Corespondentul Știrilor Pro Tv și-a sărbătorit ziua de naștere pe 29 ianuarie, alături de fiica sa Carina, iar împreună au petrecut o zi superbă pe pârtia din Predeal. Carina i-a oferit tatălui său, la împlinirea celor 38 de ani, jeleuri, ciocolată și mulți pupici, deși, inițial, avea de gând să îi facă cadou o rolă de bandă adezivă.
Cătălin a vrut să aibă un partener de nădejde pe pârtie, așa că a învățat-o pe micuța de 5 ani să mânuiască schiurile. ”M-am gândit că dacă tot are cinci ani, e timpul să o învăţ să schieze. Aşa că mi-am luat concediu şi am plecat la munte, la Predeal. După trei zile pe pârtie a început deja să coboare singură”, a mărturisit reporterul. După o zi întreagă de schiat, a urmat o petrecere la cabana unde erau cazați, unde ”vedeta” serii a fost un delicios tort de ciocolată cu căpșuni, așa cum Carina și-a dorit.