Trupa Hi-Q vine la Brasov in luna decembrie

1x81 Trupa Hi-Q vine la Brasov in luna decembrieLa nici o lună de la revenirea în formula iniţială – Dana, Florin şi Mihai din trupa Hi-Q vor pleca într-un turneu naţional, intitulat „Încă o dată”. Trupa va concerta la Braşov în luna decembrie.

Seria de concerte va debuta pe 17 noiembrie la Alba Iulia, după care, în perioada 18 noiembrie – 4 decembrie, cei trei membri ai trupei vor ajunge în oraşele Sibiu, Târgu Mureş, Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Brăila, Ploieşti, Piteşti şi Braşov, potrivit Mediafax.

Cântăreaţa Dana Nălbaru a revenit în trupa Hi-Q, la şapte ani după ce ea şi cei doi colegi ai săi, Mihai Sturzu şi Florin Grozea, au decis să o ia pe drumuri diferite. Dana, Florin şi Mihai plănuiau încă de acum un an şi jumătate reunirea trupei. 1x80 Trupa Hi-Q vine la Brasov in luna decembrieEi au decis să păstreze totul secret, vestea fiind anunţată la sfârşitul lunii octombrie.

Trupa Hi-Q a fost fondată în Braşov, în anul 1996, de Mihai Sturzu şi Florin Grozea, pe atunci elevi de liceu. Grupul a dat lovitura cu emisiunea „Totul va fi bine”, difuzată de Antena 1 în vara anului 2000, continuând de atunci seria de emisiuni TV până în 2006. În cei aproape 14 ani de activitate, Hi-Q a lansat şapte albume, 20 de videoclipuri şi opt single-uri nr. 1 în România. „Lose You”, prima melodie în limba engleză a trupei, a fost difuzată inclusiv în Canada şi America Latină. După despărţirea de Dana Nălbaru, Mihai şi Florin au încercat mai multe variante de voce pentru trupă.

Dana Nălbaru a făcut parte din grupul Hi-Q în perioada 1996 – 2003, orientându-se apoi către o carieră solo. Ea a lansat albumele „Zbor”, „Intră în joc” şi „Parfum”. De asemenea, ea a interpretat un rol în filmul „După ea”, alături de actorul Dragoş Bucur, care mai apoi i-a devenit soţ şi cu care are o fetiţă, Sofia.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed