ROMAN-Viorel-bue-wbDimitrie Grama, scriitor, poet, medic chirurg in Gibraltar:

Ca de obicei, Viorel Roman a angajat mai multa lume intr-o discutie interesanta care analizeaza situatia romanului atat in context religios cat si in cel social-politic. Nefiind religios, nici macar agnostic, consider ca, in continuare religia, in loc sa contribuie, in aceasta era moderna, mult mai activ la progresul societatilor umane, are o tinuta retrograda, de obscurantism si de control al spiritului uman prin indoctrinare (mituri, minuni, etc) si din punct de vedere moral are o atitudine

ciudata sfidand cel mai fundamental principiu moral prin acceptarea razboiului religios sau de orice fel. Vorbesc in general de toate religiile. Ortodoxia este mai buna decat crestinismul (occidental)? S-ar putea, cine stie? Dar poate ca este exact invers. In orice caz, o dogma care interzice cunoasterea spunand ca totul este deja cunoscut, dand exemple din Talmud, Biblie, Koran, etc si citand diversi oameni care acum 1000 -1500 de ani au spus una si alta, au vorbit cu dumnezei, sfinti si au avut viziuni, este o dogma depasita. De ce sa nu ne inchinam la un pom, sau la o piatra sau la o vaca? De ce rad crestinii de cei care fac acest lucru, cand ei insusi se inchina la diverse alte simboluri fara noima?Cine l-a vazut pe dumnezeu in realitate cas dovedeasca ca suntem creati dupa chipul lui? Nu este oare acest lucru blasfemie? Cum definim “psihoza”? In lupta dintre religii, pentru ca exista, prefer oricum crestinismul, care din fericire a depasit era intunecimii si este acum mai umila acceptand, fara sa arda pe rug si ganditori care pun sub semnul intrebarii “creatia divina” sau au curajul sa descopere electricitate, locomotiva, radioul, TVul si computerul. Problema Romaniei si a romanului, nu este religia, ci atitudinea morala. Religia nu l-a invatat pe roman sa fie cinstit, sa nu fure sau, pentru ca majoritatea sunt cinstiti, sa nu accepte Imoralitatea. Un adevarat credincios nu ar putea spune; “e destept domnule, s-a invartit” atunci cand judeca un primar sau ministru sau magazinier hot, sau sa accepte ca un politist sau “om important” este iertat de crime grave de un sistem judiciar corupt si incompetent. Asta este lipsa de credinta cea mai mare!

Vladimir Razvan, prof. dr, ing, director scolala doctorala, Universitatea din Craiova:

Bine ca ti-o mai spun si altii … Dar la tine totul e retorica: te citesc si te comenteaza e bine, fiecare ramane la ale lui si uite asa triumfa ratiunea clericala. Numai ca spiritul stiintific e altceva: confruntarea constructiei mentale cu faptele si realitatea, corectia constructiei etc. Numai obscurantismul clerical se bazeaza pe lucruri preconcepute si imuabile pentru care singura conditie e sa fi fost canonizate de sfantul scaun (sau dioceza Roma cum ii spune interlocutorul tau, Petru Neghiu).

Viorel Roman:

Discutia despre orietarea duhovniceasca si soborniceasca spre Moscova, Constantinopol a greco-ortodocsilor moldo-valahi si spre Roma a greco-catolicilor Scolii Ardelene este dupa opinia ateilor, materialistilor de mai susu, Grama si Razvan, numai aparent sterila. Mantuirea omului cu ajutorul unei metodologiei atee, a credintei in cultura moderna tehnico-stiintifica si pe aceasta cale in perfectionarea intregii lumi are o dimensine profund religioasa greu de trecut cu vederea. Pe de alta parte pentru materialisti atei exista o singura optiune, triumfalista, idealismul sau celelate abordari filozofice, nici nu mai merita sa fie luate in discutie. Mediul incunjurator poate fi analizat numai cu metode empirice, tehnico-stiintifice – nihil est in intelectu quad non prius fuerit in sensu -, pe cand miturile, vechiile incercari metafizice, religioase sunt de mult depasite. Numai in masura in care ne folosim de rezultatele tehnico-stiintifice si perfectionam astfel productia si schimbul de marfuri si servicii, construim o societate democratica, din ce in ce mai buna si inlaturam mizeria, boala si alte nenorociri. Renuntand la materialism, asa cred majoritate intelectualilor si filozofilor zilelor noastre, ne reintoarcem la o metafizica, care si-a dovedit de mult ineficieta, daca nu chiar reaua credinta. Se trece prea usor cu vederea, ca daca metafizica cauta raspuns la realitatea inconjuratoare si la pozitia omului in ea, atunci si materialismul e metafizica, care raspunde la intrebarile pe care si le pune intr-un cadru dat. Chiar si Karl Marx faimos si pentru formularea, religia este opium pentru popor, in programul, lupta sa impotriva nedreptatii, pentru o revolutie mondiala, pentru Dreptate si Adevar (D.A., slaganul alegerilor din 1996), apela astfel – nolens, volens – la o instanta superioara, supraomeneasca, religioasa, metafizica. Sau omul isi asuna rolul, autoritatea Atotputernicului si etica, moralitatea depinde de vointa lui. In acest context, exista azi aproape un consens ca omul este o bucata de materie foarte complex organizata, parte dintr-un univers material. Din pacate, cu consecinte inca greu de evaluat, chiar si in discutia noastra privind orientarea duhovniceasca, spirituala a romanilor, prea putini se intreaba in mod serios: este omul creatia Atotputernicului Dumnezeu, drept si iertator, care ii vrea neincetat mantuirea?

In articolul Viziuni ortodoxe (2013) am incercat relativizarea aparenei prapastii dintre globalisti si antiglobalisti, materialisti si idealisti, de aceea poste fi util si in discutia noastra actuala:

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-viziuni-ortodocse-118107923.html

http://www.cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=1084&nr=1&an=2013&pagina=2#content

http://www.revistasingur.ro/eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe?q=eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe

http://www.ziarulromaniamare.ro/romania-mare-pe-meridianele-lumii-4/

http://confluente.ro/Orizonturi–Opinii/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html

http://biblioteca.citatepedia.ro/biblioteca.citatepedia.ro__Constelatii_diamantine_Anul_IV_Nr_2.pdf

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XI.)  

Perspectiva ortodoxa a lui Michael Whelton

Dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi creştin, trebuie centrat nu pe unirea noastră cu „ei”, sau a lor cu “noi”, ci pe lepădarea de satana şi unirea cu Hristos.

Dialogul ecumenic trebuie să fie despre Adevăr în istorie, nu despre civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie.

Pentru că fără adevăr toate nu sunt decât minciună, barbarie şi, în cele din urmă, moarte. Din păcate, avem mulţi fraţi ortodocşi care nu înţeleg acest lucru. Şi tot din păcate avem şi mulţi fraţi catolici care se bucură că anumiţi fraţi ortodocşi nu înţeleg acest lucru, şi îi încurajează în iluziile lor.

Problema unificării bisericilor e problema unificării bisericilor în Adevăr.

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (X.)

ORTODOXIE ŞI EUROPENISM: PUNCTE DE VEDERE

Motto: “Ortodocşilor, greu de convins în privinţa beneficiilor eshatologice  ale papalităţii, li se vorbeşte în schimb despre avantajele politice ale “unirii cu  Roma”, despre potenţialul progres economic şi despre valoarea civilizaţiei şi a  culturii europene.” (Mircea Platon)1)

De multă vreme, se vorbeşte în spaţiul public de asocierea instituţională,  prin Biserică, a credinţei creştine la Uniunea Europeană, urmându-se cam aceeaşi  procedură, ca în cazul asocierii economice, politice, statale, cu paşi şi foi de parcurs,  cu negocieri, cu termene, cu acquis-uri etc. Demersul n-ar stârni prea multă  nelinişte, nici măcar împotrivire, dacă nu s-ar referi exclusiv la Biserica Ortodoxă  şi, în cazul nostru, la Biserica Ortodoxă Română, pentru că, se susţine, bazele U.E.  ar fi fost puse încă de pe vremea Sfântului Imperiu Roman(de naţiune germană).

Am avut multe discuţii pe această temă cu distinsul nostru colaborator,  domnul Viorel Roman, profesor doctor, consilier academic la Universitatea din  Bremen, care are o vastă publicistică în ţară şi în străinătate, foarte citită în mediul  academic intern şi în rândul românilor din afara ţării.2) Domnia sa are puncte de  vedere, mai mult sau mai puţin argumentate, care, toate converg spre ideea nevoii  unui real progres al românilor în lumea de azi, globalizantă şi foarte mişcătoare. De  aceea, încercăm în rândurile următoare să armonizăm nişte puncte de vedere şi să  găsim deschideri şi direcţii noi, fără a avea pretenţia de ultim cuvânt3), nici de a ne  constitui în atacanţi ai persoanei cuiva, necum ai prietenului şi colaboratorului  nostru.

Unii analişti pleacă în abordarea problemei în cauză de la premisa că  valorile promovate şi puse în operă pentru a genera bunăstare în Europa sunt cele  care ar purcede de la doctrina socială (şi politică) a Bisericii romano-catolice, a  “vechii Rome” iar toate ţările ortodoxe, aflate sau nu în UE (România, Bulgaria,  Grecia, Cipru, Serbia, Muntenegru sau Kosovo) sunt incompatibile cu civilizaţia  europeană. Aceasta pentru că, chipurile, respectivele ţări ar fi “năclăite în sosul  antioccidental”, s-ar afla în “faliment moral şi financiar” generat de însăşi  apartenenţa lor la cultul creştin primar/ortodox şi de “duplicitatea atavică greco- slavă” care blochează refacerea legăturilor cu Apusul, iar “drepturile omului occidental sunt inacceptabile pentru clerul ortodox”. (Sic!)

Mai mult, alţi comentatori aproape că delirează susţinând că “în fostul  Lagăr, nostalgia după dictatura ortodoxo-comunistă este peste tot prezentă”,  izvorâtă din “năpasta ortodoxo-comunismului lui Lenin”,(în fapt incitat de  germani!!) iar “lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi  constantinopolitane (“Constantinopolul grec – eternul duşman al latinilor…”) de mai  bine de un mileniu atârnă de urmaşii legiunilor pierdute de la Dunăre, românii”. În  plus, “dialogul cu Roma este subminat la Bucureşti”, Patriarhul Ortodox al ţării şi  preşedinţii “…Escu” de până acum visând că România o să fie “a patra Romă”, după Constantinopol şi Moscova şi asta prin menţinerea românilor în “izolaţionism naţionalist”. În consecinţă, “Românii sunt astăzi, atât din punct de vedere politico-militar, cât şi duhovnicesc supuşi pravoslavnicilor, greco-ortodocşii fiind în U.E. de facto toleraţi”. (Sic!)

Ar lua mult timp şi spaţiu pentru a analiza fiecare astfel de aserţiune, a-i vedea dedesubturile şi argumentele şi a aprecia dacă şi cât se poate accepta sau respinge. Aşa încât nu facem decât o primă constatare: cea mai mare parte a acestor afirmaţii nu sunt convingător argumentate sub niciun aspect: istoric, social, politic, doctrinar, ideologic, geografic etc. iar a celor unde apare o brumă de argumente iese la iveală în toată splendoarea ei insuficienta informare, chiar ignoranţă, mai ales în  istoria creştinismului (ca să nu mai vorbim de bazele lui), a Bisericii creştine, mai  cu seamă a celei primare / ortodoxe, a dogmaticii ortodoxe, a organizării bisericeşti, a psihologiei sociale şi altele şi altele.

Nu că am fi noi tobă de carte pe această temă, dar, măcar o răsfoire a enciclopediilor şi consultarea unui număr important de lucrări ne-au facilitat obţinerea unor date, idei, principii şi evoluţii necontestate încă.

Profesorul Viorel Roman şi-a exprimat, la una din întâlnirile noastre părerea că trăim vremurile unui Război Rece între creştinii occidentali şi ortodocşi. Am făcut apel cu acel prilej la un adevăr istoric şi anume că între aceste comunităţi “războiul rece” a început undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, când Papa

Damasus (366-384) a susţinut că aşa-numitul “verset petrin” din Evanghelia după Matei (16:18), pe care-l cităm în limba latină: “Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo ecclesiam meam” (Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica  mea)4) constituie baza teologică şi scripturistică pe care se întemeiază pretenţiile  privind jurisdicţia universală (“jure divino”) a episcopului Romei. Ulterior războiul s-a înteţit ajungându-se la forma sa “caldă”, în timpul cruciadelor (mai ales a patra  1204) când au fost distruse lăcaşuri de cult ortodoxe şi s-a luat “pradă de război” tot  ce s-a putut lua: de la obiecte de cult şi moaşte de sfinţi, până la pereţi cu fresce,  mozaicuri sau icoane care acum se află prin tot felul de muzee sau biserici şi  mânăstiri din Apus. Ce-or fi căutând acolo? Şi asta într-o enumerare rapidă, doar.

Cam ăsta a fost rezultatul mult trâmbiţatei unificări creştine, din timpul Imperiului Latin de la Constantinopol (1204-1261).Oare la căderea Constantinopolului sub  otomani, în 1453, Vestul a contribuit doar cu o “discordie”, nu cumva cu voinţă şi  dorinţă, în principal?! Cald a fost războiul şi împotriva comunităţii ortodoxe  româneşti din Ardeal, când pe la 1700 tunurile bukowiste au ras de pe faţa  pământului biserici şi mânăstiri care, chipurile, erau prea “contemplative” şi nu  desfăşurau “activităţi utile Sfântului Imperiu”, iar credincioşii obligaţi să se supună Romei sub forma cultului greco-catolic.

Oprindu-ne cât de cât asupra a ceea ce separă Biserica Apusului catolic de  cea a Răsăritului Orodox, cu titlu de exemplu, pentru început, enumerăm, cu scurte  detalii “problemele” despre care s-ar putea spune că ţin şi de doctrină / dogmatică şi de tradiţia istorică.

1) Divorţul a fost respins în dreptul canonic catolic abia după Sinodul de la  Trento (1563). La ortodocşi, divorţul este văzut ca o concesie excepţională dar  necesară, permisă slăbiciunii omeneşti. Însă doar până la a treia căsătorie pentru  care în slujbe sunt omise mai multe ceremonii de bucurie fiind înlocuite curugăciuni de penitenţă. De la a patra căsătorie, nu se mai oficiază slujbe de cununie.

2) Împărtăşania copiilor la ortodocşi (cu anafură şi cu vin, respectiv trupul şi sângele lui Hristos) este o continuare a tradiţiei bisericii primare, practicată şi de  Roma până în secolul al XII-lea, de atunci li se oferă copiilor doar ostia.

3) Legată de împărtăşanie este şi problema pâinii dospite oferită ca anafură  care a fost păstrată, ne spune istoria, de către Biserica catolică tot cam până prin secolul al XII-lea.

4) Căsătoria preoţilor în Biserica ortodoxă este permisă numai înainte de  hirotonie, deci înainte de a deveni diaconi. Decesul soţiei atrage interdicţia  recăsătoriei. La catolici, celibatul clerului reflectă în primul rând principiul  “separării clerului de laici” şi crearea aşa-numitei elite spirituale. Conciliul Vatican  II (1963-1965) a extins mult motivele de anulare a căsătoriei, în general, sub  pretextul “indisolubilităţii căsătoriei”. La ortodocşi, dimpotrivă, un preot căsătorit  creează o legătură psihologică clară cu laicii. Căsătoria este interzisă la “clerul  negru”, respectiv călugări, rangurile arhiereşti.

5) Filioque („şi de la Fiul”) o problemă într-adevăr de doctrină, înseamnă  afirmarea a ceea ce mărturiseşte „credo-ul (crezul, credeul) ortodox: şi întru Duhul  Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care de la Tatăl purcede…”, deci nu purcede şi de  la Fiul, dar care „împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit”. Doctrina  Filioque a fost respinsă la sinoadele II-VII, deci din secolul al IV-lea până în secolul  al VIII-lea. Ea a reizbucnit în Bulgaria ortodoxă, când orgoliosul rege Boris (secolul  IX), vrând să-şi “autocefaleze” clerul său aflat sub jurisdicţia Constantinopolului, a  permis misionarilor catolici să facă propagandă în favoarea lui Filioque. În final,  Bulgaria a respins această „erezie”, respingere care, ciudat, a fost confirmată şi de  legaţii papali în anul 880. După cum se vede, lucrurile par oarecum ireconciliabile,  dar dacă luăm în discuţie modul de abordare al bisericii primare până prin secolul  al IX-lea, balanţa ni se parte că înclină în favoarea ortodocşilor. Pentru catolici  logica lui Filioque este: dacă Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, atunci el vorbeşte  direct prin gura “Locţiitorului” lui Hristos, adică PAPA.

6) Eplicleza – momentul Liturghiei când se invocă Duhul Sfânt pentru a  transforma pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos, este strâns legată de taina  împărtăşaniei la care ne-am referit mai sus.

7) Imaculata concepţie,dogmă care se referă la momentul cînd Fecioara  Maria a fost izbăvită de păcat, a apărut la catolici iniţial sub forma unei sărbători în  Franţa în secolul al XII-lea. Pentru ortodocşi momentul curăţirii este după ce Maria  a acceptat planul lui Dumnezeu, la Bunavestire, de a zămisli pe Fiul Său OM, ea  având voinţă liberă de a răspunde negativ la vestea arhanghelului Gabriel. În  Biserica catolică “imaculata concepţie” a fost decretată drept dogmă abia în 1854  prin Enciclica “Ineffabilis Deus” a papei Pius al IX-lea, esenţa ei fiind că Fecioara a  devenit fără de păcat (originar) în momentul zămislirii sale. Ni se pare că ceea ce  exprimă ortodocşii de fapt este însăşi condiţia umană: chipul lui Dumnezeu în om  este deformat de păcat dar niciodată distrus, încât omul mai are voinţă liberă, se  poate apropia mai mult de divinitate.5) Aşa se explică şi cinstirea ca sfinţi a  “drepţilor” din Vechiul Testament, fără a fi fost botezaţi.

8) Dar, marea problemă, stânca, obstacolul care separă cele două Biserici,  piedica piedicilor în realizarea “unităţii credinţei” este ceea ce îndeobşte este  cunoscut sub sintagma infailibilitatea papei. Este un concept şi o lege care a  acumulat mult pentru a construi o uriaşă structură de conducere menită să aibă  control deplin asupra întregii vieţi bisericeşti şi lumeşti seculare. Apogeul acestei  misiuni a avut loc în 1870. După cum arătam, încă din secolul III s-au manifestat  pretenţii de juristidcţie universală a Romei asupra lumii creştine. Marea Schismă  din 1054 a izbucnit ca urmare a scrisorii papei Leon IX trimisă patriarhului Mihail  Kerularios prin care episcopul Romei pretinde subordonare în numele originii  divine („jure divino”) a puterii sale, reieşită din “versetul petrin” la care am făcut  referire, dar şi din alte texte evanghelice, interpretate ca fiind voinţa Mântuitorului  de a lăsa LOCŢIITOR al său în lume, prin Sfântul Petru, pe urmaşii acestuia din  scaunul Romei. Mai mult, papa Leon face referire la aşa-numita „Donatio  Constantini” (Donaţia lui Constantin), o scriere din care rezultă că Împăratul  Constantin ar fi acordat papalităţii supremă putere, document dovedit fals, el fiind  întocmit în secolul al VIII-lea, nicidecum de către împărat. Pe parcurs s-a mai făcut  apel şi la alte falsuri de acest fel: aşa-numitele decrete ale lui Pseudo-Isidor, unele  lucrări ale lui Toma d’Aquino etc.

Urmaşul lui Leon, papa Grigore al VII-lea, numit şi reformatorul papalităţii,  în „Dictus Papae” (Declaraţiile Papei) pretinde: „…jurisdicţie supremă universală nu  numai asupra Bisericii, dar şi asupra lumii laice”. Aşa se face că s-a ajuns – dăm  doar un exemplu – ca la înscăunarea triumfală a papei Pius al XII-lea, în pretenţiile  monarhice şi imperiale ale episcopului Romei aproape să atingă paroxismul. Tiara  papală cu cele trei coroane a primit semnificaţia „…tu care eşti tatăl părinţilor şi al  regilor, conducătorul lumii, locţiitorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe acest  pământ”.

Ceea ce s-a legiferat în 1870, sub pontificatul lui Pius IX, la primul  Conciliu Vatican, respectiv că papa, vorbind (decretând) ex cathedra, nu se poate  înşela, nu poate greşi în materie de credinţă, cumulat cu cele menţionate mai sus, au  fost reluate şi teoretizate/dogmatizate puţin mai târziu de papa Leon XIII în  Enciclica „Satis Cognitum” (Este îndeajuns de cunoscut) astfel: “pontifii care i-au  urmat lui Petru în episcopatul Romei au primit puterea supremă a bisericii, jure  divino… Sfântul Petru trăieşte şi emite judecăţi în persoană urmaşilor săi…Cum ar  putea îndeplini această funcţie fără puterea de a pomeni, interzice şi judeca, numită  mai exact jurisdicţie?

Faptul că un episcop are astfel de pretenţii/puteri este un lucru total străin  de tradiţia Bisericii primare. Cele şapte sinoade ecumenice (325-787) oferă cea mai  clară dovadă împotriva pretenţiilor papale, căci nicăieri în canoanele sau crezurile  lor nu se găseşte nicio dovadă în sprijinul autorităţii juridice supreme a Romei.

Sinodul Colcedon (451) sublinia clar în canonul 28: “…căci Părinţii au  acordat privilegii, după dreptate scaunului vechii Rome, pentru că era cetate  împărătească…De asemenea, legiferăm şi hotărâm aceleaşi lucruri privind  privilegiile preasfintei Biserici de la Constantinopol care este noua Romă să meargă  astfel ideea de jure divino, puterile/privilegiile fiind acordate de “Părinţi”. De altfel,  canonul a fost acceptat şi de Biserica Apuseană, pe la 1274: pontifii romani nu sunt  singurii moştenitori ai făgăduinţei Mântuitorului. Primatul de onoare al Romei  (“primus inter pares”), locul de odihnă al sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, nu  înseamnă supremaţia asupra întregii biserici.

Lucrurile sunt, deci, complicate şi multe, căci şi în dogmatica şi în practica  ritualurilor celor două culte creştine (slujbe, tipicuri, muzică, rugăciuni, iconografie,  sobornicie etc. etc.) sunt greu de cuantificat diferenţele. S-au scris biblioteci întregi  despre aceste teme, încât oricât ne-am strădui, n-am putea să ne referim decât la o  infimă parte a lor. “Unitatea credinţei” este o cerere pe care liturghia ortodoxă o  adresează divinităţii în ecteniile slujbei, încât problema care se pune este în ce mod.

Unii pretind că refacerea unităţii creştine “explică generozitatea Occidentului faţă  de pravoslavnici şi nu în ultimul rând, faţă de moldo-valahi.” Care generozitate, care  pravoslavnici (adică ortodocşi), care moldo-valahi? Cine a rupt unitatea  creştină?Am adus câteva argumente istorice, puţine şi succinte, este adevărat, că  Apusul, prin pretenţiile sale de supremaţie universală asupra spiritului şi lumii  seculare s-a rupt de Biserica primară / a Dreptcredincioşilor / Pravoslavnicilor,  adică a Ortodocşilor. Încât, Răsăritul trebuie să fie rugat să accepte unirea cu  Apusul, nu invers! Şi apoi de ce moldo-valahi şi nu români? Problema unităţii  credinţei, a unificării bisericilor constă în “unificarea în Adevăr, întru Hristos”. Cum  poţi să te uneşti cu cineva întru Hristos, vorbindu-i de orice altceva decât de Hristos? Cum poţi convinge pe cineva că se va mântui, “împreunându-se, asociindu- se cu “locţiitorul lui Hristos”, din motive de,. vezi Doamne, progres economic,  cultură şi civilizaţie europeană sau avantaje politice ce decurg din “unirea cu  Roma”. Dialogul între cele două Biserici trebuie axat pe Adevăr în istorie, nu în  principal pe civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie. Alte instituţii au  atribuţii principale în aceste domenii (fără a respinge rolul cultural al Bisericii). Dar,  se vede treaba, tot ortodocşii sunt cei care întind mâna fraţilor catolici (ce a făcut  papa Ioan Paul al II-lea sau ce face actualul papă,Francisc se înscrie perfect pe linia  prozelitismului tradiţional al Bisericii Catolice precum şi în pretenţia de “împărat al  lumii! spirituale, dar şi seculare câtă vreme se implică în politica mondială), prin  pregătirea Sinodului Panortodox, pentru anul 2016, ultimul astfel de sinod având loc în anul 787. Numai că unora le flutură mintea şi se întreabă: „Cine va prezida acest  Sinod, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului sau Vladimir Putin  “urmaşul Cezarului Imperiului Roman de Răsărit care…ar fi în măsură să taie nodul  gordian al refacerii unităţii creştine?” Aceştia habar n-au de ceea ce înseamnă  sinodalitate în ortodoxie! Dacă ar fi invitat Putin să participe la Sinod, de ce nu s-ar  „autoinvita” şi ceilalţi şefi de state sau de guverne din ţările ortodoxe şi n-ar emite şi  ei pretenţii să prezideze adunarea? Şi apoi, Patriarhul Bartolomeu nu se poate  sustrage canonului 34: nici cel care este cel dintâi să nu săvârşească nimic fără  încuviinţarea tuturor. Pentru că aşa ar exista unitatea între cele ale minţii iar lui  Dumnezeu i se va da slavă prin Domnul întru Duhul Sfânt”. Exact ceea ce  menţionam mai sus cu privire la “ţinta” unităţii credinţei.

Se poate vedea clar că „diferenţele” între cele două culte creştine pot fi  armonizate (de altfel, s-au desfăşurat şi se desfăşoară slujbe comune cu diferiţi  pelerini chiar la nivel arhieresc foarte înalt). Singura piedică este inflexibilitatea  papei.Când episcopul Romei va renunţa la aceste pretenţii, unitatea creştina este cvazi-realizabilă.

Apologeţii „orânduirii” spiritului pe principiile materialiste ale CECA –  Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – strămoşul actualei Uniuni Europene, născut în 1951, emit „emanaţii” absolut halucinante în ce priveşte „şansa  europenizării României”: “Integrarea în Europa a moldo-valahilor trebuie  completată (pe lângă NATO şi UE – n.n.) cu dimensiunea spirituală, pentru a  ajunge la o emancipare naţională şi socială a tuturor românilor, de facto, nu numai  de jure. Iar aceasta se poate realiza numai prin refacerea unităţii cu Biserica  Romei… De un real folos în acest demers este Preafericitul Luician, cardinal  Mureşan, arhiepiscop major de Făgăraş şi Alba Iulia… Când va trece Carpaţii  Biserica Unită cu Roma a Preafericitului Cardinal Lucian Mureşan (Biserica greco- catolică)?”

Adică: “Măi moldo-valahilor, când vă veţi greco-catoliciza sau vă veţi  romano-catoliciza, abia atunci vă veţi emancipa! Nu v-a lăsat Ceauşescu, atunci  când a refuzat propunerea papei Paul al VI-lea ca greco-catolicii să treacă la  romano-catolicism, acum nu vă lasă pavoslanvicii ruşi şi grecii  constantinopolitani!”

Trei lucruri trebuie precizate, nu mai mult, pentru că textul citat lămureşte,  fără nicio nevoie de alte explicaţii, pe ce poziţie se situează susţinătorii unor astfel  de alegaţii. În primul rând, la ultimul recensământ din România s-au declarat  creştini greco-catolici 0,8% (150.593, cifră ce reiese din statisticile publicate în  2013) din populaţia ţării, adică vreo 160.000 de persoane (calculat la 20 de milioane  de locuitori), cărora nu putem decât să le urăm succes în opera de convertire a celor  vreo 15 milioane de ortodocşi români!!Adică aproximativ o sută de otodocşi pentru  fiecare greco-catolic. În al doilea rând, „preafericitul” Lucian a ajuns în ierarhiile şi  la titlurile care i se vântură pe criterii „Pas tout à fait catholiques”!!Gândindu-ne că  acest număr de enoriaşi îl are un protopopiat ortodox! Nu o spunem noi, au spus-o,  la vremea respectivă mass-media. În ultimul rând, dacă insinuăm prin astfel de  susţineri că greco-catolicii ar reprezenta “românii ardeleni” cărora le-a fost interzisă  credinţa în 1948 printr-un act administrativ abuziv, atunci să ne reamintim că ei s-au  născut pe la 1700 tot printr-un astfel de act, dar susţinut şi de tunurile generalului  habsburg Bukow În context, amintim că la 1918 greco-catolicii au ieşit cu propuneri  să revină la ortodoxie, contracarând astfel uneltirile maghiarilor de a face din  România reîntregită „o dioceză a Bisericii romano-catolice”. Şi apoi, de unde până  unde, cardinalul Lucian este “reprezentantul tuturor românilor dinafara graniţelor”,  cine i-a încredinţat sau l-a ales în această ” funcţie”?

Ne place, în schimb, foarte tare ideea că o „alianţă continentală Merkel- Putin” (sună a Hitler-Stalin – n.n.) ar deveni “centrul lumii”. Deci PUTIN- ALIATUL NOSTRU, al OCCIDENTULUI – este SALVAREA!!

Adică pangermanismul, la care visează Angela Merkel, ca şi continuatoare  a acestei idei venite de undeva din ultimii două sute de ani şi panslavismul care are  izvoare şi mai îndepărtate în istorie. De altfel, preşedintele Federaţiei Ruse a  declarat că nu vede niciun rău în pactul Ribbentrop-Molotov!! În fond, ideea ar  putea fi susţinută şi de faptul că Vladimir Putin s-a implicat cu seriozitate şi succes  în apărarea creştinilor din ţările arabe (Egipt, Siria, Irak etc.) unde aceştia sunt  măcelăriţi sau forţaţi să ia drumul pribegiei. N-a făcut aproape nimic în acest sens  Occidentul european, nici SUA, decât că au provocat conflictele interne respective,  cu scopul unic de a-şi satisface interesele economice în primul rând. Se vede aceasta  şi din mimarea „alianţei” americano-europene în soluţionarea conflictelor intra- arabe. Primează aceste interese – control şi petrol – faţă de „democratizarea”  respectivelor state. SUA şi UE practică atât în Orientul Apropiat cât şi în Maidanul  de la Kiev strategia haosului controlat. Multă, multă lume, mulţi politicieni şi  analişti, mai pe faţă, mai pe ascuns, sunt adepţii acestei poziţii. Întrutotul de acord  cu ideea că o alianţă Merkel-Putin, în esenţă UE-Rusia, (se pare că distanţa s-a  scurtat prin axa Moscova-Budapesta) este un coşmar pentru civilizaţia anglo- americană, că SUA „sufocă” continentul european şi că ar săpa serios pentru  eşuarea proiectului european în forma sa actuală. Nu agreăm însă că aceste  „frecuşuri” şi-ar găsi originea în “diferenţele dintre potestantism şi catolicism, dintre  civilizaţia „maritimă” anglo-americană şi cea „continentală” europeană (Rusia  inclusă). Nu se va reuşi, spun mulţi, cum nu s-a reuşit de două milenii, să  construieşti ceva viabil şi fiabil pe plan social prin constrângerea spiritului de a o lua într-o direcţie dirijată.

 

BISERICA NU ESTE SLUJNICA SOCIETĂŢII,  BISERICA ESTE ÎNVĂŢĂTOAREA SOCIETĂŢII.

În încheiere, redăm fără nici un fel de comentariu câteva opinii exprimate de cercetători, istorici, oameni de ştiinţă care au în preocupare tema pe care am  încercat să o expunem şi, mai cu seamă, pentru a le pune în oglindă cu părerile  desprinse din abordarea ei, deci puncte de vedere, cum anticipam în titlul articolului  nostru:

– “Grecii au fost primii Apuseni: spiritul Apusului, spiritul modern este o  descoperire greacă, iar locul grecilor este în lumea modernă. În centul spiritului  modern grec se află credinţa de neclintit în demnitatea şi valoarea persoanei.

Biserica primară a contopit rapid aceste valori cu mesajul Evangheliei, lucru despre  care Biserica Ortodoxă dă mărturie de atâta vreme. Dacă Biserica Apuseană ar fi  aderat la acest “elenism creştin”, creştinismul apusean ar fi evitat multe din  capitolele sale neplăcute: puterea absolută, puterea asupra raiului şi iadului, dar şi  asupra pământului, inchiziţia (care a trimis oamenii la moarte nu pentru că trăiau  imoral, ci pentru că făceau afirmaţii care, pentru inchizitori, erau incorecte),  barbarismele în uciderea condamnaţilor, masacrarea nesupuşilor (ca la creştinarea  coloniilor), plecând de la convingerea că oamenii, în general, erau răi, formalismul  rigid (respectarea formelor exterioare prescrise), teologiile “liberatoare” (baza  ideologică a prozelitismului), indulgenţele …credinţa că dacă Dumnezeu a vrut ca  omul să sufere chinuri, moarte, iadul pe veci, atunci este legitim ca oamenii să-i  facă să sufere pe cei nedoriţi6)

– “Ortodoxia adăposteşte un potenţial enorm, care atunci când va ieşi din nou la iveală în toată splendoarea sa, va fi una dintre cele mai minunate forţe ale binelui care există în lume…Biserica Ortodoxă este un organism viu şi are un potenţial imens de a asigura binele de care are nevoie lumea.” (Dr. John Thatcher –Centrul de ştiinţe bizantine din Dumbarton Oaks – SUA)7)

Repetăm şi noi ceea ce este îndeobşte cunoscut, anume că niciuna din cele  trei mari religii, mozaismul, mahomedanismul, creştinismul nu a fost “revelată” în Occidentul European, ci în Orient. Mai mult, Apusul latin “a furat” şi zeii vechilor  greci(Zeus, Afrodita etc.) şi i-a “domesticit”, devenind Jupiter, Venus etc. Apoi,  istoria susţine că împăratul Constantin născut la Nissa (Naissus), respectiv Niş-ul  sârbesc de astăzi, prin edictul de la Milano (313 d.H.) a creştinat mai multă lume decât toţi apostolii la un loc. Şi domnea peste Răsăritul Imperiului Roman, cu capitala la Bizanţ / Constantinopol.

În secolele trecute, Principatele Române şi Voievodatul Transilvaniei erau aprig disputate de cele trei imperii, care-şi aflau la noi răspântia: Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Austriac. Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar nu chiar atât de mult. Ne găsim între Imperiul American global, Imperiul German (numit în mod eronat “european” şi acelaşi Imperiu Rus. Şi nu e deloc exclus ca locuitorii României să fie numiţi, într-un viitor previzibil, din nou iobagi, rumâni, moşneni, vecini şi să fie tranzacţionaţi,ca număr de suflete, împreună cu câte o bucată de pământ fertil…8)

Petru Neghiu

 

PERISCOP, VII, Nr. 4/128, oct.-dec. 2014, p.62-69

P.S. Ne aşteptăm ca papa Francisc să se invite într-o vizită în România. În situaţia, nou creată este bine să baţi fierul cât e cald ! În ce mă priveşte, cu cât atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe Române sunt mai insistente şi mai vehemente, cu atât sunt un român mai ortodox. Şi mai european. Îmbrăcat în straie/odăjdii autocefale! Am zis! Dixi! Ich habe gesprochen! I have spoken! J’ai dit! Jag har talat! Ho detto! Eipa eipe!

__________________________

1) A se vedea “Ortodoxie şi caracter”, în M. Whelton, Papi şi Patriarhi, Ed. Theosis, Oradao, 2010, pg.14

2) V. Roman, România 2014, (Articole, interviuri, opinii) D.F. Verlag, Eppstein, Germany

3) A se vedea şi lucrarea: Ioan Huma, Ortodoxia şi uniacia. Semitism şi antisemitism, Răspuns la tezele unei cărţi şi la concepţia ce le susţine, Iaşi, 2014

4) Textul complet” “Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile Iadului nu o vor birui”.

5) La slujba de înmormântare ortodoxă se spune: “Chipul Slavei tale sunt, deşi port rănile păcatului”.

6)A se vedea Edith Hamilton, et The Echo of Greece, Norton Cie, New York, 1964, pag.215 şi idem, The Greek Way,  Modern Library, New York, 1961, pag.19

7) Citat din “An orthodox Interpretation of the crisis of Western Society, Holy Cross Seminary Press, Brooklin, MA.

8) Petru Romoşan, Despre licurici. Geopolitică pentru începători, în Revista “Kosovo-Shaquiptari” (nr.5-6),

 

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (IX.)  

Stefan Stancu:

Acum la inceputul mileniului al 3-lea, intrebarea care ne-a stat in fata a fost: Incotro sa o luam ? Spre Est sau spre Vest?

Spre est am mers impinsi de Armata Rosie si stim foarte bine ce am gasit acolo. Populatiile URSS si acum ale Rusiei sunt si mai ignorante decat noi romanii. Ele au déjà inscrisa in gena toate relele lumii asiatice. Acele populatii nu au cunoscut si nici nu inteleg ce este democratia, care sunt drepturile fundamentale ale omului, care este contractul social, cum se raporteaza cetatenii fata de statul lor etc, etc.

Ar fi fost un real bluestem sa o luam din nou pe aceasta cale.

Mai ramane Vestul, unde se realizeaza un urias experiment statal prin unirea a 29 de state avand indelungate istorii proprii.

In acest experiment, domina o singura religie: Crestinismul propovaduit de biserici diferite.

Pentru accelerarea dialogului, Viorel Roman foloseste termenii de Unire cu Roma, pe care nu-l explica indeajuns. Deaceea, reactiile sunt de multe ori negative.

 

Viorel Roman:

De la Marea Schisma 1054 s-a creat un intreg catalog de prejudecatii reciproce. Simpatia si respectul pentru ortodocsi e pe cale de dispartie, iar ei, cetateni de categoria II din punct de vedere material, se vad din nou amenintati de occidentali. Cum s-a ajuns aici?

De ce e vestul puternic? Pentru ca in sec. 11-13 Revolutia papala a pus bazele occidentalizarii lumii prin santificarea:

1.) ratiunii: ratio, stiinta si scoala de la greci (Atena)

2.) dreptul, individualitatea si proprietatea privata de la romani (Roma);

3.) ambele puse apoi in slujba esatoligiei si eticii Bibliei (Ierusalim).

Aceasta sinteza e straina ortodocsilor. Pentru ei Revolutia Franceza 1789 sau Rusa 1917 sunt repere. Pomenirea Revolutiei papale in vremea Lagarului ortodoxo-comunist era chiar motiv de puscarie.

Consecinte: Occidentalii il preamaresc pe Creator prin munca (la protestanti ea este chiar conditia mantuirii), perfectionarea conditiilor de trai, ortodocsi cred ca astfel El este prea usor trecut cu vederea si tradat. Primii se uita de sus la mizeria materiala din est, ortodocsii cred in superioritatea lor duhovniceasca si soborniceasca. Dupa esecul modernizarii inceput de tarul Petru I, ortodoxo-comunistii sperau ca imitand revolutia industriala ajung din urma si chiar depaseasc occidentul. Eludand insa dialogul cu Roma, totul s-a naruit, iar azi Putin, Tzipras, Ponta sunt dezorientati.

Ce-i de facut? Crestinii asteapta ca Sinodul Panortodox si Anul Sfant de la Roma sa depaseasca dezorientarea prin refacerea unitatii, fara de care civilizatia crestina genereaza mereu conflicte binecunoscute de la de Marea Schisma la Razboiul Rece, 1054-1989-2015. Ceea ce a realizat 1000 de ani papalitatea, protestantii nu poate fi nici intales, nici aplicat spontan la ortodocsi.

In ciuda tuturora, Fericitul Ioan Paul II a fost intampinat cu entuziasm la Bucuresti, Papa Francisc va venii. De ce sa nu speram ca Presedintele, patriarhul ortodox, cardinalul greco-catolic, membrii a celor mai de vaza institutii nationale vor incepe un dialog cu Roma, pentru ca Biserica Romaneasca sa faca parte din Biserica universala, nu in calea tuturor rautatiilor la periferia Europei?

http://www.revistasingur.ro/altele/13141-viorel-roman-moldo-valahii-si-scoala-ardeleana-un-dialog-ix?q=altele/13141-viorel-roman-moldo-valahii-si-scoala-ardeleana-un-dialog-ix

 

VEZI AICI CONTINUAREA: https://www.totpal.ro/viorel-roman-moldo-valahii-si-scoala-ardeleana-un-dialog-vii/

Viorel ROMAN

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…