„Romanian Music Awards“, cele mai importante premii din industria muzicală românească, se va desfăşura pe 16 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. Premiile „Romanian Music Awards“ sunt organizate de Music Channel şi se acordă la 14 categorii. Gazda evenimentului va fi Puya, unul dintre câştigătorii a două ediţii anterioare.

„Cel mai bun artist”, „Cea mai bună artistă”, „Cel mai bun artist dance”, „Cel mai bun artist de hip hop”, „Cel mai bun DJ” sunt câteva dintre cele 14 categorii la care sunt nominalizaţi câte cinci artişti. Ca şi ediţiile precedente, şi aceasta, a noua,  beneficiază de aportul publicului în desemnarea laureaţilor. Fanii artiştilor nominalizaţi au posibilitatea să voteze online cine este cel mai bun la fiecare categorie Romanian Music Awards 2011, pe rma.1music.ro. Startul la vot s-a dat încă de săptămâna trecută şi va fi activ până în ziua concursului, până în momentul dinaintea începerii showului.

Dacă la ediţia de anul trecut, la Craiova, Connect-R şi Giulia au ţinut publicul în priză timp de şase ore, anul acesta, Puya, câştigătorul „Best Male” al ediţiei din 2010, vrea să fie la înălţimea aşteptărilor: „Invitaţia de a prezenta ediţia de anul acesta a premiilor a venit ca o provocare, cu atât mai mult cu cât mie îmi place să improvizez. Nu am mai făcut aşa ceva până acum, cel puţin nu în faţa atâtor oameni. O să fiu un fel de Ursulescu hip hop. Nu cred că există vreun spectacol în România care să strângă în aceeaşi zi atâţia artişti români la un loc, e o atmosferă frumoasă în faţa scenei, pe scenă, cât şi în spatele scenei”, a declarat Puya, artistul care la ediţia din 2009 a primit trofeul „Best Hip-Hop” din mâinile lui Ja Rule.

Alexandra Stan (stânga) şi Inna, rivale de top,nominalizate la câte trei categorii RMA

Inna sau Alexandra Stan?

Cea mai grea alegere pentru fani pare să fie la categoria Best Female (Cea mai bună artistă), unde au de votat între Alexandra Stan, Andra, Andreea Bănică, Inna şi Corina. Alexandra Stan, care este nominalizată la trei categorii (Best Female, Best Dance, Best Song) şi Inna (nominalizată tot la trei categorii, Best Female, Best Dance, Best Video) sunt artistele care au cucerit topurile internaţionale, de aceea o misiune dificilă pentru cei care vor vota. Săptămâna aceasta, Alexandra Stan a reuşit să se situeze pe locul 8 (mondial) şi pe locul 5 (în Europa) în Top 20 Shazam Tag Chart, un clasament al celor mai căutate piese ce pot fi ascultate pe smartphone şi iPad.

Single-ul „Mr. Saxobeat” a surclasat melodiile unor artiste ca Rihanna, Beyonce şi Katy Perry. Anul trecut, în ianuarie, Inna a ocupat primul loc în topul Billboard, la secţiunea Hot Dance Airplay cu piesa „Hot”.  Romanian Music Awards este organizat de Music Channel şi Radio 21, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Braşov şi Club Kasho Braşov. Sponsori sunt BRD Group Societe Generale şi Coca Cola, iar partener media este revista „OK!”.

Nominalizările la RMA 2011

BEST FEMALE
Alexandra Stan – Mr. Saxobeat
Andra – Something New
Andreea Bănică – Love In Brazil
Corina – No Sleepin’ (feat. JJ)
Inna – Sun Is Up

BEST MALE
Alex Velea – One Shot
Connect-R – Ring The Alarm
CRBL – Românu’ N-are Noroc
Guess Who – Manifest
Smiley – Love Is For Free (feat. Pacha Man)

BEST ALBUM
Iris – 12 Porţi
Play & Win – Change The World
PUYA – Românisme II
ROA – Artificial
Smiley – Plec pe Marte

BEST DANCE
Alexandra Stan – Mr. Saxobeat
Inna – Sun Is Up
Play & Win – Ya BB
Sasha Lopez – All My People
Sunrise Inc – Lickshot

BEST DJ
DJ Andy – Hapiness (ft. Stella)
DJ Sava – I Like The Trumpet
Liviu Hodor ft. Tara – Dream With You
Nick Kamarera – Kalya (ft. Mike Diamondz)
Sasha Lopez – All My People

BEST GROUP
Akcent – My Passion
Deepcentral – Music Makes Me Free
DJ Project feat. Giulia – Mi-e Dor De…
Fly Project – Goodbye
Play & Win – Ya BB

BEST HIP HOP
Grasu XXL – Azi Nu (feat. Guess who)
Guess Who – Manifest
Marc One ft. Cheloo – We Don’t Care
Puya – AmericanDrim (feat. Connect-R)
Spike – Realitate

BEST LIVE
Direcţia  5
Iris
Loredana
Smiley
Voltaj

BEST NEW ACT
Amna – Tell Me Why
DJ Robert Georgescu feat. Lara – Beside You
Ellie White – Nu Te Mai Caut
ROA – Ne Place
Sunrise Inc – Lickshot

BEST POP
Crush & Alexandra
Ungureanu – I Need You More
Direcţia 5 – Ai Un Loc
Smiley – Dream Girl
Voxis – Tell Me Everything
Xonia – My Beautiful One

BEST ROCK
Keo – Liber
Publika – Căzut Din Nori
Voltaj – Mi-e Dor De…
Vunk – Vreau O Ţară Ca Afară
Zero – So Far Away

BEST SONG
Akcent – My Passion
A. Stan – Mr. Saxobeat
Andreea Bănică – Love in Brasil
ROA – Ne Place
Smiley ft. Pacha Man – Love Is For Free

BEST VIDEO
Andreea Bănică – Sexy
Corina ft. JJ – No Sleepin’
Inna – Club Rocker
LuKone ft. deMoga – Allemasse
Smiley – Dream Girl

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…