Ministrul Daniel Funeriu: „Anul acesta, examenele se vor desfăşura exact ca anul trecut.”

Pe 9 februarie a intrat în vigoare noua lege a educaţiei. Unele prevederi însă vor fi implementate pe parcursul mai multor ani. De asemenea, în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Educaţiei va elabora metodologiile şi regulamentele de aplicare.

Universităţile sunt primele afectate de modificările legii

Universităţile neacreditate se desfiinţează şi vor fi pedepse aspre pentru cei care-şi cumpără diplomele de pe internet. Studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările sau programele de studii ce vor fi închise au dreptul să-şi finalizeze studiile la specializări identice sau similare din acelaşi domeniu. Tot pentru universităţi, legea spune că persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului.

Învăţământul gimnazial de nouă clase intră în vigoare în anul şcolar 2011-2012

Din toamnă vor apărea schimbările şi în şcoli şi licee, iar pentru cei mici, începând cu anul 2012-2013, grupa pregătitoare de la grădiniţă devine obligatorie la vârsta de şase ani. Şcolarii care sunt acum în clasa a IV-a vor termina gimnaziul în clasa a IX-a. La admiterea în liceu, dacă numărul de candidaţi nu depăşeşte numărul de locuri, nu se organizează examen, iar la liceele unde va fi concurenţă mare vor conta, în proporţie de 70%, media de absolvire a gimnaziului şi evaluările de la sfârşitul clasei a IX-a, iar restul de 30% va reprezenta examenul propriu-zis.

Bacalaureat cu evaluări la două limbi străine

Elevii care încep clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013 vor da examenul de bacalaureat conform modificărilor din noua lege. Vor fi probe scrise şi orale obligatorii la limba română, probe scrise şi practice diferenţiate în funcţie de profil şi evaluări ale competenţelor în două limbi de circulaţie internaţională.

Legea Educaţiei mai prevede şi faptul că un elev trebuie să petreacă la şcoală, săptămânal, maximum 20 de ore la ciclul primar, 25 de ore la gimnaziu şi 30 de ore la liceu.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…