„Trecere prin amintiri (poezii)” de Lelia MOSSORA

HAIDA DE ȘI HAIDA HAI

Orbecăind prin amintirea…
Acelor ore mereu rupte
Din sângele care iar curge
Neînsemnând mereu ceva.
Haida de și haida hai
Că suntem toți rupți din rai
Azi încolăcind iubirea
Cu maci roșii….
Neiubirea
Și orbecăind am dat
Peste suflet înghețat
De apusurile multe
Si de suflete cărunte.
Am tot adunat mereu
Eu din tu și tu din eu,
Frunze moi desperecheate
Și iubiri de prea departe…
Haida de și haida hai
Mi-ar placea să fim un rai
Gândurile mestecând
Și… iubirile cântând.

DOAMNĂ…

Doamnă, toamnă de mi-ai fi
Nici c-aș mai putea plăti
Zâmbetele mereu duse,
Visele mereu apuse.
Doamnă, te-aș ruga să ierți
Și nicicând să nu mă certi
Pentru frunzele căzute,
Pentru sărutări pierdute.
Toamnă, fii tu vara mea,
Să n-o știe nimenea
Fii cireșe la urechi,
Boabe roșii… vise vechi.
Toamnă, fii tu primăvară
Ghiocei zburdând pe tâmple
Să-mi aducă-n strop de seară,
O minune să se-ntâmple,
Să devii tu iarna mea –
O hlamidă de zăpadă
Care peste noi să cadă
Și … s-o știe cine-o vrea!

ÎMBRĂȚIȘĂRI DE ALGE
(in memoriam Liviu Nechita)

Să nu ucidem pasărea din noi,
Să nu mai fim atât de triști și goi,
Să înflorim mereu ca macii vara,
Să veșnicim cu sufletul povara
Acestei fost iubiri neterminate,
Acestor amintiri deloc uitatate
Și-mbătrânind mereu apusul
Hai să lăsăm… Să toarcă fusul!
Cristale reci sub pleoape se coboară
Ca și cum treci pe-aici întâia oară.
Îmbrățișări de alge ne cuprind
Într-un amar și foarte vechi colind.
Să nu ucidem pasărea din noi,
Să nu mai fim atât de triști și goi,
Hai să lăsăm… să toarcă fusul
Într-un amar și foarte vechi colind!

VORBE ȘCHIOAPE

Am mai îmbătrânit cumva…
În stânga tu, în dreapta eu.
Și ne-a rămas doar întrebarea:
De ce nu tu? De ce doar eu?
Ne-am agățat de vorbe șchioape
Și ne-au răpus vechi amintiri…
Corăbii lungi au să ne-ngroape
De mult prea multele iubiri.
Om sărută uitate vorbe
Și umbrele trecute-n van
Și multe, multe universuri
S-or sparge într-un trist liman,
Ne vom chema în șoaptă sigur
Din alte lumi, din alte veacuri
În care tu n-ai să mai fii
Decât o frunză peste lacuri.

–––––––-
Lelia MOSSORA