datoria noastră este să descoperim ce este mai frumos în sufletele copiilor. Sunt copii care provin din familii monoparentale, cu mulți frați acasă și care provin din Centrele de Plasament din  țară. Aici le dezvoltăm creativitatea și sensibilitatea și le sugerăm că suntem ca într-o mare familie. În cadrul celor trei ateliere de creație, pictură și cel literar-religios, le explicăm copiilor că în fiecare dintre ei se află un talent ascuns și astfel își pot dezvolta abilități pe care nici nu le cunoșteau”, a declarat Mihaela Stoica – director tabară

Mulți dintre copii nu au fost niciodata într-o tabară iar condițiile excelente oferite de mânăstirea Caraiman din stațiunea Bușteni îi fac să se simtă ca în paradis. Condițiile de cazare și masă, peisajele minunate dar și activitățile desfășurate în cadrul taberei “Licăr de Lumină” i-ar face invidioși chiar și pe cei mai pretențioși turiști. Pe tot parcursul verii sunt așteptate încă 12 serii de copii care vor poposi aici câte 7 zile, taberele făcând parte din programul de activități social-filantropice al Patriarhiei Române.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alpin Film Festival revine la Brașov, Bușteni și Predeal

Alpin Film Festival – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației mon…