×

Un cămin cultural din Prahova care a găzduit un spectacol al Cenaclului va lua numele lui Adrian Păunescu

Un cămin cultural din Prahova care a găzduit un spectacol al Cenaclului va lua numele lui Adrian Păunescu

1x69 Un cămin cultural din Prahova care a găzduit un spectacol al Cenaclului va lua numele lui Adrian Păunescu În 2011, căminul cultural din comuna prahoveană Valea Călugărească ar putea lua numele lui Adrian Păunescu pentru că aici, în 1973, a avut loc un spectacol al Cenaclului Flacăra.

Propunerea a venit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care a promis şi că Societatea Cultural Istorică „Mihai Viteazul” pe care acesta o conduce, va sprijini realizarea unui bust al poetului care să fie amplasat lângă căminul cultural.

Cenaclul Flacăra condus de Păunescu a fost interzis în 1985, în urma unui incident petrecut pe stadionul din Ploieşti

Între anii 1970-1980, Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat, şi revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România prin combinaţia de idei de stânga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism.

În 17 septembrie 1973, a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori.

De Ploieşti se leagă episodul interzicerii Cenaclului Flacăra. Pe 15 iunie 1985, tribunele stadionului Petrolul erau pline de oameni care aşteptau să înceapă „woodstock-ul românesc”. Spectacolul a debutat la ora 18:00 şi a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună.

Versiunile sunt multe. Unii spun că Păunescu a cerut mulţimii să rămână în tribune, alţii spun că le-a cerut să plece şi oamenii au refuzat, dar nu s-a stabilit exact. Ce se ştie sigur însă este că furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. Oamenii au intrat în panică şi s-a iscat o îmbulzeală, din care au rezultat 6 morţi şi mai mulţi răniţi. La acel moment, incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste. Cenaclul a fost interzis, Păunescu la fel, iar folk-ul ostracizat.

VIDEO „Dincolo de fariseismul şi ignoranţa unora, poetul Păunescu rămâne o coloană importantă şi definitivă a liricii româneşti”


VIDEO/Vezi aici cum umplea Adrian Păunescu stadioane-La Galaţi a strâns peste 50.000 de oameni

Variantele participanţilor

Opiniile sunt numeroase şi foarte diferite, iar despre incident circulă multă legende în Ploieşti. Inclusiv variantele martorilor sunt vagi sau contradictorii.

Lucian: „Am fost şi eu pe stadion în acea seară de iunie 1985. Tot ce îmi amintesc în legătură cu oprirea spectacolului este acea furtună violentă, o ploaie care tăia respiraţia, fenomen care i-a determinat pe toţi să se îmbulzească spre ieşiri. Eu şi prietenii mei am ieşit cu bine din tribună. Din cauza ploii foarte puternice am încercat să ne adăpostim, cât de cât, lipindu-ne cu spatele de zidul stadionului, foarte aproape de acea scară care cobora din tribuna principală, cea acoperită. Chiar la capătul scării, jos în curte, era o grămadă mare de oameni, unii peste alţii. Îmi amintesc ţipete, mai ales de fete, precum şi mâini şi picioare care ieşeau din acea grămadă. Au început apoi să se audă salvările şi am văzut răniţi căraţi pe lângă noi, pentru primul ajutor. Când s-a oprit ploaia am plecat acasă. La liceul Energetic unde eram elev în clasa a X-a, într-una din zilele următoare evenimentului, am fost adunaţi în incinta cantinei, unde un procuror a venit să ne spună ce rău a fost Cenaclul Flacăra şi Adrian Păunescu, cum se întâmplau tot felul de chestii imorale şi ilegale, în jurul stadioanelor (în timpul spectacolelor) şi în cadrul staff-ului. Despre chiloţi şi sticle găsite, despre cum păcălea Păunescu fete, chestii din astea. Revenind la eveniment, eu nu cred că a fost o înscenare, aşa cum circulă legende. Cel puţin ploaia, furtuna, panica, sigur nu au fost înscenate. Cel mai probabil este că s-a profitat de eveniment pentru a stopa fenomenul care luase o prea mare amploare, iar mulţimile de tineri erau periculoase pentru sistem”.

Mihai: „Spectacolul s-a întrerupt când scena a fost afectată de vântul deosebit de puternic şi de rafalele de ploaie. Pe scenă începuseră să cadă diverse lucruri, dărâmate de vânt. Atunci s-a întrerupt şi curentul. Eu am încercat să ies prin tunel în curtea dinspre tribuna întâi, însă nu am putut, tunelul era blocat de oameni, am stat câtva timp acolo. Atunci am reuşit să ies, am urcat în tribuna întâi şi am încercat să ies pe scara cea mare de la iesire. Dar lumea intrase în panică, ţipa. Nu ştiu dacă au fost victime pe acea scară, dar am văzut persoane căzute în acea îmbulzeală. Poate că totul s-ar fi putut evita dacă publicul ar fi acceptat întreruperea spectacolului la primele semne de furtună, aşa cum au propus cei de pe scenă. Cam asta îmi amintesc eu de atunci, eram în clasa a zecea şi mi-a părut rău că s-a desfiinţat cenaclul, chiar se cânta frumos acolo”.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed