×

Trofeu naţional, adus la Sinaia

Trofeu naţional, adus la Sinaia

1142 Trofeu naţional, adus la SinaiaSinăianca Laura Andreea Olteanu, în vârstă de 17 ani, a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineret  ”Steluțele Mării”, desfășurat, anul acesta, la Constanța. Elevă la Școala Populară de Arte și Meserii ”Tiberiu Brediceanu” din Brașov, la secțiile orgă, pian, canto muzică ușoară, canto muzică populară și dans modern, este îndrumată de profesorul Paul Cojocaru. Deși acesta nu este singurul său succes pe plan muzical, este cu siguranță cel mai important de până acum.
Tânăra a mai câștigat numeroase premii și mențiuni la festivaluri de profil: locul I anul trecut la Festivalul ”Steluțele Mării”, premiul III la Festivalul ”Fiero”, locul III la ”Gaudeamus” la Brașov și alte patru mențiuni la concursuri pentru copii și tineret.
Fire ambițioasă, Laura Andreea Olteanu vrea, însă, să urmeze o carieră în domeniul militar și nu altundeva decât în Statele Unite.
Ea a absolvit, de altfel, la distanță, liceul american ”Heritage Home School Academy” din Kansas, și vrea să urmeze și o facultate  acolo, una cu specific militar, de preferință chiar în Fanfara Armatei Americane. A. O.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed