Tinerii actori s-au întrecut la Buşteni

1x55-443x320 Tinerii actori s-au întrecut la BuşteniStudenţii actori din toată ţara au oferit în weekend un adevărat spectacol pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni. Timp de trei zile, 10 centre universitare din ţară au concurat la cea de-a 6-a ediţie a Galelor Teatrului Studenţesc „Seri în lumea Thaliei”. La final, juriul format din actori şi regizori a evaluat originalitatea, valoarea interpretativă, impresia artistică, dicţia, regia şi scenografia şi a desemnat câştigătorii evenimentului din acest an. Marele premiu a fost obţinut de trupa „Ludic” din Iaşi, premiul pentru popularitate a fost înmânat actriţei Andreea Riciu din Ploieşti, iar trupa Niteo tot din Ploieşti a câştigat locul I la secţiunile „Cea mai bună scenografie”  şi „Cea mai bună regie”.Evenimentele contină la instituţia de cultură din Buşteni. Sâmbătă, începând de la orele 18.30, turiştii sunt aşteptaţi la recitalul „Trio Contraste”, susţinut Ion Bogdan Ştefănescu la flaut, Sorin Petrescu la pian şi Doru Roman, percuţie.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed