N.B. Textul de faţă poate crea o stare de disconfort. Dăunează grav mentalităţilor ! Sergiu-Marian D. Găbureac

Avionul cade lin, de pe culoarul stabilit la 11.000 de metri (+ / -3 m) deasupra bătrânului continent, drept în capitala noii Uniuni Europene. Aplauze. Ce ţi-i şi cu pilotul automat ! Nu ştiam de ce intră, atât de des, stewardesele în cabina pilotului umanoid !?!

Hai ! Fără răutăcisme. Doar aici activează extra europarlamentara ordinară, făcută pe puncte, fiica sinucigaşului pirat, care şi-a şmenuit propria flotă ! Mai nou, ţepuieşte ţara ! Cu voia noastră, tovarăşi ! Aşa că ciocu’ mic !

Trenul ne lasă în mijlocul centrului economico-financiar. O explozie de zgârie-nori, unde arhitecţii s-au jucat cum au vrut.

De ce noua Uniune Europeană ? Cu toţii ştim, sau ar trebui să ştim, că a mai fost derulat un asemenea proiect. Acum vreo două mii de ani. E drept, cu o altă capitală. Ne imaginăm  măreţia ei, păşind pe Via Sacra, înconjurată de celebre-i şapte coline, doldora de ruine demenţiale. Închizi ochii şi auzi zgomotele metropolei de acum 2000 de ani. Buricul lumii.

Cum s-a terminat acel proiect ? Cu monedă unică europeană, cu administraţie supercentralizată, cu pax romana etc. ? Corupţia a pus totul la pământ. Învaţă cineva !?!

Noua uniune pare hotărâtă să nu repete greşelile. Semne. Promovarea elitelor tehnocrate din toate ţările componente şi păstrarea identităţii culturale a aderentelor. Probleme sunt doar cu europarlamentarii. Şi aici suntem coada cozilor. Trebuie şi cineva să fie de râsul-plânsul uniunii ? Ce să-i faci ? Realitatea e dură.  Nu avem succesuri şi pace ! Numai eşece. Din păcate „Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil !”(Gr. Moisil).

Absolut întâmplător m-am întâlnit cu un scârţa-scârţa pe tastaturile unui super laptop al Parlamentului European. Abia la sfârşit am făcut cunoştinţă. După ce conversaţia se încheiase. – Sergiu, din România ! – Jaan, din partea locului ! Am rămas amici, totuşi !

Subiectul: criza. Mă plângeam, ca tot românul, cum ne tot afectează criza mondială. Tăieri de salarii, sporuri, stimulente, pensii jumulite, posturi bugetare locale, mai puţin naţionale, desfiinţate (deşi eram sub media euro), proiecte amânate cu anii, falimente …

– Ce tot vorbeşti ? Voi, românii şi încă două-trei ţări, sunteţi marii privilegiaţi ai Europei. Nici briza crizei nu ar trebui să o resimţiţi. Aveţi la dispoziţie peste 30.000.000.000 (mi-li-ar-de) de euro şi vă plângeţi ? Cine e de vină că aveţi conducători şi tehnocraţi neprofesionişti ? Noi sau voi ? Priveşte Polonia şi spune-mi unde-i criza !? Bulgarii !? Mai aveţi şi tupeul să nu recunoaşteţi că aveţi grave probleme la nivel managementului local şi, mai ales, naţional. Umblaţi cu cârnaţi şi căldări pe la alegeri ! Aţi făcut totul varză ! Auzi ! De voi depinde, totul. Să vă fie clar ! UE nu are cum să se bage. Dă doar semnale (adică bate şaua – nota mea). Nu te supăra, asta e realitatea voastră ! Ai înţeles ? Du-te şi spune-le, tuturor !

Omul le ştia bine. Cel puţin teoretic. Ştia bietul cum e cu şpaga, comisionul, vânzarea intereselor naţionale pe 30 de arginţi şi, mai ales, cum e cu endemica iresponsabilitate ? Continuarea, şi după 1989, a decăderii morale a naţiunii, ce-şi pierde pe zi ce trece atributele de popor, devenind o populaţie. Limba se degradează pe zi ce trece, bunele tradiţii sunt înlocuite cu importuri de prost gust, se promovează intens nonvaloarea …

A fost o discuţie de maximum zece minute. Omul avea treabă, nu să stea la palavre pe culoare. Eu căscam gura. La ziduri, candelabre, lifturi, uşi, tablouri, butoane, lumini  …

Ce misiune ingrată ! Să le spun tuturor ! EU. Cine mă crede, conţopistul ?!? Şmenarul Băsescu, iresponsabilul Boc, blonda Udrea sau ciorditoarea Roberta ? Sau dantonianul Cristian-Tudor Popescu & Co ? Şi cum ? Când mass media, în loc să dezbată, zi de zi, subiecte capitale pentru viitorul naţiunii, alocă uriaşe spaţii becalienilor şi udrenienilor !?! Ce să caute oamenii normali, responsabili la Tv, îşi spun în barbă realizatorii. Ăştia nu fac rating. Pe când agramatismele, exhibiţionismele lui X sau Z (preşedinte, senator, deputat, ministru, primar – rebuturi umane de cea mai joasă speţă) sunt atât de gustate de privitorii uşor abulici ?! Dezinformaţi. Când orice iniţiativă serioasă e trimisă, cu viteză cosmică, în derizoriu ? Când, pe-a măti şi n-ai făcut şi tu la fel sunt la ordinea zilei ! Ei, m-am răcorit !

Bruxelles, cel mai românesc oraş posibil. Poate singurul oraş, din toate capitalele U.E. Cu multe obiceiuri dâmboviţene. Claxoane, sirene poliţie, pompieri, salvări. Nonstop. O circulaţie fără reguli sau, aparent, fără nicio regulă. Europeni sau nu cască gura, ochii peste tot. Cu amestecul de rase m-am obişnuit. Am întâlnit, însă, aici şi acel amestec de stiluri arhitectonice, vechi cu nou, ca la Bucureşti. Cu aceleaşi nemulţumiri exprimate uneori prin mass media. O mare aglomeraţie umană, în timpul zilei, ca la Bucureşti, de parcă nimeni nu munceşte ! E drept, sunt mulţi veniţi cu treburi în capitala noului imperiu. Şi mulţi turişti. Localnicii, chinezi, turci …, lucrează intens în sfera serviciilor, cu un profit mulţumitor. Salariul minim – 1210 de euro ! Nu vă spun cât câştigă un bibliotecar public.    L-aţi împuşca pe civilizator, mâncător de bani comunitari ! Dacă te iei după insinuările analfabeţilor conducători şi alegători dezinformaţi. E simplu cu informaţia în spaţiu european ! Calci pragul bibliotecii de utilitate publică şi rezolvi orice dilemă info.

Oraşul e întins pe orizontală, cu excepţia amintită. Şi alte două-trei. Seara pe la opt, ca la Bucureşti. Îţi cam ţiuie urechile. De linişte. Doar prin centrul istoric, ceva larmă.

Poţi rata marele simbol, Manneken Pis (Le Petit Julien) al urbei, cu o mare uşurinţă ! Atâtea oferte în jur, încât treci şi, apoi, te întrebi: Unde-i ? Apoi, când îl vezi iar te întrebi, cu voce tare: Ăsta-i ? Noi, care avem Casa Poporului, ce să vezi la 61 de centimetri înălţime şi câteva zeci de kg de bronz !?! Veţi spune că nu apreciez capodopera (!?!) ! Un mic obez, uşor impertinent ! Mai era şi în costum de cosmonaut ! Mult zgomot, dar …

Piaţa Mare, ei ce Grote Markt au bruxelezii, e full de dimineaţă până seara târziu !

Primăria ? Ei, da, asta capodoperă ! Străzile învecinate reflectă încă originile zonei, numite după vânzătorii de unt, brânză, hering, cărbune, flori…  Ce construcţii au lăsat breslele oraşului lor !!! Azi, zona e site al patrimoniului mondial, întreţinută şi exploatată profesionist din punct de vedere comercialo-turistic.

Şi din nou îmi zboară gândul la încetineala cu care se lucrează, de decenii, la refacerea centrului istoric bucureştean, la şpăgarii consilieri, la finisajele de doi lei făcute de specialişti pe bani grei, grei, grei  !

Culmea, sunt unii foarte îngrijoraţi de rămăşiţele unor ruine de o sută-două de ani ! Să fim serioşi ! Pe la 1200, belgienii se dădeau de ceasul moţii să-şi facă catedrale şi universităţi. Iar universităţile aveau o infrastructură beton, şcoli de toate gradele.

Dar, ce să-i faci ? Sunt dependent de România ! Mă gândesc intens şi mă  implic, ades, în prezentarea valorilor trecutului românesc. În 1879, a opta ţară ! Acum …

 

Jurnal paranormal – Belgia & Olanda (II)

ANTWERPEN – ANVERS – ANTWERP

Pe vremea când nepotul Andrei era analfabet, se instala, fix la ora 8 a.m., în faţa televizorului cerând, dacă nu cumva canalul era deja deschis, să vadă Thomas. Un serial cu fel de fel de locomotive vorbitoare, trenuri şi trenuleţe viu colorate într-o continuă mişcare. Mi-a fost dat să trăiesc pe viu ficţiunea tv, în drumurile prin Benelux. Un sistem feroviar atât de bine pus la punct, încât aveai senzaţia de robot coloidal într-o lume a fierului transformat, din tot soiul de şuruburi, şine, pompe, uşi, ferestre, în final, în capsule cosmice ce zburau lin deasupra unor câmpuri sub care se ghicea pânza freatică la doar câţiva centimetri în subteran Auzisem câte ceva despre munca titanică a aborigenilor pentru menţinerea şi chiar sporirea suprafeţei ţărişoarei lor. Defilau lanuri întregi de lalele, într-o gamă de culori demnă de o simfonie bethoweniană. Parcă eram într-o farmacie uriaşă. Case şi căsuţe prin tot felul de păduri, pădurici, zăvoaie, crânguri, luminişuri, poieni prin care şerpi de asfalt arătau că sunt racordate la civilizaţia standard a Uniunii Europene. Spaţiu Schengen.

Motăind, ne sculasem dis-de-dimineaţă, mă trezesc brusc cu un culoar obturat de vehiculul din avion, din care stewardesele serveau, pe principiul cererii şi ofertei, ceea ce solicitau pasagerii. Nu, nu eram în avion, ci în trenul ce zbura către Anvers. Ei, am exagerat puţin ! Nu zbura. Trenul care zbura a fost cel spre Amsterdam. Sau spre Roma, Madrid, Malaga … Toate la timpul lor !

Anvers – pentru noi esticii francofoni ! Antwerpen (mă mai uit odată pe bilet) pentru locuitorii Flandrei este al doilea oraş al Belgiei. O gară, ca-n Harry Potter, stil neo-baroc, pe 4 (patru) niveluri, pe dreapta şi pe stânga, cu trenuri ce treceau într-un flux ameţitor cu precizie japoneză. Puşpuş ! se închideau capsulele şi într-un minut nu le mai vedeai. Care batistă, ce făcut cu mâna !

Intrarea în oraş e directă. În tren, stabilisem să o luăm spre Piaţa Mare (au o piaţă măricică spre mare), pe marele bulevard din stânga şi să ne întoarcem pe marele bulevard din dreapta. Urmărind turla unei catedralei am luat-o prin dreapta ! Şi bine am făcut ! Nu ca acum 20 de ani ! Pe cel din stânga erau marile magazine. Nu cred că mai ajungeam curând în centrul istoric. Au nişte hectare de magazine. Brand de brand ! Preţuri de preţuri !

Academia Regală de Arte, din Anvers este şi ea în topul centrelor modei europene.

În timpuri demult apuse, aici a fost deschisă prima bursă de mărfuri a Europei. Noi alergam, se pare, după turci pe la Valea Albă. Sau ei după noi. Funcţie de istoria cărui mare istoric român o citeşti ! Pe la alţii, nu prea figurăm.

Lume multă peste tot. Nu ca la Berlin. Şi mulţi chinezei sau alţi ochi oblici ! La greu. Vin cu tot felul de mărfuri. Cu preţuri mari ca şi ei. Mici-mici-mici ! Fără concurenţă ! Diferă doar dacă au magazinul în centru sau mai la dos.

Ştiu ! O să întrebaţi dacă nu l-am zărit pe … Nu, am văzut doar un marinar adevărat, erou naţional, încremenit pe un soclu de ceva ani.

În 20 de minute de la părăsirea gării-catedrală, deja înconjuram un edificiu religios, amestecaţi într-un grup masiv de asiatici. Parcă eram măgarul între oile lui nea Ilie de pe Ştefleşti, undeva prin Munţii Făgăraşului, când petreceam neuitata săptămână de miere. Acum un mileniu. Ce iute trece vremea !?

Atenţi, la tot şi la toate, gălbiorii fotografiau şi notau în tot felul de carnete, carneţele ceea ce livra, oral, ghidul cu o viteză de Formula 1. Nu l-au avut ei pe Jacky Ickx !?!

Pe când autohtonii ridicau impunătoarea catedrală, parte a lanţului protector energetic belgian, mai erau şase ani până când Molda va sări apa ca să rămână nemuritoare prin sacrificiul ei ?! Cam tot pe atunci au fost aduşi secuii mercenari să păzească marca la vest. Remember !

„Pe aici a creat Rubens, clopotul mare are N-şpe kilograme, orga X-şpe tuburi, super vitralii, tapiserii imense, stil neogotic …, stil …” cuvintele ghidului îmi zboară pe lângă urechi. Silvius Brabo ne salută, în Grand Place, de pe umerii unor biete femei (tot Eva săraca !) ştiind că primarul, din clădirea renascentistă, e cu ochii pe el. O luăm tip-til pe straduţa zarafilor evrei ortodocşi, fără a da proba maradonei, şi ajungem la marea catedrală Notre Dame. Totul e gotic, cel mult neogotic … perfect conservat şi funcţional. În preajmă veghează Rubens.

Ajungem pe malul drept al râului Scheldt ! Ni se vorbeşte de secolul al XI-lea, în Muzeul Naţional al Marinei ! Castelul Het Steen (Piatra). Terasa, tunelul, zidul totul respiră secole de civilizaţie. În alt muzeu, Plantin-Moretus, se păstrează un exemplar al celebrei biblii tipărite de Guttenberg. Din cele treisprezece care s-au mai păstrat. Puteţi verifica la tel. 03 / 233.02.94. Şi când te gândeşti că un chinez tipărise mii de cărţi cu secole bune înainte. Era suficient să … la bibliotecă !

Dăm peste marile depozite din Congo. Belgian (1908-1960). Cu uraniul livrat pentru bombele de la Hiroşima şi Nagasaki. Apoi Lumumba, amicul său Mobutu, Katanga, Zair …  Astăzi, RDC dă pieţelor lumii cupru, cobalt şi diamante şi ceva specific naţional. Şi subiecte pentru filme americane. Serie B.

Anvers, capitala mondială a diamantelor, piaţă dominată de negustorii indieni. Spun unii. O mie opt sute de companii se află în dreapta Gării Centrale.  Sunt trei burse de profil într-un orăşel cu puţin peste 400.000 de locuitori. Dominate de evrei !

Breugel şi, şi, Van Dyck, Jordaens, Teniers, Muhka, din nou Rubens (avea şi o proprietate pe aici, bine conservată), Horta, Ensor, Hankar, Wolfers, Gallé … Din nou, îmi dau seama cât sunt de bun ! Opt din … 13 ! Hai, 9. Doar sunt bibliotecar public! Mulţumescu-Ţi, Doamne ! Adorabilă meserie. Ce ar fi făcut omenirea fără stocatorii şi diseminatorii de informaţii ? Omenirea aprindea şi acum focul cu cremenea ! Şi aşa s-au pierdut enorm de multe date din vina administraţiilor timpului. De la Ninive, Uruk, Alexandria, până la biblioteca noastră naţională !

Portul e demenţial ! Nu l-am văzut.  Deja, se făcuse târziu ! Îl vizionasem, secvenţial, într-un film Dacă e marţi, e Belgia ! Portul, al doilea după cel din Rotterdam, a fost văzut de bunicul meu pe îndelete. Acum vreo sută de ani ! Precis a băut whisky conform reţetei piratului nostru contemporan. Doar acolo a făcut şcoala vieţii ! Cu patru cuburi. Cât să plutească !

Trecem cu încetinitorul pe De Meir. Azarro, Apple, H&M, Swarovski, Vienty, Barrat, Lacoste, Hilfiger, Sony, Nike …   Simt că mă sufoc. Ardeleanca e euforică.

– Odihneşte-te, puţin, pe banca asta !… Uite, ce ieftin am luat astea pentru Andrei ! … Am găsit şi pentru Ioana ! …Ce zici sunt bune pentru Ştefania şi Ilinca ?

Aprob mecanic. Sacoşele prind contur renascentist. Noroc că sunt lucruri uşoare. Cum or fi răpit ăia Sabinele pentru repopularea Romei ?!? Femei de femei ! Una şi una ! Nu ca sfrijitele de pe Fashion Tv., scăpate parcă de la Auschwitz ! Uite ce-mi trece prin neuron pe o bancă de pe celebra arteră ?

La Louvru nu mi-am pus problema. Poate pentru că varianta propusă de David, la 1799, e chiar sexy, la Rubens … !

1618. Curat „dinamism, cu maximă degajare de energii”, ne dăscăleşte cioclul plastician dintr-un ghid local. Noroc că aveau kidnap-iştii cai de cai ! Am văzut ce neveste avea Rubens. Nu-l bănuiam, o clipă, să viseze la asemenea forme … rubensiene. Somnul raţiunii … Probabil o fi avut prin grădină iepuri !? Deşi Uriaşul Belgian a apărut pe la 1825 !

Termină GSM, iar ai luat-o razna ?  Vezi, totuşi, Dürer ! Albert.

Oare prindem trenul ? Abia aştept să vină tirul fast food prin dreptul meu. Doar o bere Dubbel poate să-mi pună ordine în gândurile răvăşite de antwerpenieni şi oaspeţii lor, printre care     ne-am numărat într-o zi superbă, undeva pe 50o 50’ 48’’N şi 4o21’ 19’’ E.

Jurnal paranormal – Belgia & Olanda (III)

AMSTERDAM – O ALTĂ VENEŢIE

Acoperim cu Thalys cei 173 de km în mai puţin de două ore.

Uite, stadionul echipei Feynoord ! Ce le-a făcut bătrâna doamnă, UTA, acum … ! O tempora !

Trecem prin Rotterdam (pe urmele bunicului), primul port al Belgiei – cu un nou centru economico-financiar, plin de zeci de macarale (criză ?!?). Sărim graniţa şi trecem prin Haga cea liniștită, sediul guvernului olandez, locul de unde ni se tot anunţă, pe bandă procesele pierdute de România, procese judecate, mai întîi, de justiţia (!?) noastră, și abia așa câştigate de românii nedreptăţiţi. Dar câți își pot permite Curtea de la Haga ?!

Aterizăm în capitala constituţională a Ţărilor de Jos, Amsterdam, printre zeci de mii de biciclete, unde Madame Tussaud ne invită insistent să intrăm. Pas ! O ştiu ab ovo. Marylebone Road, London NW1 5LR, Marea Britanie. În rest, Mokum este o urbe de tip julesvernian. Pe canale, mii de ambarcaţiuni într-o continuă mişcare. Magazine mici-mici. Şi multe-multe.

Rembrandt, un tip care îşi cunoştea din plin valoarea, ca şi Eminescu, domină piaţa, unde ne tragem o clipă răsuflarea, după ce am trecut prin, aţi ghicit, Piaţa Mare (Piața Dam).  Magnoliile ne liniştesc neuronul cu flacăra violet ! De care, se pare, nu-i străin nici Spinoza venit din Lusitania după ce intrase-n conflict cu ai lui. Acum, maiestuos, meditează la problemele sale existenţiale şi numai  şlefuiește lentile pentru asigurarea traiului cotidian. Să ne întoarcem la artă plastică. Muzeul Van Gogh conţine, pare de la sine înţeles şi totuşi nu întotdeuana e aşa, cele mai multe tablouri ale solarului pictor, organizate pe cinci mari secţiuni, după locurile unde a creat: Paris, Arles, Saint-Remy, Auvers-sur-Oise şi … Olanda.

Pe stradă întâlnim furgonul celebrei mărci de bere Heineken. Fabrica nu mai e funcţională, ci doar un muzeu în care comercialul + turismul se îmbină armonios şi profesionist. În prețul vizitei trei halbe. Cine poate. Mulți, NU ! Poţi comanda şi o sticlă cu bere personalizată. Eticheta.

Piaţa Dam este punctul zero al fostului sat de pescari pe la 1270, când au făcut un baraj pentru a opri râul Amstel (alt brand). Palatul regal, iniţial primărie şi tribunal, e într-o permanentă restaurare. Atenţie ! În secolul al XVII-lea era cea mai mare clădire din Europa. De fapt, regina Beatrice mai are la dispoziţie două palate, acesta fiind cu caracter festiv, diplomatic. și turistic. În apropiere e celebrul cartier Red, cu fetiţe, ierburi şi cafenele. Biciclistele mi-au fost suficiente ! Am trăit live o scenă din Lege și ordine. Mergeam agale pe o stradă ce avea, în dreapta, unul dintre sutele de canale. Văd doi poliţişti, o ea şi un el. Pe biciclete. Zic în sinea mea. Scot aparatul să prind o imagine trăsnet. O altă pasiune, care a creat, deseori, mari furtuni în familie de-a lungul anilor: Du-te, mai spre stânga ! Stai, nu văd (clădirea, pomul, gardul, statuia …) ! Nu aici, nu cade bine lumina … ceea ce, recunosc, este neplăcut, de multe ori, în final abia dacă îi iese nasul pozatului. Aplic strategia. Îmi trimit ardeleanca în faţă, ca să nu fiu observat. Nu apuc să scot imaginea cum veneau ei călare. Totul se precipită. Brusc, aruncă bicletele pe stradă, se reped spre un individ pe care-l pun cu faţa la zid. Ea, mititică se opintea din greu, citându-i, cred, pe nerăsuflate din lege. Apare, ca din senin, alt echipaj velo. Descalecă şi iau poziţia standard cu spatele la cei trei. Din privirile lor, înţeleg că trebuie să continuăm plimbarea de plăcere. Pe sub curea reuşesc să trag, totuși, două cadre. Muream de curiozitate să văd ce-a ieşit ! În premieră mondială, dau publicităţii o imagine. În cealaltă, am chiar faţa teroristului, violatorului, pedofilului, narcomanului sau ce o fi fost el. Se vede bine şi micuţa parteneră a poliţistului. Ăştia nu umflă ca la noi, cu surle și TV-urile aferente. Acolo, când te-au umflat, la ei rămâi !

Piaţa Albert Cuyp se află pe strada cu acelaşi nume, ideală pentru cumpărături. Fără maşini, fără biciclete ! Brandurile sunt aceleaşi ca în toate marile capitale europene, dar în magazine mici-mici, aşa cum am constatat de la bun început. Canalele nu permit. Sunt şi mall-uri, dar n-au farmecul uliţei străbătute pe îndelete. Iată un businessman din Moldova, cu artizanat și alte alea.

– Merge ?

– Merge, Doamne ajută !…

Luăm magneţii şi vederile de rigoare. Musai, să mai cumpăr un frigider !

Ni se spune că Parcul Vondel este vizitat anual de peste zece milioane de oameni. Nu ne numărăm printre ei. Ocolim Muzeul Torturilor. 5 euro adulții şi 2,50 euro copiii ! Informaţiile sunt expuse pe toți pereții în olandeză şi limbile de circulaţie, mai puţin limba rusă ! Program de la 10 a.m. la 23 p.m. ! Normal, muzeele se închid şi aici la ora 18, dar ce nu fac bieții pentru o tortură mică, mică ! Ceea ce văzusem la Londra, rămâne arhisuficient cu privire la capacitatea spiţei umane în mângâiatul semenilor. La noi se practică metode mult mai sofisticate şi eficiente pentru ciocu mic: cea cu -25% (= -36,5%) fiind verificată pe propria-mi piele. Să nu audă, cumva, europenii și să se molipsească !?!

Așa că alegem marea Piaţa de flori de peste canal. Lalele au ajuns aici de la Viena pe la 1594. Şi aşa a început nebunia cu simfonia culorilor, a afacerilor ce aduc profituri uriaşe. Consoarta a plecat de la un plic cu cinci bulbi (2,5 euro) ca, în final, să ia şi unul cu o sută (5 euro). Plus alte seminţe. Închei cu Muzeul Tehnic Nemo, o uriaşă clădire tip navă pe cinci niveluri. Totul e pur tehnic. Afli ce se întâmplă când te săruţi, ce-i cu OZN-urile. O zi la Nemo şi poi mori. Mai bine lipsă. Când ştii prea multe, iar nu-i bine. Mai ales chestia cu chimia sărutului !

O altă super zi încheiată cu sprintul spre Thalys, care ne duce la casa temporară Queen Anne din fața Teatrului Naţional din Bruxelles.

(va urma)

Sergiu-Marian D. Găbureac
gsm_as@yahoo.com

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…