A şasea ediţie a tradiţionalului turneu dintre Crăciun şi Revelion, „Cupa Vedetelor” s-a încheiat la sfârşitul sezonului cu victoria echipei lui Claudiu Vasu, Claly. Asta după ce doi ani la rând trofeul pleca de sub Tâmpa cu destinaţia Constanţa, cucerit fiind de echipa fostului stelist Pitu, Olimpic Constanţa. În organizarea Primăriei Braşov cu sprijinul direct al primarului George Scripcaru şi societatea Tâmpa, „turneul vedetelor” a însemnat trei zile de fotbal de calitate care a mai alinat numeroşilor microbişti prezenţi în sală dorul de fotbal.

Finală neindicată
cardiacilor
Ultimul joc a adus faţă în faţă cealaltă echipă a Constanţei, Municipal şi echipa foştilor „forestieri” Stângă, Forika, Anghel, şi Coman. Braşovenii au imprimat ritmul jocului şi au condus rapid cu 2-0, prefigurându-se o finală fără istoric. Nu a fost aşa pentru că „marinarii” au supus adversarul unei presiuni accentuate pe final reuşind egalarea, 2-2. S-a intrat în prelungiri şi ambele echipe erau preocupate mai mult să nu primească gol decât să înscrie. Şi totuşi, când mai era puţin până la final, Florin Stângă, acum la FCM Tg.Mureş, are o tresărire de orgoliu şi marchează de două ori. Decisiv. Scor final 4-2 pentru Claly, echipă ce câştigă trofeul la prima participare.
„Bronzul” luat de Cristal
Şi finala mică a fost captivantă. În ea s-au întâlnit Cristal, echipă la care jucau Adrian Pânzaru, şi fraţii Burciu, Radu şi Bogdan, ex Design la futsal şi Ados. Cei din urmă erau cotaţi cu şanse la trofeu dat fiind că în echipă evoluau jucători cu multe meciuri în prima ligă. Cristi Bratu zis „Bazela” (fost la Poli Iaşi acum la Vâlcea), fraţii Darius şi Romulus Miclea ( Gaz Metan Mediaş) Nicolae Diţă (FC Argeş). Cu toate acestea victoria a revenit Cristalului, scor 3-1, care s-a situat pe treapta a treia a podiumului din 16 competitoare.
„No problem”,
vedete da, rezultate ba
Cea mai titrată echipă, cea a lui Călin Romică, a fost şi în acest an plină de vedete. Dănălache şi Stere (FCM Tg. Mureş), Epaminonda Nicu şi Todoran (Urziceni), Maftei ( CFR Cluj), Prepeliţă (U Craiova), Senin (Astra Ploieşti), Poverlovici (Alba Iulia), dar şi Mihai Stoica din conducerea Stelei au fost printre cei mai priviţi jucători ce au evoluat pe parchetul sălii. Din păcate notorietatea lor nu a garantat şi succesul, No Problem terminând pe poziţia a cincea.
Premiaţii turneului
Nu numai echipele au fost premiate, cei mai merituoşi fotbalişti având parte de diplome, cupe şi plachete. Astfel, cel mai bun portar a fost desemnat Cătălin Sebe (Claly), golgeter a ieşit Romulus Miclea (Ados) cu 11 reuşite iar cel mai bun jucător a fost desemnat în unanimitate Ionuţ Pană de la Municipal Constanţa. Şi când spunem unanimitate nu ne referim doar la Comisia care a decis ci şi la Leonard Strizu antrenor la Steaua II, Adrian Hârlab fost antrenor în liga I sau Teia Sponte din conducerea Stelei, prezenţi la turneu.

SURSA: http://www.bzb.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti implicat intr-un accident rutier? Iata ce trebuie sa faci!

In conditiile in care tot mai multi oameni au devenit proprietari de masini si au obtinut …