AICI partea I-a
 
DANAELA, Izvorul iubirii
Editura Sărbătoare Publications
Sydney, Australia, 2011, 140 pagini
ISBN 978-0-9807337-7-8

 

După Începutul tuturor Începuturilor, când Puterile erau încă în curs de formare, iar Dumnezeu Tatăl era în Paradisul LUI, Forţa Atotcuprinzătoare şi de Necuprins a format un Vis în care totul se manifesta perfect. EL a intrat într­o bună zi în Vis şi a fost atins de perfecţinea de acolo, iar ca Dumnezeu a început să creeze, îndrăgostit fiind de Perfecţiune. Pe EL însuşi s­a dăruit Creaţiei Sale. Făcea parte din tot iar totul era EL. Şi toate străluceau în lumina iubirii LUI.

Undeva, aici, a creat aidoma Visului Său, o grădină pe care o priveau cu încântare toate cerurile. Iar EL l­a chemat, din formele create, pe primul om, să dea nume tuturor. Să­L cunoască şi aşa. Dar ceea ce era nenumit în Visul LUI, de care îi era dor, a coborât în această grădină, în întunericul din adâncul Copacului Vieţii. Strălucea atât de puternic încât nu puteai să vezi nimic, dar EXISTA. Îi putem spune Taina din adâncul fără nume a Tainei şi tot nu e destul. Primul om nu avea cum să o vadă acolo când a denumit Totul, aşa că tot Nenumită a rămas în splen-doarea Ei pe care o simţeau şi o doreau toţi, neputând­o vedea, dar ştiind că există.

Era Taina din Vis, era Lumina care lumina în interiorul ei înşişi, care s­a strecurat în Femeie şi a însoţit­o de atunci mereu. Taina Nenumită a ales Femeia să fie bucurie văzută şi plăcută la toţi, ca să­i arate şi LUI marea EI iubire.

Femeia, ispitită, a mâncat din Pomul Cunoaşterii şi a uitat de Visul din ea, care începuse a fi râvnit de celelalte Puteri. Atunci, pentru a nu o părăsi pe cea în care se privea existând, Taina a întins fire de lumină până în adâncul peşterilor. Strălucirea ei nu se vedea la exterior, ci doar în interiorul ei, altminteri mii de sori ar fi luminat Universurile. Şi s­a transformat într­o Floare.

Iar tot ceea ce fusese numit de primul Om, a primit suflare de iubire odată cu venirea Ei şi s­a transformat în Zâne. Fiecare Floare, şi copac şi fiecare fir de iarbă avea zâna proprie. Şi vegetalele, şi mineralale şi animalele toate aveau zâne s­au puteau deveni dacă respectau Legea Iubirii. A bucuriei şi fericirii.

Iar locul în care ne aflăm noi acum a devenit aidoma Grădinii din Cer, Grădina Raiului, a Ei. Aici, unde strămoşii noştri ştiau cât de iubiţi sunt de EL pentru că adăposteau Visul LUI de Dragoste. Iar Floarea din adânc de peşteră, în care se strecurase Visul Tainei, adăpostită într­o cupă din cel mai pur cristal, era hrănită şi îngrijită, ocrotită de Zâne. Licuricii adunau pe aripile lor sclipiri din Soare pe care îl depuneau, transformat prin iubire, pe petalele şi frunzele minunăţiei de Floare. Şi toţi şi toate erau îndră-gostiţi de EA. La început, toţi oamenii o simţeau. Ştiau că există şi o venerau, mulţumindu­i LUI că sunt atât de fericiţi. Simţeau în inima lor că EA există şi totul strălucea de armonie.

De atunci, din Tainele Cerurilor aflate pe pământ putem desluşi totul dacă învăţăm să tăcem. Aşa auzim şi vedem ceea ce simţim că există, dar fără nume. Dorul. Iar Locuitorii de aici, OM în RAI, deveniseră cei mai buni şi drepţi, pentru că simţeau prezenţa LUI şi EI cum îi ocro-teşte din zori până la apus şi iar înspre zori.

Prin praf şi materie de stele, gândul meu devine ardere incandescentă, hrănind împlinirea când mă cuprind în Tine, rosteşte acum gândul din Taina care s­a strecurat şi în mine.

Stele din care ne vom face grădina visurilor nostre, albastru paradis în care voi râde ori de câte ori îmi vei dărui una. Întotdeuna va exista un soare care luminează sau care pârjoleşte. Ce vei face atunci?! Mă vei ocroti în marea TA fiinţă sau voi cunoaşte mai întâi întinderile deznădejdii aducătoare de noi lumini?!

Pornesc şi mă prăbuşesc nemaigândind nimic, spre propriul interior. Orice gând m­ar întoarce, aş fi supusă magiei prin alte forţe. Nu mă opun lor ci las căutarea să nu mă găsescă, asemeni visurilor înghiţite de zorii tranda-firii.

Ajung acolo, în unic punct al existenţei, ademenire de nimic, de forme care îşi aşteptă începuturile. Forme care trec din negândire în gândire, pierzându­se unele în altele, gravitând, atrase mereu înspre un acelaşi centru. Timpul încremeneşte undeva la marginile fiinţei mele, sau ale tale?!

Devin pământ şi apă, foc şi aer, fără trecut şi fără viitor, nenăscute de timp, căci aici el nu există. Sau cine ştie, poate doar ocoleşte încă străbătând alte căi sau sfere.

Devin treptat formă întrupată din spirit/gând.

De aici doar tu mă poţi reda ţie însuţi pentru a fi femeie vie dăruindu­mi ceea ce numai tu ai: Lumină şi Dragoste şi Credinţă.

Tu să mă chemi, altminteri rămân în amestecul firii asemeni petalelor dintr­o floare, asemeni unui strop din mare sau din ploaie sau din ochii vremii. Exist fiind unicitatea nevăzută.

Sunt asemeni Focului iubirii; arde pe cel care nu rosteşte ruga de chemare, transformând viaţa în deşert pustiit doar de gând.

Sunt asemeni focului iubirii dar fără tine nu sunt.

Ridic mâna şi aerul străluceşte revărsându­se în mii de clinchete aurii spre tine. Nu te ating. Te cuprind în nemărginirea din mine pentru a te întregi din fiinţa mea.

Naşterea luminii din durere, IUBIREA.

Danaela*
Bucureşti
noiembrie 2011

—————————————

DANAELA, pseudonim folosit de scriitoarea Daniela DUMITRU. Născută la Suceava, la 5 ianuarie, 1958. Din 2005 Maestru Reiki şi Karuna (diplomă înregistrată). A predat cursuri de Reiki la Constanţa, Craiova, Braşov, Târgovişte, Galaţi şi Bucureşti. Membru al Academiei Dacoromâne.
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

4 moduri de a asorta sneakersii cu orice ținută

„Moda se schimba, dar stilul rămâne” – spunea cândva celebra creatoare de moda Coco Chanel…