Tinerii vor să devină monitori de schi, ca să facă bani pe timp de iarnă

20 de tineri învaţă, zilele acestea, la Buşteni, cum să devină  monitori de schi. Cursul de iniţiere se desfăşoară pe pârtia artificială de pe domeniul Kalinderu.

1248-522x320 Tinerii vor să devină monitori de schi, ca să facă bani pe timp de iarnă

Dornici să-i înveţe şi pe alţii cum să alunece cu schiurile sau cu placa de snowbord, dar şi pentru a câştiga un ban cinstit pe timp de iarnă, mai mulţi tineri din toată ţara iau lecţii, contracost, timp de o săptămână,  pentru a deveni monitori de schi.

Cursanţii petrec prima parte a fiecărei zile pe schiuri şi pe plăcile de snowbord, iar după amiaza se ocupă de pregătirea teoretică.

Nu este deloc uşor să devii monitor de schi. Cei care vor să îi înveţe şi pe alţii cum să facă senzaţie pe pârtii trebuie sa dea dovadă nu doar de calităţi fizice ci şi de abilităţi de comunicare.

Cursul de monitor de schi cuprinde 40 de ore de practică şi teorie.

La final,  cei 20 de schiori care vor să devină profesori în ale sporturilor de iarnă trebuie să susţine un examen, iar dacă îl promovează vor primi diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei. Ei îşi vor putea face meseria şi pe pârtiile din străinătate.

httpv://www.youtube.com/watch?v=sx99Lh3zJgE

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed