Elevul de clasa a VIII-a practică handbalul de performanţă de aproape trei ani. Băiatul a câştigat trei medalii în diverse turnee organizate în ţară, iar ambiţia de care dă dovadă promite să-i aducă şi mai multe premii în palmares.

Dinamismul şi ambiţia l-au caracterizat pe Zoli încă din copilărie. Pentru a-şi consuma energia pozitiv, Zoli a hotărât să practice sportul. Mai întâi, băiatul a ales să demostreze că este cel mai rapid alergător, concurând la faza pe judeţ a unui concurs de sprint, unde a obţinut un loc fruntaş.

Mai apoi, tânărul a început să practice handbalul de performanţă. De doi ani şi jumătate, handbalul face parte din viaţa lui şi îi aduce numeroase stisfacţii. Aşa cum şi el recunoaşte, acest sport l-a ales întâmplător, un pliant informativ fiind decisiv.

Când am primit pliantul, am hotărât că voi face performanţă în handbal. A fost o decizie de moment, pe care nu o regret. De atunci, sunt la CSS Dinamo Braşov, iar acum am ajus la categoria Junior 3. Îmi place mult handbalul, pentru că e mult mai uşor să arunci cu mâna decât să dai cu piciorul. În jocul ăsta marchezi mult mai uşor, aşa că şi satisfacţiile sunt mai mari”, a spus băiatul.

Medalie de aur la handbal

Până acum, Zoli a reuşit să-şi adauge în palmares trei medalii, obţinute la diverse turnee organizate în ţară. Braşoveanul se poate numi astfel campion la handbal. „La Sfântu Gheorghe am câştigat locul II, la Cupa Dinamo, de la Braşov, am luat locul I şi medalia de aur la Festivalul de handbal Juvenil 2009, care a avut loc la Baia Mare“, şi-a înşirat Zoli toate performanţele.

Chiar dacă şi-a dorit din suflet să câştige şi a depus mult efort pe teren, nu toate meciurile i-au adus locul I. „Cel mai greu şi important campionat la care am participat anul trecut a fost Campionatul Naţional de Juniori la Handbal Masculin, unde am obţinut numai locul 7“, a spus elevul de clasa a VIII-a.

Face antrenamente zilnice

Pentru a fi mereu campion, Zoli se antrenează aproape zilnic.

Eu sunt centru în echipa mea şi trebuie să mă antrenez foarte mult. Fiind coordonator de joc, am o mare responsabilitate faţă de colegi şi de rezultatul meciului”, spune Zoli. Fiind „un pion de bază în atac”, toţi colegii îl văd ca şi creierul echipei şi aşteaptă de la el cele mai deştepte sugestii de joc.

Pentru că este hotărât că sportul acesta îl va duce mai departe, Zoli aspiră spre o echipă de top, cea mai râvnită fiind Dinamo Municipal. În plus, băiatul este conştient că practicarea acestui sport i-a adus, pe lângă medaliile câştigate, şi multe alte avantaje.

De când sunt la handbal m-am dezvoltat foarte mult. Acum sunt mai atent, mai sârguincios şi mai ordonat“, mărturiseşte elevul Şcolii Generale nr. 25.

Profil

Născut. 8 februarie 1996, Braşov.

Familie. Părinţi, un frate.

Studii. Şcoala Generală nr. 25, Braşov

Întrebări şi răspunsuri:

Ai jucat până acum şi în străinătate?

Da. Am jucat anul trecut, de Paşti, în Ungaria. Am avut acolo doar un amical, însă vizita asta mi-a arătat ce înseamnă o bază sportivă de calitate. Am rămas uimit şi sper ca astfel de lucruri frumoase să se facă şi la noi în ţară.

Care este secretul succesului în handbal?

Ca şi în alte sporturi, important este să te concentrezi la maximum, să dai totul pe teren, să faci abstracţie de public şi să te gândeşti doar la schemele prin care poţi să câştigi jocul. În plus, toţi cei care vor să practice handbalul trebuie să fie înalţi, solizi şi să se apuce de sport cât mai devreme.

Ce-i place:

Zoli ne-a mărturisit că îi place foarte mult să deseneze, că este pasionat de maşini şi că îl atrage meseria de proiectant. Băiatul a ţinut să menţioneze că îi place să mănânce ciorbă de fasole cu ceapă, cartofi prăjiţi cu friptură şi castraveţi muraţi.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place când iau note mici. Atunci când se întâmplă asta, mă supăr tare, pentru că trebuie să lupt ca să-mi ridic media. Pot să spun că nu-mi place nici supa cu tăiţei”, a spus handbalistul.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti implicat intr-un accident rutier? Iata ce trebuie sa faci!

In conditiile in care tot mai multi oameni au devenit proprietari de masini si au obtinut …