Economiseşti o rată pe an dacă faci refinanţare acum

1163 Economiseşti o rată pe an dacă faci refinanţare acumCalculele făcute de „Evenimentul zilei” arată că un credit luat în prezent care să-l acopere pe cel contractat în urmă cu trei ani vă aduce o rată lunară mai mică cu 10 euro.

Graţie dobânzilor la credite care s-au diminuat pe parcursul ultimului an, dar şi a ultimelor decizii luate de guvern în legătură cu eliminarea comisionului de rambursare anticipată, împrumuturile au devenit ceva mai ieftine. Dacă aţi încerca, în prezent, să accesaţi un credit pentru a-l acoperi pe cel deja luat, aţi avea o rată ceva mai mică, pe aceeaşi perioadă de timp rămasă.

Am luat ca exemplu un credit de nevoi personale în valoare de 10.000 de euro, contractat în aprilie 2007, pe o perioadă de 10 ani. Rata în aprilie 2010 a fost de 139 de euro, asta însemna că în trei ani aţi fi returnat peste 4.650 de euro din 16.500 de euro pe care trebuie să-i daţi până la finele contractului.
Astfel în cei şapte ani rămaşi mai aveţi de plătit 11.850 de euro. Însă dacă acum rambursaţi anticipat creditul vă mai rămân de achitat 7.840 de euro. Dacă operaţiunea are loc după 20 iunie, sunteţi scutit de plata comisionului de rambursare anticipată.

Rata noului împrumut, cu 10 euro mai mică

Dacă aţi lua un alt credit cu care să-l acoperiţi pe actualul, ar trebui să accesaţi o sumă de aproximativ 7.950 de euro (sumă care include un comision de acordare de 1%). La dobânzile de acum, la această sumă, rata ar fi de 129 de euro, cu 10 euro mai puţin decât cea iniţială.

Perioada de creditare este tot de şapte ani, adică cât ar mai fi rămas din împrumutul iniţial. Per total, la acest nou împrumut aţi mai avea de dat până la finele perioadei de rambursare 10.650 de euro, cu 1.200 de euro mai puţin decât la primul.

Calculele au fost făcute la dobânda medie din aprilie 2007 de 9,01% şi DAE de 12,06%, pentru un împrumut de nevoi personale. În aprilie 2010, dobânda medie a ajuns la 7,42%, iar DAE la 9,33%. Acesta este unul din motivele pentru care creditul de acum este mai ieftin decât suma pe care aţi mai avea-o de rambursat din vechiul împrumut.

Lege în vigoare, în zece zile

„Din 20 iunie, cei care doresc să-şi achite anticipat împrumuturile o pot face la băncile de unde le-au contractat, fără a mai plăti comisioanele de rambursare anticipată pe care le aveau până acum”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Potrivit lui, băncile nu vor putea taxa debitorii care vor să achite integral sau parţial creditul peste limite impuse prin lege. La 10 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, băncile vor avea la dispoziţie alte 90 de zile ca să modifice contractele de credit, prin acte adiţionale la contractele iniţiale.

1% este comisionul maxim
pe care băncile îl pot aplica la rambursarea anticipată a creditelor cu dobândă fixă, faţă de 4%-5%, cât este în prezent

SURSA: http://www.evz.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed