Echipajul de bob feminin al României, alcătuit din prahoveanca Teodora Vlad, de la CSO Sinaia, şi Andreea Grecu (pilot, formată tot la CSO Sinaia), a câştigat medaliile de argint la Campionatele Mondiale de juniori, desfăşurate pe pârtia de la Königssee, din Germania.

Elevele antrenorului Paul Neagu au ratat titlul mondial pentru o singură sutime de secundă, într-un duel extraordinar de echilibrat cu echipajul austriac, alcătuit din Katrin Beierl (pilot) şi Jennifer Oluumi Onasanya.
Andreea Grecu şi Teodora Vlad au încheiat pe locul secund manşa întâi a competiţiei, cu timpul de 51.06 secunde, la o sutime în urma celor două sportive din Austria. În manşa secundă, reprezentantele tricolore nu au reuşit să recupereze acea diferenţă minimă, deşi au stabilit cea mai bună performanţă, cu timpul de 51.19 secunde, deoarece Beierl şi Onasanya au sosit cu acelaşi timp!
Prin urmare Grecu şi Vlad au obţinut medaliile de argint, diferenţa fiind realizată în prima manşă, cele două echipaje având rezultate similare chiar şi pe secţiunile intermediare.
Podiumul a fost completat de reprezentantele ţării gazdă, Germania, Kim Kalicki şi Kira Lipperheide, care au încheiat la 24 de sutimi de secundă de prima poziţie.

Sebastian Enache, prezent în competiţia de skeleton

La Campionatele Mondiale de juniori de la Königssee, CSO Sinaia a avut în lotul naţional şi un reprezentant în competiţia de skeleton, anume ploieşteanul Sebastian Enache. Tânărul sportiv prahovean, antrenat de tehnicianul lotului naţional, Marius Ene, a încheiat întrecerea pe locul 15, aceeaşi poziţie pe care s-a situat în ambele manşe ale concursului.
Astfel, Enache a fost cronometrat cu 52.82 secunde (+1.70 sec.), în prima manşă, şi cu 52.65 secunde (+1.65 sec.), în cea de-a doua manşă, încheind cu timpul total de 1:45.47 minute, fiind la 3.15 secunde de primul clasat, germanul Felix Keisinger.
Printre cei 26 de concurenţi s-a mai regăsit un reprezentant al României, Mihai Păcioianu, de la Câmpulung Muscel, care s-a situat chiar înaintea sportivului prahovean, pe locul 14, cu timpul total de 1:45.15 minute.

SURSA: https://ziarulprahova.ro
Petre Apostol
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Stațiunile de la munte atrag tot mai mulți turiști străini: ”E frig, dar e foarte frumos”

Zi perfectă la munte pentru schi sau alte sporturi de iarnă, dar şi pentru cei care au vru…