Home Breaking News Stiri Exclusive Viorel VINTILA – ” Va spune ceva data de 15 noiembrie 1987?”

Viorel VINTILA – ” Va spune ceva data de 15 noiembrie 1987?”

18 min read
0
0
297

Pentru unii este doar o simpla data in calendar, pentru altii o pagina importanta in manualul de istorie, un moment de referinta pentru posteritate, un act de curaj nebun in fata unei dictaturi represive care devenea din ce in ce mai greu de suportat si luminita de la capatul tunelului(democratiei) era intr-o eclipsa totala.

Ziua de 15 noiembrie 1987,  o zi de duminica, in care plebea mioritica era chemata sa-si  dea votul unicului candidat comunist, o mascarada regizata, o simpla formalitate si un gest civic lipsit de importanta, jocurile politice fiind deja facute, castigatorul cursei electorale(sic!) fiind  cunoscut inainte ca stampila sa legifereze candidatul la rangul de cetatean,cu trese politice,  al protipendadei comuniste.

Ca de obicei in acea perioada se lucra sase, chiar sapte zile pe saptamana, chipurile, sa realizam planul, in timp ce salariile  erau macelarite si taiate cu pana la 40%…aducand la disperare si totala deznadejde pe cei 25 de mii de angajati ai Intreprinderii de Autocamioane, Steagul Rosu Brasov.

Cutitul ajunsese la os si pe la colturi tot mai multi isi manifestau oprobriul si scarba fata de conducera comunista in frunte cu al sau dictator, Ceausescu. In acea zi de duminica, inevitabilul s-a produs si mamaliga a explodat.

Ca participant activ la Revolta Anticomunista din 15 Noiembrie 1987, va voi prezenta evenimentele din acea zi, asa cum le-am perceput si simtit eu la vremea respectiva:

Eam un tanar care d-abia terminase armata si eram angajat al sectiei 410 (Scularie) si ca toti  ceilalti angajati ai Intreprinderii de Autocamioane,  „fluturasul” cu chenzina, imi fusese „alterat”serios, pe 15 noiembrie ma uitam la „lichidare” si aveam 800 de lei in minus…la un salariu de 2500 de lei… pe langa mizeria, frigul si cozile interminabile pentur o bucata de carne sau pentru un litru de lapte.

In jurul orei sapte dimineata, am ajuns la locul de munca si trecand prin fata sectiei 440 (Matrite) am vazut adunati si foarte nervosi un grup de zeci de muncitori care fluturau „ fluturasii” cu salariul ciuntit, exprimandu-si nemultumirea si indignarea prin decibeli puternici care se puteau face  auziti  pana la poarta uzinei.

Ceea ce nu stiam era ca revolta mocnea inca din noaptea de 14 noiembrie, cand schimul III incetase munca si isi manifesta nemultumirea; in dimineata zilei de 15 noiembrie,  scanteia avea sa explodeze si sa culmineze cu marsul catre Comitetul Judetean al PCR-ului.

In jurul orei opt dimineata, ies si eu impreuna cu mai multi colegi in fata sectiei si ne indreptam  spre cei de la sectia 440, unde venise un director economic,  care incerca sa calmeze spiritele,insa, muncitorii erau deja la saturare si nu mai vroiau sa auda limbajul de lemn cu promisiuni goale si explicatii marxist-leniniste si au inceput sa-l imbranceasca pe director si unul dintre muncitori chiar ii daduse una peste bot…

Deja ne adunaseram cateva sute de muncitori si inca mai ieseau si din alte sectii…s-a format o multime care intra din sectie in sectie cu mesajul:”Veniti cu noi!” Revolta incepuse!

Luat de val m-am alaturat muncitorilor care dupa ce si-a ingrosat randurile au decis sa se indrepte   spre „Palat”(administratia uzinei)…acolo,  muncitorii revoltati au spart mai toate geamurile cladirii…

Multimea revoltata si nervoasa  se intreba ce are putea face pentru ca mesajul lor sa poate fi receptionat…cineva a strigat:” Haideti la Comitetul Judetean!”…idee care a fost imediat impartasita de cei prezenti, astfel incat coloana protestatarilor a  decis sa paraseasca uzina, moment in care  cativa dintre muncitori au luat cu ei si cateva steaguri tricolore care erau atarnate la poarta uzinei.

Odata ajunsi in fata spitalului judetean s-a cantat “Desteapta-te romane!”, ceea ce a descatusat oamenii de refularea si tribulatiile care ii macinau de peste 20 de ani… si ca din senin a urmat „cireasa de pe tort”:  “Jos Ceausescu!”

Mii de oameni, printre care elevi si studenti, aveau in sfarsit curajul sa protesteze si sa se alature coloanei „Stegarilor”… un sprijin deosebit de important care a facut ca  protestul, initial social, sa devina unul  politic…s-a ajuns de la „Vrem banii nostri” sau „Vrem caldura si mancare” pana la: „ Jos comunismul!” si „Jos Ceausescu!, o idee politica care nu a stat la baza declansarii acestei revolte spontane. Sincer, mie nu imi venea sa cred ce se intampla atunci, ma frecam la ochi si la urechi si eram  total siderat…sa strigi „Jos Ceausescu” intr-un stat atat de dictatorial cum era Romania, era ceva ce nu se mai auzise…mai auzisem vag atunci, ca in anul 1977 avusese loc o revolta in Valea Jiului, dar cred ca manifestatia din 1987 a fost mai ampla si a avut un rasunet si un impact mult mai puternic, zdruncinand din temelii sistemul comunist.

Dupa estimarile de atunci, se pare ca au fost in jur de 15-20 de mii de protestatari , care anesteziati de frigul din casa ,de lipsa de mancare si de taierile salariale, au indraznit sa se ia la tranta cu sistemul comunist si sa-l puna la zid, strigand:”Jos Comunismul!”

Ajunsi in fata Comitetului Judetean, sediul comunist a fost devastat, s-au spart geamuri, s-a aruncat cu banane, portocale( ceea ce romanul de rand vedea o data pe an) cu telefoane…si intr-un final cineva a aruncat si portretul lui Nicolae Ceausescu aflat undeva sus la ultimul geam…in prealabil, cativa dintre colegii mei l-au luat la tinta cu oua, dar in momentul cand tabloul a fost aruncat, lumea era in delir, parca fusesera izbaviti de o tiranie care nu se mai termina….tabloul a fost rupt in bucati si a fost incendiat in uralele multimii extaziate la vederea acestui gest unic, nebunesc, dar cat se poate de real.

Nu exista un organizator, un lider care sa incerce sa organizeze multimea si, eventual, sa intializeze un dialog cu cei de la conducerea Comitetului Judetean de Partid, in care sa fie prezentate nemultumirile muncitorilor. Pur si simplu a fost o revolta spontana, declansata pe neasteptate,in urma taierilor de salariu care nu pareau sa mai aiba sfarsit. Nimeni nu stia ce deznodamant va avea aceasta revolta, probabil adrenalina de moment ne blocase simtul realitatii si frica disparuse total.

Realitatea avea insa sa fie alta…dupa vreo doua ore de devastare a Primariei in uralele celor de pe gazonul din fata Primariei…militia si scutierii isi fac aparitia si se desfasoara…fiecare fuge cum poate..fortele de represiune intervin brutal si pun capat revoltei.

Am revenit seara sa vad ce se mai intampla… totul era incercuit si se lucra de zor la repararea geamurilor sparte si la curatirea spatiului verde din fata Primariei. A doua zi dimineata, totul arata ca nimic nu s-ar fi intamplat.

Alta era  insa, situatia in uzina, unde aveau loc sedinte extraordinare  de UTC si de Partid in fiecare zi, ocazie cu care se infiera actiunea manifestantilor si se condamnau acei care au luat parte la aceste acte de „huliganism”. Cei care au fost arestati atunci, au fost anchetati, batuti si torturati groaznic in beciurile militiei si securitatii din cauza carora unii  s-au ales cu boli degenerative.

Dupa fiecare sedinta de acest gen, mai disparea cate unul dintre noi, fiind luat si anchetat, iar apoi chiar deportat in afara judetului. Am avut colegi de munca, printre care chiar secretarul UTC din acel timp, Eugen, care fusese arestat si deportat in alt judet…

Unul dintre colegii mei, un bun prieten, Postolachi Florin, Presedintele Asociatiei 15 noiembrie, a fost si el arestat,  anchetat si batut de securisti, acum este deputat in Parlamentul Romaniei.Chiar daca ne lega o prietenie deosebita, niciodata nu mi-a dat detalii despre clipele petrecute in beciurile militiei, aceste momente marcandu-i toata viata si de aceea ii era greu sa-si reaminteasca si sa povesteasca prin ce a trecut…mi-a spus insa ca a fost batut rau, dar nu a vrut sa intre in amanunte.

„Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale, comunistii au revenit asupra hotarârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, un numar de 61 de muncitori si schimbând locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate în sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti”.(http://www.15noiembrie1987.ro/istoric.php).

Cei deportati s-au reintors la inceputul anului 1990 si au fost reangajati la vechiul lor de munca si  fiecaruia dintre ei le-a fost repartizat un apartament in Centrul Civic al Brasovului. Nu stiu daca acum mai sta careva dintre ei acolo, multi dintre ei  au vandut businesurilor care s-au dezvoltat acolo…

In amintirea zilei de 15 noiembrie 1987, in fiecare an, pe 15 noiembrie se organizeaza  Crosul „15 Noiembrie”- traseul de 5 kilometri al crosului rememorand drumul dintre uzina “Steagul Rosu” (Roman SA) si Comitetul Judetean de Partid (actuala Prefectura), parcurs de masa de manifestanti anticomunisti în noiembrie 1987.

Cati isi mai amintesc de momentul 15 noiembrie 1987? Oare a meritat sacrificul celor care atunci, si-au riscat efectiv viata si au dat dovada de un curaj nebun, iesind pe strazi si scandand lozinci impotriva lui Ceausescu? Sa nu-i uitam pe cei 61 de muncitori deportati si pe cei 300 de arestati si anchetati care au fost supusi terorii si chinurilor din beciurile Militiei si Securitatii.

Eu, unul, ca brasovean si ca participant la evenimentele din 15 noiembrie 1987 nu pot uita aceasta zi istorica  si prin acest articol vreau sa imi exprim respectul si aprecierea pentru cei 61 de muncitori deportati( dintre care 12 nu mai sunt printre noi) si pentu cei 300 de arestati si anchetati care au suferit de pe urma revoltei de la Intreprinderea de Autocamioane. Revolta de la Steagul Rosu a fost bomba cu efect intarziat care avea sa explodeze doi ani mai tarziu,cand Revolutia din decembrie 1989  avea sa-l detroneze pe dictatorul Ceausescu si sa dea sperante unei vieti mai bune, care, din pacate, pentru multi nu s-a adeverit.

Sa nu uitam  momentul  15 noiembrie 1987,  ziua cand frica a fost invinsa  si pusa la respect de catre 15 mii de oameni curajosi, care au indraznit sa-l infrunte pe dictator si sa arunce cu oua in tabloul  lui Ceausescu atarnat pe frontispiciul cladirii Comitetului Judetean si sa strige:”Jos Ceausescu!”

Viorel VINTILA

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

“Unde trăiește Dumnezeu?” de Hedi SIMON

Omul Îl caută dintotdeauna pe Creatorul său precum caută firul de paie de care să se agațe…