„Tineri în Acţiune” din 7 tari au facut spectacol la Busteni

Totpals-Daily-News33 "Tineri în Acţiune" din 7 tari au facut spectacol la Busteni45 de tineri şi lideri de tineret din Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Bulgaria, Grecia, Turcia şi România s-au întâlnit la Buşteni în cadrul proiectului Tineret în Acţiune. În cadrul atelierelor de lucru, cei prezenți au organizat şi un spectacol de teatru social, pe care l-au prezentat pe scena Centrului Cultural Aurel Stroe.

Timp de o săptămână, tinerii din cele opt ţări au avut ocazia să participe la jocuri, prezentări, ateliere de lucru, seri interculturale, să viziteze obiectivele turistice din zonă,să socializeze şi să se cunoască mai bine.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed