Home Breaking News Stiri Exclusive “Emoții (poeme)” de Cristina HOROTAN

“Emoții (poeme)” de Cristina HOROTAN

27 min read
0
0
1,042

APROPOURI

Când am putea să fim senini
Și sinceri, ca pufoșii nouri,
Trimitem mai degrabă spini
Prin diferite… apropouri.

O fi vreo boală să fii sincer,
Să spui curat ce ai de spus.
O fi având cuvântul ulcer,
Drept pentru care-l vrem supus.

Și într-o doară mai scăpăm
Ceva deștept ce au spus alții,
Apoi purcedem să-i grupăm
În text, pe ceilalți: înțepații.

Și ne prefacem afectați
Și vai, ce jale și ce chin!
Căci parcă suntem condamnați
La teatrul ieftin și meschin.

Noi nu ne coborâm, nici vorbă!
În josul scării sociale!
Acolo, prea miroase-a ciorbă
Și lumea-i toată “coate-goale”.

Nu stăm la masă cu oricine
Și nu la orișicare masă.
Ne place doar cu cel ce ține
La rang, la brand-uri și la rasă.

Și n-am putea spune în față,
Celor pe care-i detestăm,
Ceva. Căci ni se face greață
Din poleiala ce-o purtăm.

Așa că ni-i mai confortabil
Să ne prefacem în ecouri
Căci noi, la asta suntem buni:
Să batem numai apropouri.

REALITATE

Uneori am scris versuri dintr-un gând
Dar cel mai des le-am scris din sentiment.
De multe ori, versul a fost mormânt
Pentru trăiri cu aripi de ciment.

Cu mâna grea și poate obosită
Le-am așternut pe fila unui veac
Proscris de zei, cu pana lor tocită,
Căci n-au găsit umanității leac.

S-au scurs din vene aproape uscate
Cuvinte care v-au făcut să plângeți;
Iar fericirile voastre trucate
Nu v-au permis nici masca să v-o smulgeți.

În unii dintre voi tronează mândre
Blesteme îmbrăcate-n nedreptăți
Pe care le machiați cu ruj și pudre,
Dar în esență sunt doar lașități.

Ceilalți,  maeștri critici peste toate
Care vă-nghesuiți printre cei drepți,
Uneltitori în noapte, printre gloate,
Vă credeți sfinți și poate prea deștepți.

Celor ce ne privesc în farfurie
Și spun că e prea mare pentru noi:
A voastră,  de ce este aurie?
Și de unde culegeți galbeni, voi?

Naivi sunteți, de credeți că pruștimea
Sau vulgul, să ne ziceți cum veți vrea,
Nu a-nțeles, cu toată plugărimea
Ce sunteți voi, infami de catifea!

Naivi sunteți de credeți că scenariul
Unui film prost în care toți jucați,
Convinge-așa ușor auditoriul
Pe care… fără conștiință-l condamnați.

Prea v-ați crezut, voi, stăpâni peste toate,
Impenetrabili și indestructibili.
Iar mârșăviile.. vă sunt deja fumate.
Domnilor, voi nu sunteți invizibili!

Din embrion crescut-ați în ființe;
Din carne și din sânge suntem toți.
Și vă vedem. Aveți și referințe
De impostori, de falși, de mafioți.

Nu mai citați din Psalmi și Evanghelii,
Nu mai înfuriați divinitatea!
Vă ies țâșnit, fierbând prin porii pielii
Frustrarea, răutatea,  falsitatea.

Adesea scriu din setea de a scrie;
Pentru prezent, pentru posteritate.
Dar versul meu de azi, cu măiestrie
Destăinuie crunta realitate.

UMANITATE

Eu cred că s-a-nchis cerul pentru noi
Ce-o fi cu norii? parcă-s din noroi.
Nu mai transpare liniștea și pacea
Și parcă tot mai stinsă ne e vocea.

Copii cu vise stinse nu-nțeleg
Un drum pe care alții li-l aleg,
Cu viața toată pusă-ntr-un bagaj
Cărat în spate, nu în portbagaj.

Părinți cu inimi strânse, tremurânde,
Ce nu-și permit în boală să se-afunde,
Pornesc spre un abis necunoscut,
Un viitor incert, contrafăcut.

Planuri și strategii contaminate
De minți bolnave și întunecate,
Decizii ce-s luate din fotolii
Și care desenează-n lume dolii.

Imunitate la umanitate
În cei cu mâinile de rău pătate,
Politici și tratate eșuate
Și judecăți brăzdate de păcate.

Parcă se-nchide cerul pentru noi.
Suntem blamați să mergem prin noroi.
Și parcă răsăritul azuriu
Ne spune: “pentru voi, e prea târziu”.

În pace, suntem aspri și meschini
Presărăm pentru ceilalți numai spini,
Doar în războaie ne deschidem ochii
Și ne-mbrăcăm sufletele în rochii.

Înconjurați de spaimă și de foame,
Ni se transformă viețile în drame
Și-apusul soarelui cărămiziu
Ne-ndeamnă să trăim, nu-i prea târziu.

O clipă… și dispare orice rang
Pentru că viața-i ca un bumerang;
Uneori, de pe podium, cu medalii
Ajung până și cei mai mari în ștreang.

De-ați făcut rău, faceți de azi, doar bine!
Puteți crea imperii din ruine.
Puteți fi suflete și nu carcase!
Umani, din inimă până în oase.

SEMNE

Cum putem fi atât de ignoranți?
Mai știm noi oare să citim în semne?
Sau poate-am devenit prea aroganți,
Credințele nu ni se mai par demne.

Cum putem fi atât de-alunecoși?
Zâmbim senin și creăm aparențe,
Să ne-arătăm prea drepți și prea pioși
Într-un colos de patimi și carențe.

Cum putem fi atât de sfidători,
Să cerem astăzi să ne fie bine
Când am blamat și am făcut furori
În cerurile cu puteri divine?

Cum ne putem preface inocenți?
Când fiecare, cel puțin o dată
Am uneltit sau am fost prea absenți
Și-am atacat în marș, ca o armată.

Cum ne putem preface că iubim?
Mai știm cum să ne curgă-n vene fluturi?
În noi și în ai noștri rătăcim
Luptând cu sinele ce dă pe-alături.

Cum putem fi atât de-ai nimănui?
Când am putea să fim și s-avem totul?
Parcă de tot ce-i viu, suntem sătui
Și nimeni nu ne mai aude oftul…

EA SI DEALUL EI…
(pentru Gabi)

O fată și-a dorit un deal;
Îl tot visa și-l căuta,
În plină inimă de-Ardeal
Îl tot urca și îl cânta.

Visa să-i cearnă cerul raze
În părul ei, roșu aprins,
Și-n diminețile extaze
Să stea cu el, în mâini, cuprins.

Din coama lui să vadă munții
Care-i recită pe-nserat,
În cerc restrâns, de mâini cu sfinții
Poemul vieții,  aerat.

Și l-a râvnit cu-atâta sete
Și l-a rugat pe Dumnezeu:
„Din blândele ceruri poete,
Dă-mi Doamne, mie, dealul meu!”

Din nori pufoși, coboară-un glas
Care dansa-ntr-un carusel:
„Din al vieții mare atlas
Tu vrei un deal? Ce faci cu el?”

„Vreau să-l iubesc în veșnicie
Și să-i strâng roua într-o cană,
Din transparența ei lucie
Să-mi vindec sufletul de mană.

Să-mi fie vântul tată bun,
Pământul reavăn mi-l vreau mamă,
Cerul înalt, iubit străbun,
Tabloul meu de pus în ramă.

Să îmi rodească fructe dulci,
Să-mi cânte liniștea adâncă,
Iar Tu, îngerii să ți-i culci
În magica dealului luncă.

Să îl împart cu toți cei dragi
Ce liniștea și-o simt pierdută,
Parfumul mărului prin fragi,
Durerea, să o facă mută.

Și-l vreau pentru că simt demult
Că acest deal mi-e menit mie,
Îl înțeleg și îl ascult
Și-i iubesc coama arămie.”

„Din cer ai binecuvântarea
Să îți primești cu drepturi dealul.
«Al tău să fie!» ‘mi spune zarea
Și îngerii,  dar și Ardealul!”

PENTRU CĂ TU EȘTI NOI
(de la L. și A. pentru S.)

Ne-ai fost trimis din constelații,
Pe urme de cometă căzătoare
Și-ai străbătut și ploaie și ninsoare
Iar pentru noi, zburând, ai trecut munții.

Ne-am contopit în basmul ideatic,
În simfonia notelor eterne
Care din când în când, pe rând ne cerne
Într-un discurs timid și prea emfatic.

Ni te-au luat unii pentru o vreme
Și-am fost atunci poemul incomplet
Sub cerul fad cu norii violet,
Ce și-a-ntâlnit durerile supreme.

Am înțeles atunci ce-i un întreg:
Pe cât de închegat, pe-atât de șubred;
Ca urmele de pe nisipul umed,
Nedefinite în refluxul vitreg.

Să ne rămâi, superbă simfonie
Pe care-o fredonăm mereu în inimi.
Cum ar fi viața până-n zorii ultimi
De n-ai fi tu? O tristă ironie…

Fii portativul nostru invincibil
Iar noi vom umple blânda partitură,
Cu tonuri care inima o fură
Și-o alipește-n tot-ul incredibil.

Au trecut ani și vor mai trece încă.
De mână, noi, un trio,  cu ei mergem
Avem o viață ca să înțelegem
Că împreună suntem ca o stâncă!

EU CU MINE

Sunt gânduri incizate-n mine
Care mă rup de realism,
Ca proaspetele balsamine,
Imune la orice stilism.

Mă descompun în mii de vise
Și le invoc, spre împlinire,
Iar prin globulele încinse,
Le-mbrac în tonul de iubire.

Călătoresc în amintirea
Unui copil cu plete-n vânt,
Care-și pictează nemurirea
Prin poezie și cuvânt.

Sunt ca o apă curgătoare
Ce în furtuni pline, se umflă;
Tăcută-aștept pe blândul soare
Și vântul, care pașnic suflă.

Apoi revin în matca mamă
Și curg pe sensul vieții mele,
Fără regret și fără teamă,
Ca vasul minunat cu vele.

Când mi-a fost apa cristalină,
Se oglindeau în ea ființe
Din cele mari, cu pielea fină,
Pline de ranguri și dorințe.

Iar când mi-a fost apa murdară
S-au oglindit în alte râuri,
Având credința că o vară
E cât buchetul de-anotimpuri.

Și iată, curg tot spre aval,
Așa cum mi-a fost scris destinul,
Prin cântecele de caval
Care transformă-n floare, spinul.

De-am primit ploaie sau ninsoare
Sau secetă arzând vremelnic,
Rămân tot eu, cu vise-n soare,
În matca mea, pe cursu-mi scenic.

OCROTITOR

Prin iarba fragedă crestată-n rouă
Pășesc alene spre lumini difuze;
Mi-alintă vântul blând prin păr și buze
Și îmi șoptește despre-o lume nouă.

Iar gleznele subțiri, decolorate,
Prea șubrede pentru himere grele,
Se leagănă ca două mici lalele
Și se împlântă în realitate.

În fața-mi, o icoana lăcrimândă
Alungă demonii de fier și zgură,
Îmi dăruiește tot ce mi se fură
Și-n brate larg deschise mă afundă.

Iar tu, în spatele-mi, cu ochii galeși,
Mă tot petreci, fără să-ți fie teamă
De umbre rătăcite-n dioramă
Printre samsarii de crepusculi leneși.

Împrejmuiești modesta creatură
Cu mâinile-mbibate de emoții
Și-o scalzi în răsărit la miezul nopții,
În praful cosmic, fără vreo cenzură.

Sărută-mi glezna palidă și rece
Și-apoi să o îmbraci în flori de tei,
Ca pe icoana unor falși atei
Ce niciodată nu vor vrea să plece.

EMOȚII

Să mă acoperi cu tine
ca o zăpadă proaspăt cernută de cer
Și din toată răceala ta
să transpară căldura care te mistuie,
care mă mistuie,
care ne visează și care topește în mine
gratiile hefaistoidiene
care s-au ridicat ca o cetate invincibilă
în mijlocul mării,
în mijlocul munților,
în inima pădurii,
în miezul vulcanului,
în epicentrul pământului,
în jurul meu,
o prizonieră a falsului eu depersonalizat.
Să mă demaști cu blândețe
ďe frici și teamă,
de tot ce sunt și nu știu,
de tot ce știu și nu vreau,
de mine însămi – negându-mi ființa,
negându-mi rostul,
blamându-mi gândurile și dorințele,
cuvintele, ideile, regretele.
Să mă ridici cu dragoste
și să mă porți pe brațele tale
ori de câte ori voi fi căzută,
pierdută,
renegată,
stigmatizată,
nefericită.
Să mă strângi până la sufocare
atunci când ți-a fost dor
sau după un vis în care
tragic,
am murit.
Sau atunci când părul îmi este ciufulit,
rimelul întins pe sub ochi,
pielea uscată și flămândă
cu mireasma parfumului trecută,
somnoroasă,
prea tăcută
sau prea copilăroasă.
Să-mi fii gura de aer în fiecare zi de vid
și picătura de apă în secetă,
gândul bun în scenarii sumbre,
armură în bătălii,
stindard în lume
și nume…și lume.
Să-mi fii în fiecare por,
să-mi fii aripi și zbor,
gheață și foc…
aș vrea să-mi fii tot.
Și parcă e prea egoist să vreau
sa-mi fii
tot ce-mi sunt eu.

PENTRU ELE

Cum înaintează ele cu capul sus pe orice drum, pe orice vreme și în orice timp!
Cum își deschid toate brațele pe care le au pentru toți ai lor, cum își ocrotesc copiii, cum aleargă neîncetat și cum ascultă în același timp totul: ploaia, vântul,  glasul pruncilor, muzica, versurile, aspiratorul, mașina de spălat, știrile, lamentările, reproșurile, regretele, dorințele, neîmplinirile și liniștea.
Cum sunt ele căldură pentru inimi și dușuri reci pentru minți, alinare pentru durere și buni sfetnici pentru oricare greu, cele mai bune prietene și cei mai de temut oponenți atunci când situația o impune.
Cât sunt ele de puternice în trupurile frumos sculptate de Dumnezeu, cu trăsături angelice desăvârșite, cu ochi senini și piele catifelată, uneori silfide și încercănate; cum au luptat pentru drepturile lor…pentru libertățile lor, cât de curajoase au fost și sunt până la sfârșitul lumii aceste creaturi mirifice.
Cum își dedică timpul, viața – celorlalți și printre toate își găsesc momentul lor, acela în care sunt doar ele cu ele, când râd sau plâng,  când îndrăznesc să viseze sau să își dorească, să se privească în oglindă și să se aprecieze, când citesc sau scriu, când sunt sincere cu ele însele și răbufnesc…
Cu toate hachițele lor, ele sunt de neînlocuit.
Sunt cele din care suntem noi, cele în care încolțesc muguri de viață, care rodesc și își hrănesc fructele din ceea ce devin: mame.
Creația supremă a lumii! Cele care dau continuitate omenirii…De ce sunt ele atât de însemnate? Pentru că atunci când ultima de pe pământ se va stinge, totul se va stinge. Și noi și lumea…
————————–
Cristina HOROTAN

Targul National Imobiliar (TNI)
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Incepe Targul National Imobiliar TNI – 6-8 mai 2022, Palatul Parlamentului

RECORD: Proiecte imobiliare cu valoare de peste 2 MILIARDE euro prezentate la TNI. Toti ce…