Hram la Mănăstirea Caraiman

1197 Hram la Mănăstirea CaraimanLa Mănăstirea Caraiman, cu prilejul hramului, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de obştea mănăstirii şi de preoţi din Protoieria Câmpina, a oficiat ieri, 14 septembrie, Sfânta Liturghie arhierească, informează „Ziarul Lumina”.

„La poalele vârfului Caraiman din masivul Bucegi, în oraşul Buşteni, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, s-a ridicat în anul 2000 Mănăstirea Caraiman, cu hramul ‘Înălţarea Sfintei Cruci’. Iniţial, a fost construită o biserică din lemn cu hramul ‘Acoperământul Maicii Domnului’, sfinţită la 21 octombrie 2001. În aceeaşi zi s-a oficiat şi slujba de sfinţire a locului şi a pietrei de temelie la biserica cea mare cu hramul ‘Înălţarea Sfintei Cruci’. Lucrările de ridicare a sfântului lăcaş au fost finalizate şi urmează a se începe lucrările de pictură. Au participat credincioşi din Buşteni, din împrejurimi şi din ţară’, a declarat părintele protopop Costică Dumitru al Protoieriei Câmpina.

SURSA: http://www.basilica.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed