Casa de Cultura din Busteni a pregatit o serie de concerte de Craciun
La Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Busteni va incepe seria de manifestari dedicate sarbatorii Nasterii Domnului.
Pe 18 decembrie 2011, de la ora 18:00, este programat un concert de muzica folk al lui Vasile Seicaru; pe 20 decembrie, de la ora 18:00, corul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea va sustine un concert de colinde, iar pe 21 decembrie 2011, la ora 18:30, va avea loc recitalul cameral al ansamblului instrumental “Duo IMPETO”, cu Raluca Matei la vioara, masterand la International Menuhin Music Academy din Elvetia, si Florian Matei la pian, student la Royal Academy of Music din Marea Britanie.
Pe 22 decembrie, de la ora 18:00, este programat un concert de colinde sustinut de grupul “Stavros” al Manastirii Caraiman din Busteni. Intrarea va fi libera la toate evenimentele muzicale dedicate Sarbatorilor de Iarna.
In perioada sarbatorilor, grupul coral “Sostenuto” al Centrului Cultural “Aurel Stroe” din Busteni va interpreta colinde atat la sediul Centrului Cultural, cat si la sediile altor institutii.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul