Home Breaking News Stiri Brasov Despre defrişările de la Cetatea Braşovului (Cetăţuia de pe Strajă)

Despre defrişările de la Cetatea Braşovului (Cetăţuia de pe Strajă)

14 min read
0
0
436

Bag seama că puţină lume a citit interesantele articole ale lui CityPlanning apropo de defrişarea controlată a muntelui Tâmpa. Sau prea puţină lume cunoaşte cât de cât istoria oraşului să ştie că, în vremuri imemoriale, nu eram înconjuraţi de copaci cap-coadă. De-aia îmi permită să ciordesc de pe wikipedia o fotografie cu Cetatea Braşovului (Cetăţuia de pe Strajă, nu), pe vremea când zona era destul de cheală cât să nu fie nevoie de intervenţia autorităţilor pentru defrişare. În fotografie puteţi observa şi câţiva bloggeri ai vremii în timp ce trolează pe pajişte.

Pe de altă parte felul în care s-a făcut defrişarea actuală arată că omul de la Regia Pădurilor Braşov împărtăţeşte aceeaşi viziune a tăierilor de copaci cu afro-europenii de la Gârcini care o să ne reuşească, în câţiva ani, să facă nepotabilă apa din bazinul Tărlungeni. SURSA: http://prinbrasov.com

Tâmpa: resursă, simbol sau obstacol?

Revenind la Tâmpa, voi deplânge în acest episod un aspect nedorit, ce se încadrează în categoria „Tâmpa – resursă”. Multă lume ştie că pe Tâmpa este rezervaţie naturală. Puţină lume ştie pentru ce anume a fost înfiinţată această rezervaţie şi care este de fapt soarta ei actuală. Există încetăţenită părerea că pădurea Tâmpei, pentru că este o pădure pe un deal, iar dealul este un deal de lângă un oraş, a dus la declararea Tâmpei ca rezervaţie naturală. Nimic mai fals! Dimpotrivă, tocmai lipsa pădurii, în anumite porţiuni ale Tâmpei, a lăsat loc dezvoltării unei vegetaţii unice în Ţara Bârsei şi în zona montană transilvană şi a constituit elementul fundamental în statutarea rezervaţiei.

Pare ciudat, dar lipsa umbrei copacilor, solul arid calcaros, însorirea puternică şi adăpostul faţă de curenţii reci – toate întrunite pe partea sa sud-estică – au făcut ca Tâmpa să fie un adevărat „laborator” pentru oamenii de ştiinţă. Versantul acesta uscat şi luminos a fost milenii de-a rândul favorabil dezvoltării unei enclave de silvo-stepă unice. Aici este singurul loc muntos unde cresc plante din specii caracteristice altor climate, cum sunt colilia (Stipa pulcherima) sau iacintul sălbatic (Hyacinthella leucophacee), acesta din urmă originar din stepele răsăritene. Alte rarităţi floristice ce mai găsim aici sunt: crucea voinicului (Hepatica transylvanica), de origine terţiară, obsiga bârsană (Bromus barcensis), Coronilla coronata etc. În paralel, o faună specifică, din care nu lipsesc multe specii rare sau foarte localizate, şi-a găsit aici ultimul hotar favorabil supravieţuirii. Cine a privit cu ochi atenţi poienele din sudul Tâmpei, nu poate să nu fi observat că ele nu seamănă cu nimic din jur, iar priveliştile favorizate de lipsa vegetaţiei înalte le completează minunat farmecul discret.

Până în secolul al XIX-lea, speciile rare şi peisajul inedit au prosperat departe de orice ameninţare. Din 1880, după un incendiu, au început preocupările pentru amenajarea turistică a Tâmpei, apărând Drumul Stâncii (Gábony)Drumul Serpentinelor şi un rond de belvedere, la întretăierea acestora. Dar a început şi împădurirea sistematică a dealului. Versantul sud-estic a scăpat însă fără mari modificări, până la mijlocul secolului XX. Poienile sale asigurau perpetuarea unui habitat valoros pentru cercetători, dar şi deosebit de agreabil pentru drumeţi. Începând cu perioada interbelică şi mai ales după ultimul incendiu, din 1946, (re)împădurirea a cuprins uşor şi versantul însorit, fiind mai întâi plantaţi pini, care păreau că înnobilează şi mai mult peisajul. Aceştia însă au găsit teren favorabil şi s-au înmulţit peste măsură, astfel încât poienile s-au îngustat sub o anumită limită ce le asigura ariditatea. Lăstărişul de foioase a început să completeze spaţiile libere, începând din anii 60-70, iar în cele din urmă au rămas doar câteva ochiuri izolate de poeniţe şi luminişuri în curs de dispariţie.

Puteţi observa toată această evoluţie tragică a împăduririi Tâmpei, între 1874 şi 2009, în cele cinci schiţe, ce sunt realizate pe bază de documente oficiale şi fotografii. Dealul este reprezentat cu nordul în sus, culoarea verde-închis fiind pădurea. Această evoluţie nu este liniară, ci exponenţială, fiind în prezent în ultima sa fază…

Mă aşteptam ca, în cei douăzeci de ani de când pretindem că am avea tendinţe europene, să apară cineva care să impună autorităţilor să ia cunoştinţă că însăşi motivaţia declarării rezervaţiei naturale de pe Tâmpa va dispare, dacă nu se intervine rapid în sensul unor defrişări controlate, dar consistente, care să recreeze condiţiile de supravieţuire a biotopului valoros. Nu s-a întâmplat asta. Ba din contră, în anul de graţie 2010, onor Agenţia de Protecţie a Mediului (sau cum i-o mai fi spunând) a binevoit să avizeze planul general al oraşului, plan ce urmează să stabilească dezvoltarea acestuia în următorii zece ani, acceptând o eroare fundamentală, ce ar putea însemna sfârşitul rezervaţiei. Exact poienile de pe versantul însorit (mai bine zis, ce-a mai rămas din ele), sunt declarate ca trebuind să devină zonă de agrement împădurită, în timp ce pădurea de pe versantul nordic – frumoasă, utilă, dar banală şi lipsită de orice interes ştiinţific – este declarată greşit ca fiind rezervaţia de protejat… Stupefiant, din partea unei instituţii care ar trebui să ştie ce şi cum trebuie protejat în mediul natural braşovean, oricum supus unor numeroase agresiuni şi ameninţări din toate părţile. Fie că este vorba de confuzie, fie de rea intenţie, eroarea este totală şi denotă lipsa oricărui interes real de protejare.

Deci, fie că lăsăm lucrurile să curgă de la sine, cu dezinteres, ca în ultimele decenii, fie că ne prefacem că protejăm Tâmpa, dar de fapt o distrugem, respectând noul plan oficial de urbanism, va trebui să ne luăm rămas bun de la poienile însorite, a căror existenţă seculară a fost motivul declarării Tâmpei ca rezervaţie naturală floristică. Una din valorile, curiozităţile şi atracţiile Braşovului va sfârşi stupid, sub aparenta protecţie a legislaţiei ultra-hiper-europene, ce prevede teoretic obligativitatea acordului de mediu, chiar şi la amplasarea unui coteţ de câine… Nu prevede însă şi obligativitatea competenţei şi corectitudinii, din partea celor plătiţi să redacteze hârtii.

Pierdem un membru al familiei, pierzând valoarea acestei rezervaţii. Chiar nu există în acest oraş industrializat şi dezindustrializat nici o voce care să-şi asume un rol în adevărata protejare a Tâmpei? Alo, ONG-urile… Nu vă mai iluzionaţi că salvaţi Tâmpa, strângând saci cu PET-uri… problema este mult, mult, mult mai gravă… Întreprindeţi urgent defrişările necesare! Ştiu că nu dă bine să defrişezi, ci doar să plantezi… Dar uneori, la fel ca şi în medicină, extirparea unei anomalii poate fi singura metodă de a ţine organismul în viaţă. Teoriile de convenienţă, gesturile la modă şi pozele haioase postate pe bloguri nu ajută…

UPDATE Eftimie: Pentru că tot se comenta pe aici “pe ce te bazezi dom’le când spui că Tâmpa n-avea copaci, ai dovada” sau ceva de genul ăsta, cititorul nostru Nominepater ne-a găsit poza aceasta cu o machetă a muntelui Tâmpa de prin 1970. Din fotografie se poate observa destul de bine cam cât era acoperit cu pădure şi cât nu.

Sursa: „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 5/1971

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Proiectate de austrieci: 10 km de pârtii la Râşnov, telegondolă şi lac de acumulare

Ieri a fost prezentat master planul de peste 36 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiu…