Vladimir F. Wertsman: Omagiu evreilor din America şi Canada (1850-2010)
Lia LUNGU
„Să ne apropiem, nu judecându-ne unii pe alţii
ci iubindu-ne şi trăind împreună bucuria
umanităţii fiecăruia dintre noi”
(V.F. Wertsman)
Cu câteva luni în urma, Xlibris Corporation – Bloomington, Indiana, a publicat cartea „Salute to the Jews în America and Canada” (Omagiu Evreilor din America şi Canada) a scriitorului româno-american de origine evreiască, Vladimir F Wertsman. Autorul, un excelent cărturar care a lucrat vreme îndelungată ca bibliotecar principal la Mid Manahattan Library din NewYork, este un produs al şcolii romaneşti, fiind licenţiat în Drept la Universitatea din Iaşi.
Personalitate distinctă şi distinsă, Vladimir Werstman, este un erudit cercetător, care iubeşte lumea multiculturală a New York-ului, pe care a cunoscut-o îndeaproape în raport cultural, prin meseria practicată. Nobleţea omului, dublată de intelectualul desăvârşit în şcoala românească, s-a exprimat printr-o primă carte dedicată emigraţiei romaneşti, apruta în anul 1975 sub titlul „The Romanians în America”. Cartea, este o veritabilă istorie a românilor stabiliţi în America începând cu anul 1748 până în anul 1974.
Recent apărutul volum „Salute to the Jews în America şi Canada”, vine ca o prelungire a celorlalte cărţi, vorbind de această dată despre istoria emigraţiei evreieşti, provenită din zonele româneşti. Cartea începe prin a exprima cronologic, aşezarea evreilor în zonele carpato-dunărene, încă din perioada dacică, motivând conflictul istoric care le-a marcat trashumanţa. De peste două mii de ani poporul evreu a trăit împreună cu neamul românesc, păstrându-şi cultura şi limba, înmulţindu-se, şi-au găsit loc în negustorie, politică, cultură, influenţând lumea românească.
Cel de al doilea capitol, vorbeşte despre emigranţii evrei de origine română, stabiliţi în America începând cu anul 1850. Găsim lumea evreilor care, strămutaţi din Carpaţi în America, şi-au păstrat datinile, cultura, limba şi au prosperat, prin muncă şi inteligenţă aşa cum o făcuseră începând cu anul 70 î.e.n. şi în teritoriile daco-valahe.
Cea de a doua parte a cărţii, este o encilopedie: „Who’s Who Among Romanian Jews în America and Canada”. Regăsim personalităţi precum: artişti, scriitori, istorici, muzicieni, politicieni, rabini, care au influenţat şi au marcat lumea americană. Între aceştia enumăr (pentru a vă trezi pe deplin curiozitatea) pe – Nina Casian, Norman Manea, Vladimir Tismăneanu, Valery Oişteanu, dintr-o listă lungă şi foarte variată.
Aceasta este cea mai recentă carte a lui Vladimir F. Wertsman, un gentilom şi un cărturar care a însemnat prin scris vieţile oamenilor pe care i-a cunoscut, dar şi istoria şi vieţile unor oameni trecuţi în eternitate. Pe toţi, evrei şi români deopotrivă, i-a imortalizat în paginile cărţilor care îi vor însemna destinul pământean, distinsul scriitor fiind un atent istoric în acelas timp.
––––––––––––––––
Cei interesaţi pot găsi cartea pe: Xlibris Author Information
http://www2.xlibris.com/books/webimages/wd/81254/
Lia LUNGU
New York, SUA
15 iunie 2011
Partajează acest conținut:
Un comentariu