George ROCA prezintă:

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”   Editura şi Fundaţia „Arania” Braşov vă invită marţi, 29 noiembrie 2011, ora 18,00, la Casa Baiulescu, Bdul Eroilor nr.35, la o nouă întâlnire a grupului de litere-sunete-şi-culori „caii verzi de pe pereţi”,în cadrul căreia va avea loc lansarea volumului de sonete cu titlul

„7” de Adrian Munteanu.

Invitaţi: criticul literar Aurel Ion Brumaru şi actorul Mihai Bica. Muzicienii* Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon vor susţine un concert acoustic live. Moderatori: Daniel Drăgan şi Laurenţiu-Ciprian Tudor

Adrian Munteanu
S-a născut în Şcheii Braşovului şi a făcut toată viaţa lucruri frumoase, dar care nu rămân. Până spre 50 de ani, când a dat în mintea copiilor scriind trei cărţi de basme în versuri, 365 de „născoceli” pe care–amintindu-şi de talente nefructificate–le-a citit singur la Radio Târgu Mureş timp de un an întreg. Apoi şi-a alcătuit din aceste texte un spectacol, i-a făcut regia, scenografia şi ilustraţia muzicală, l-a înghesuit într-o valiză şi a zburat dincolo de ocean, jucându-l de unul singur, timp de 2 luni, în faţa puilor de români din cele mai importante comunităţi canadiene.
Când să-i fi venit ideea că se pot aduna toate pasiunile sale actoriceşti, muzicale şi poetice într-un singur text numit sonet, nu se ştie. Oricum, pe la 55 de ani. Cert este că a avut nesăbuinţa să scrie pe cel dintâi volum al său SONETE 1, aşa că a fost nevoit să-l scoată şi pe următorul, SONETE 2. Apoi au apărut şi PAINGUL ORB (Sonete 3) şi Ferestre în cetate (Sonete 4), toate la editura Arania, pe care din 2008 a preluat-o. În 2009 a ieşit volumul 5 de sonete, FEMEIE !!!, la editura bucureşteană Minerva. Este o antologie a sonetului său de dragoste. La carte este adăugat un CD cu texte în interpretarea autorului. Un an mai târziu, în 2010, apare la editura DACIA  volumul al şaselea de sonete, ORELE TĂCERII.
Cu volumul 7, revine la editura Arania, şi încheie proiectul sonetistic, pentru a face loc altor proiecte literare. Târziu, că aşa i-a fost şi parcursul, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor.

 Comentarii critice la sonetele lui Adrian Munteanu

  •  Mircea Cărtărescu: Sonetele poetului Adrian Munteanu au multe calităţi pe lângă simpla stăpânire a meşteşugului şi a formei fixe. Sînt sonete moderne, de o manieră viguroasă şi acidă, autorul nesfiindu-se să apeleze, arghezian, la crudităţi de limbaj care dau prospeţime formei clasice de sonet. Nu lipsesc însă nici suavităţile, nici sentimentul melancolic al trecerii timpului şi-al degradării încete a tuturor lucrurilor. Mai ales poemele cu temă erotică excelează în expresivitate şi, nu de puţine ori, într-o graţie feroce.”
  • Şerban Foarţă: „Cărţile sunt cât se poate de frumoase  şi, recitindu-le acum, mai pe sărite, mă consolează şi de micile mizerii ale cotidianului meschin, şi de aceea cu M mare”.
  • „Sunteţi un maestru al endecasilabului înmulţit cu 14”.(…)
  • „Remarc admirativ că maxima virtuozitate nu impietează asupra sentimentului, a emoţiei…”
  • Marin Mincu: „In sonetele sale, Adrian Munteanu cultivă ardoarea erotică specifică acelui «dolce stil novo» despre care a vorbit Dante atunci când s-a referit la Guido Guinizzelli. El reuşeşte să menţină treaz interesul cititorului pentru un gen liric revizitat, astăzi, doar de cei mai curajoşi. Nu mă îndoiesc că virtuozitatea sa prozodică va stârni plăcerea îndrăgostiţilor şi nu numai a acestor”.
  • Radu Cârneci: Ceea ce îl impune pe Adrian Munteanu ca poet de aleasă ţinută, sunt cărţile de sonete, în care harul liric este susţinut de o temeinică cultură, reuşind, astfel, izbânzi poetice memorabile. Slujitor, cu devoţiune, al celei mai severe exprimări în versuri – sonetul – cu legi de aur, Adrian Munteanu a dat cititorilor şi poeziei româneşti cărţi cu totul remarcabile. El oferă sonete de iubire şi moarte, de trecere şi ne-trecere, de o emoţionalitate adânc-reţinută, amintind de Rilke, având şi o atitudine fermă în faţa vieţii, cu verb, nu o dată neiertător( vezi Sonete 3) în descendenţă argheziană. Volumele de sonete îl aşează pe Adrian Munteanu în rândul celor mai buni sonetişti români de ieri şi de azi”.

* Muzicienii Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon poposesc în Braşov în cadrul unui turneu care cuprinde următoarele locaţii :

  • Luni 28 noiembrie BUCURESTI – CLUBUL TARANULUI – ora 20.00
  • Marti 29 noiembrie BRASOV – CASA BAIULESCU – ora 18.00
  • Miercuri 30 noiembrie ALBA IULIA – PARCUL UNIRII – ora 18:30
  • Vineri 02 decembrie 2011 REGHIN – DOGMA PUBS – ora 22.00
  • Simbata 03 decembrie TIRGU-MURES – TEATRUL SCENA – ora 20.00 Duminica 04
  • decembrie CLUJ-NAPOCA – IRISH & MUSIC PUB – ora 21.00
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…