Valdis Zatlers, Preşedintele Letoniei, a luat prânzul cu Vlad Oprea

Preşedintele Republicii Letonia, Valdis Zatlers, s-a aflat săptămâna trecută într-o vizită oficială în România. De altfel, este primul preşedinte leton care vine în ţara noastră, vizita fiind motivată şi de deschiderea Consulatului onorific al Letoniei la Bucureşti. După întrevederea de la Bucureşti cu preşedintele Traian Băsescu, Valdis Zatlers, însoţit de soţia sa, a poposit pentru câteva ore şi la Sinaia. Ne-am obișnuit deja ca după întâlnirile cu Traian Băsescu să urmeze întâlnirile cu Vlad Oprea. Preşedintele Letoniei a vizitat câteva obiective turistice din staţiune. A fost primit la Castelul Peleş de către primarul Vlad Oprea şi la Mănăstirea Sinaia, locuri de o deosebită frumuseţe şi cu o mare încărcătură culturală, care l-au impresionat pe înaltul demnitar. „Mă aflu în România într-o vizită pe care o consider de succes. Am discutat despre relaţiile dintre Letonia şi România şi despre viitoare colaborări în domeniul economic şi cultural. Astăzi ne-am bucurat de vizita în frumosul oraş Sinaia şi aş numi ceea ce am văzut un adevărat miracol al artei, de la peisaje şi zăpadă până la Mănăstirea Sinaia şi Castelul Peleş. Ambele sunt impresionante şi aş spune că viaţa spirituală şi cea de zi cu zi sunt bine legate aici, în oraşul Sinaia, ceea ce este foarte important în zilele noastre. Trebuie să ne menţinem spiritul ridicat şi să muncim din greu pentru un viitor mai bun”, a spus preşedintele leton.

Familia prezidențială și Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, în vizită la Castelul PeleșPrimarul Vlad Oprea a fost onorat de vizita preşedintelui leton. „Sunt onorat că Sinaia a fost vizitată de preşedintele Letoniei, dar mai ales mă bucură faptul că oaspeţii au fost încântaţi de oraşul nostru. Acest lucru m-a determinat să-i propun domnului preşedinte să promoveze oraşul Sinaia, să le spună letonilor că aici pot petrece o vacanţă de neuitat”, a spus Vlad Oprea.

Preşedintele Republicii Letonia, Valdis Zatlers, s-a născut la 22 martie 1955, în capitala Republicii Letonia, la Riga. De profesie este medic ortoped, specializat în traumatologie. Pe 08 iulie 2007 a fost investit ca preşedinte al Republicii Letonia, după ce a câştigat alegerile din primul tur. Este al treilea preşedinte de la obţinerea independenţei Letoniei faţă de fosta URSS, în 1991.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…