Cel mai tare festival de metal underground în Cetatea Râşnovului

182 Cel mai tare festival de metal underground în Cetatea RâşnovuluiCel mai tare festival de metal underground în aer liber din România – OST Mountain Fest – se va desfăşura  în acest weekend la Cetatea de la Râşnov. 

La festival vor participa 33 de trupe din România, cea mai cunoscută fiind Negură Bunget. Pe lângă acestea vor fi şi trupe străine, de exemplu keep of Kalessin (Norvegia), Dornenreich (Austria), Onslaught (Marea Britanie)

Râşnovul e loc bun. 

„Un astfel de festival lipsea până acum din peisajul ţării. În acest an suntem la a doua ediţie, după ce prima a avut loc pe Valea Cerbului, lângă Buşteni, unde n-am avut parte de toate condiţiile pe care ni le-am fi dorit. La Râşnov, însă, ne bucurăm de o locaţie foarte bună, care ne oferă toate facilităţile din punct de vedere al accesului, al locului de campare şi parcare, dar şi al obiectivelor turistice aflate în vecinătate. În plus, primarul oraşului, Adrian Veştea, ne-a sprijinit din mai multe puncte de vedere”, a precizat Mihnea Badea, de la Asociaţia Culturală OST, organizatoarea festivalului.

Preţul abonamentelor costă 200 lei, iar un bilet pentru o zi costă 90 de lei.Programul festivalului:

Ziua I – 22 Iulie, ora 16.00

• KA GAIA AN
• MALPRAXIS
• SPECTRAL
• THE WAY OF PURITY
• PUT SOLNCA
• ACTION BASS TOM BAND
• PIATRA
• DAMNED SPIRITS” DANCE
• THE FORESHADOWING
• TAINE
Recital Scena Acustica: DORNENREICH   

Ziua II – 23 Iulie, ora 15.00

• APA SIMBETII
• TRUE MIND
• DELIVER THE GOD
• L.O.S.T .
• SPIRITUAL RAVISHMENT
• MEDIOCRACY
• WINTERHORDE
• BOLTHARD
• E-FORCE
• KEEP OF KALLESIN
Recital Scena Acustica: LAONLYNESS   

Ziua III – 24 Iulie, ora 15.00

• ARZENAL
• EUFOBIA
• DEATHDRIVE
• AKRAL NECROSIS
• INSULT
• SINCARNATE
• METHEDRAS
• FEN
• NEGURA BUNGET
• ONSLAUGHT
Recital Scena Acustica: DIN BRAD

httpv://www.youtube.com/watch?v=XPQY1M1s-RI

SURSA: http://www.brasovultau.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed