Trei pârtii noi în Poiana Braşov. Una va ajunge în Râşnov

Consiliul Local Braşov a aprobat, aseară, planul urbanistic pentru extinderea domeniului schiabil din Poiana Braşov. Este vorba de construirea a trei pârtii noi de schi, dintre care una va face legătura cu oraşul Râşnov.1x133 Trei pârtii noi în Poiana Braşov. Una va ajunge în Râşnov

Fondurile vor fi alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru anul în curs fiind asigurate 5 milioane de lei. Până în prezent s-a obţinut autorizaţia de mediu, pentru că urmează să fie defrişate mai multe hectare de pădure pentru realizarea investiţiei. PUZ-ul a fost realizat de o firmă de proiectanţi din Austria, care are experienţă în dezvoltarea staţiunilor turistice, a precizat primarul George Scripcaru.

Potrivit planului urbanistic prezentat în plenul Consiliului Local, în Poiana Braşov, pe lângă construirea noilor pârtii, este prevăzută extinderea celor existente şi se va construi un lac de acumulare pentru a fi alimentate tunurile de zăpadă, investiţie în curs de realizare,  precum şi modernizarea transportului pe cablu.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed