TOP 6 pași importanți în renovarea unei locuințe
Renovarea unei locuințe este, de cele mai multe ori, un lucru neplăcut, dar necesar. Fie că locuiești deja de câțiva ani într-o casă, iar problemele care au apărut te-au făcut să începi o o renovare, fie că ai cumpărat un imobil nou și vrei să îl aranjezi pe placul tău, cu determinare și implicare vei reuși să duci la bun sfârșit ceea ce ai început. Chiar dacă poate fi obositor, nu trebuie să privești situația altfel decât ca pe un pas care te duce mai aproape de o locuința practică și frumoasă, așa cum ai visat.
Bineînțeles că nu vei scăpa de praf, zgomote ori miros de vopsea, dar important este ca renovarea să nu dureze mult și lucrurile să iasă cum îți dorești.
Iată câteva ponturi care îți vor face munca mai ușoară:
Consultă-te cu un specialist și explică-i ce anume îți dorești. S-ar putea ca unele lucruri să pară foarte simplu de efectuat, dar să nu fie, de fapt o soluție bună. Fie că vrei să muți vasul de wc, să dărâmi un perete sau să îți pui încălzire în pardoseală, un inginer constructor sau un arhitect îți vor explica cum trebuie făcute aceste schimbări, astfel încât să arate bine din punct de vedere estetic, dar să fie și funcționale.
- Nu te lua doar după ce spune instalatorul sau zugravul. Dacă vei discuta cu fiecare, pe rând, se poate să ai surpriza ca unul să spună că nu poate face ceva pentru că celalalt nu a executat cum trebuie lucrările. Un specialist îți va spune exact ce trebuie să comunici meșterilor. Cu siguranță în mintea ta totul e clar, dar s-ar putea să te apuci și apoi să o iei de la capăt și să te enervezi pentru că, știi bine, socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din targ. Iar acest proverb se pliază foarte bine și când este vorba de construcții.
- Începe într-o ordine lucrările, astfel încât să simplifici lucrurile. Mută obiectele din casă, inclusiv mobila. Cel mai bine ar fi să o depozitezi undeva, dar dacă nu ai unde, o poți pune în mijlocul camerei și neapărat trebuie să o acoperi cu un celofan. În cazul în care nu ai de lucrat la rezistența clădirii ar trebui să începi cu recompartimentarea, dacă o ai în plan. Asigur-te că ai unde să depozitezi deșeurile. Cel mai bine ar fi să închei un contract cu o firmă de salubritate, pentru că materialele de construcții nu vor fi ridicate de la ghena de gunoi.
- Asigură-te că nu ai umezelă în locuință, pentru că îți va aduce mari neplăceri. Dacă ai observat că există anumite zone cu probleme, consultă-te cu câțiva specialiști. Se poate pune un anumit tip de tencuială, care lasă peretele să respire și există și vopsele speciale din aceeași gamă. Aerisirea este, de asemenea, foarte importantă. Multe persoane optează pentru o bucătărie open space, dar trebuie să știi că aceasta nu este recomandată dacă ai de gând să gătești zilnic. Soluția de compromis este să faci niște uși glisante, pe care să le închizi atunci când faci mâncare. Vei scăpa, astfel și de miros, dar și de condens.
- Verifică toate instalațiile, de la electrice la sanitare, inclusiv scurgerile. Dacă tot ești cu instalatorul sau cu alți meșteri lângă tine, profită și asigură-te că nu rămâne nimic nerezolvat. Cele mai bune oferte pentru țevi le găsești în acest link, iar dacă te consulți cu un specialist, cu siguranță vei face cele mai bune alegeri.
- Treci la finisaje după ce ai terminat cu montarea ferestrelor și a ușilor. Mulți preferă să văruiască și apoi să lucreze la pardoseală, pentru a nu murdări prea tare parchetul și gresia. Meșterii, de obicei, lasă la final vopseaua și acoperă pardoseala cu ceva. Este important să aerisești și să lași să se usuce foarte bine pereții.
- Curățenia generală este ultimul pas și, de obicei, cea mai neplăcut. Vestea bună este că poți să scapi de această corvadă dacă apelezi la o firmă specializată. Totul va arăta lună și nici nu va dura mult, pentru că o echipă întreagă va lucra la tine în casă, cu produse speciale.
Asadar, spor la renovare! Sursa foto: Shutterstock.com
Partajează acest conținut:
Publică comentariul