Semeţi, periculoşi şi misterioşi, Munţii Bucegi sunt consideraţi în literatura din domeniul paranormal un adevărat „pol energetic“.  Tuneluri subterane „guri de rai“, cărări ireale şi locuri f. încărcate energetic, Munţii Bucegi suscită imaginaţia celor care le străbat potecile.
tunel3
Există o bogată literatură de specialitate pe tema misterelor şi a fenomenelor paranormale din Bucegi. Bucegii ar fi presăraţi de locuri misterioase, zone f. încărcate energetic, unde aparatura se declanşează singură sau oamenii au simptome ciudate, portaluri prin care oamenii dispar şi apar în alte locuri, la f. mare distanţă. Bucegi: se mai spune că sunt presăraţi de tuneluri subterane de zeci de km., ca şi de locuri în care oamenii se vindecă miraculos datorită „apei vii“ şi a „gurilor de rai“.

1. Reţeaua secretă de tuneluri şi „Triunghiul de aur“ al Daciei  

Una dintre ipotezele care suscită mult imaginaţia amatorilor de mistere din Bucegi este cea a existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor. Teoriile merg de la o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt până la existenţa unei baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască sau tuneluri construite de civilizaţii extraterestre care monitorizează tot ce se întâmplă pe pământ.
Tunelurile ar fi cunoscute de un nr. f. mic de persoane încă de pe vremea dacilor, acestea aveau un rol strategic, fie ascundeau un tezaur.
Cei care s-au ocupat de măsurători spun că există galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul, din masivul Ceahlău. Pe aceste vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care, împreună, formau „Triunghiul de aur“ al Daciei datorită energiilor f. mari care s-ar regăsesi în cele trei puncte.

2. Secretul din Tunelul Izvor care leagă Prahova de Dâmboviţa

Construcţia celebrului Tunel „Izvor” care ar lega jud. Prahova de Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi, a început în 1913. CFR a aprobat atunci, cu acceptul regelui Ferdinand, construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, iar varianta cea mai scurtă era prin munte. Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, ptr. a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia.
Primul Război Mondial a sistat lucrarea în 1914;  fiind reluată abia în 1938 şi abandonată din nou. În 1941, trupele naziste de ocupaţie au reluat construcţia cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul războiului a însemnat şi terminarea lucrărilor, nu şi a lucrării. În partea dâmboviţeană a tunelului au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 de metri au fost betonaţi.
Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de km.:  cel mai mare tunel din România. Nu se cunoaşte până azi   adevăratul motiv ptr. care a fost închisă această gură de tunel. Circulă o serie de legende locale că siguranţa naţională ar fi fost invocată de autorităţile de atunci, dar şi că nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna ruşilor. În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea. Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că, în retragere, nemţii au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată.

3. Sfinxul şi Babele. Misterele care înconjoară ciudatele stânci

Sfinxul, stânca cu chip de om, stârneşte un interes enorm ptr. pasionaţii de mistere. Un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de m. altitudine a fost numit astfel după asemănarea sa cu Sfinxul Egiptean. Geologii pun formarea sa pe seama eroziunii eoliene, dar internetul este plin şi de teorii fanteziste, care spun că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră. Se spune că Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre, existând şi pe vremea regatelor dacice care îl venerau pe Zalmoxis. Alte idei că între Sfinxul din Bucegi şi Sfinxul din Egipt ar exista un tunel al timpului, tridimensional, un culoar energetic.
S-au făcut inclusiv presupuneri că Atlasul din mitologia greacă este vârful Omul din Bucegi sau Prometeu înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, iar Babele, nişte altare ale unei vechi civilizaţii.

4. Piramida energetică

Un alt fenomen legat de Sfinx, care adună în fiecare an, pe 28 nov. sute de persoane, este Piramida Energetică. În acea zi, pasionaţii de fenomene paranormale spun că razele soarelui „construiesc“, la apus, o piramidă energetică în jurul chipului sculptat în piatră.
Condiţiile ptr. piramida magică, formată de raze aurii ce luminează straniu, se formează doar în data respectivă, iar „apariţia“ are rol tămăduitor ptr. cei care ajung în zonă în această zi specială. Există şi persoane care s-ar fi vindecat datorită piramidei, iar aceştia se întâlnesc în fiecare an pe 28 nov., considerându-se „aleşi“.

5. “Gura de Rai”, locul magic unde oboseala dispare brusc

Diverse teorii susţin că în zona Vârfului Omu se află aşa numitul „centru al Pământului“, locul unde s-ar face legătura între Cer şi Pământ. Considerate „guri de rai“ în tradiţia românească, astfel de locuri alungă oboseala ca prin farmec, învăluiesc corpul uman în energii pozitive şi vindecă anumite boli.
„Gura de Rai“ ar fi amplasată pe drumul dintre Cabana Omu spre Peştera. Un loc similar a fost identificat şi pe o pantă pe platoul Bucegilor, din apropierea Sfinxului. Aceste locuri ar fi caracterizate de o anomalie magnetică atipică, cu efecte benefice asupra organismului.

6. „Apa vie“ din cascada celor 7 izvoare

Miturile Bucegilor. Unul dintre cele mai disputate, se leagă de „apa vie“, prezentă în mitologia românească prin asociere cu zâne şi feţi-frumoşi care îşi regenerau puterile după ce sorbeau din ea.
Un astfel de loc ar fi la cascada celor 7 izvoare din Bucegi, aflată între lacul Bolboci şi lacul Scropoasa, pe Valea Ialomiţei. Despre apa cascadei circulă numeroase mituri.  Apa purtată de cele 7 izvoare este creditată ca cea mai pură din lume, fără azotiţi şi azotaţi, titulatură neconfirmată oficial, dar atestată de studii microbiologice.
Ptr. puritatea apei există două teorii. Fie că şuvoiul trece printr-un câmp magnetic, care îi ordonează structura moleculară până la ideal, fie străbate un zăcământ de argint care împiedică dezvoltarea bacteriilor şi purifică apa.
În jurul apelor pure de la cele 7 izvoare s-a creat o adevărată mitologie. Internauţii vorbesc despre izvoarele sacre ale lui Zalmoxe, localizate chiar pe locul cascadei.

7. Cărarea ireală pe care oamenii dispar fără urmă

Unul dintre fenomenele paranormale care suscită interesul, dar şi groaza amatorilor de senzaţional este cărarea ireală din Bucegi. Localnicii din Buşteni, dar şi oameni ai munţilor spun că pe traseul Jepii Mici, urcând pe Valea Comorilor, în anumite condiţii meteorologice, în special vara, când pe munte se lasă o ceaţă grosă aparent fără o explicaţie, apare o cărare îngustă, de aproximativ 20 de centimetri, paralelă cu poteca principală. În realitate, această cărare blestemată nu există, iar cei care se aventurează să calce pe ea mor sau dispar ptr. totdeauna.
Doar norocoşii reapar după multă vreme, în alte locuri din Bucegi, dezorientaţi şi pierduţi, chiar răniţi, pe când majoritatea celor care păşesc pe cărare dispar fără urmă, în ciuda căutărilor, sau trupurile lor sunt descoperite în primăvara viitoare, zdrobite de stânci.
Oamenii locului spun că zona este o poartă temporală sau o deschidere către lumea de dincolo, iar experienţele povestite de cei care s-au salvat sunt similare celor care au experimentat moartea clinică. Renumele „paranormal“ al Jepilor îşi are rădăcinile şi în numeroasele accidente grave, f. grave sau mortale care s-au produs aici. Numeroşi turişti şi-au pierdut viaţa pe cărarea Jepilor Mici, care este recomandată doar celor bine echipaţi şi antrenaţi.

8. Valea Albă din Bucegi dă peste cap aparatele foto, provoacă ameţeli şi teleportări

Valea Albă este poate cel mai umblat traseu nemarcat din Bucegi, traseu care atrage ca un magnet aventurierii. Geografic, Valea Albă separă Muntele Caraiman de Muntele Coştila, fiind mărginită pe dreapta de peretele Văii Albe, un uriaş vertical, şi pe stânga de Creasta Picăturii.
Una dintre cele mai cunoscute legende ale zonei vorbeşte despre un portal care ar exista în Valea Albă. Localnici şi turişti au relatat că au întâlnit în Valea Urlătorii, la kilometri distanţă, oameni complet dezorientaţi, care fie nu ştiau deloc unde se află, fie credeau că se află în alte locuri. În Buşteni circulă numeroase poveşti despre existenţa unor portaluri care leagă Valea Urlătorii de Valea Albă sau de Valea Cerbului.
O echipă de la „Lumea misterelor“, o publicaţie adresată pasionaţilor în domeniu, a organizat mai multe expediţii în Bucegi, în zona respectiva.
În vale, aparatele de fotografiat digitale s-au resetat din senin ptr. ca apoi să-şi revină la fel de brusc şi inexplicabil sau se declanşau brusc şi realizau fotografii f. bune. Femeile din respectiva expediţie au experimentat şi stări de „golire de energie“, vertij şi pierderi de echilibru. Alte persoane care au ajuns în Valea Albă spun că aparatele digitale s-au declanşat din senin şi au surprins fotografii f bune.

9. Pietrele calde de la Gura Diham

Fenomen misterios cercetat tot de echipa de la „Lumea misterelor“ este cea a pietrelor calde de la Gura Diham. Pietrele paralelipipedice care seamănă a monumente funerare se găsesc pe drumul forestier care duce la cabana Gura Diham (la aproximativ 4,2 km de Buşteni). În preajma acestora, acumulatorii aparatelor foto s-au descărcat din senin, cu toate că erau noi, la fel şi bateria de la telefonul mobil sau cea de la camera video. Aparatura şi-a revenit după ce grupul s-a îndepărtat de locul respectiv.
Ceva mai sus pe traseu, membrii echipei au întâlnit un pâlc de copaci în interiorul căruia era un curent de aer inexplicabil de cald, iar pietrele erau şi ele calde, cu toate că afară era destul de răcoare, expediţia desfăşurându-se
pe finalul lui oct. 2009.
Revenind ulterior în zonă, împreună cu mai multe persoane, printre care şi sceptici, cercetătorii au constatat acelaşi tip de manifestări. În plus, persoanele care au participat la expediţie au experimentat o golire de energie, iar cei care au atins pietrele funerare misterioase chiar au avut ameţeli, pierderi de echilibru şi au simţit minute bune o apăsare în piept.

10. Misterele sutelor de cutremure din Bucegi din 1993

În 1993, în perioada 4 mai – 10 iunie, s-au produs câteva zeci de cutremure – există şi mărturii că au fost câteva sute –, ptr. care nu există explicaţii care să mulţumească lumea.
Potrivit localnicilor, frecvenţa cutremurelor era zilnică şi se producea la ore fixe. Unii spun că erau intre 20.00 şi 3.00 dim., alţii spun că seismele se produceau la ora 20.30. Specificul acestora: erau precedate de un vuiet puternic, ca şi cum ceva s-ar fi prăbuşit în interiorul munţilor. Seismele aveau o intensitate mică, 3 – 4 gr. însă se produceau la mică adâncime – 10 sau 15 km. ceea ce făcea ca zgomotul din munţi să înfricoşeze localnicii. Vârful a fost reprezentat de un seism de 5,1 grade, produs în zona Buşteni-Sinaia, în seara de 23 mai 1993.
Cutremurele au ridicat multe semne de întrebare în principal din cauza că Bucegii nu sunt „zguduiţi“ în general, nu sunt într-o arie seismică, şi ptr. că seria de cutremure a încetat brusc, iar scoarţa nu s-ar mai fi manifestat de atunci. Oamenii spun că erau încărcaţi energetic atât de mult, încât orice sau pe oricine atingeau se producea o curentare care ajungea până la arsuri uşoare, aveau insomnii, iar semnalele radio fie cădeau, fie se amplificau brusc în anumite zone. Si, deşi aveau insomnii, oamenii nu se simţeau niciodată obosiţi.
În zonă s-au făcut studii, ulterior seriei de cutremure, dar cauzele acestora nu au fost elucidate. „Secvenţa aceasta de cutremure din Bucegi, din 1993, este unică pe teritoriul României. Se încearcă o interpretare a studiilor făcute în zonă. Dar problemele nu sunt încă elucidate“, a spus în presa de specialitate Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului National pentru Fizica
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…