Membrii Asociației

“Clubul Rotary Valea Prahovei”,

au deosebita placere de a va invita, la VERNISAJUL unei expoziții absolut

inedite, dedicata luni Martie cunoscuta ca luna Femeilor sau ca luna Florilor.

Evenimentul va avea loc marti, 20 martie 2012, orele 18.00 la Libraria Carturesti din strada Arthur Verona 13-15 (intre Teatrul Notara si Cinema Patria), Bucuresti. Expoziția va fi deschisa in perioada 20-31 martie, zilnic, intre orele 10.00-22.00

[…] CLICK AICI pentru a vizualiza un INTERVIU cu AUTORUL !!!

Expozitia este rodul unei vechi pasiuni si al unui efort de peste 20 ani de identificare si fixare (imortalizare) pe pelicula fotografica sau suport digital al peste 500 de specii din flora montana si alpina a Muntilor Bucugi. In expozitia propriu-zisa sunt reprezentate toate cele 42 de SPECII de ORHIDEE, selectate cu precadere din zona alpina a masivului, acestea fiind, în opinia autorilor, cele mai putin cunoscute, cele mai spectaculoase prin formele si culorile lor, dar si prin decorul fotogenic în care evolueaza: stânci, grohotisuri, brâne si pajisti alpine, zone de tundra alpina. În acelasi timp, ele reprezinta si unele din cele mai rare specii semnalate în flora Bucegilor, multe dintre ele amenintate cu disparitia.

Mesajul pe care se intentioneaza sa-l transmita aceasta expozitie este dublu. Mai întâi sa convinga, pe cei care o vor vizita, de frumusetea si valoarea patrimoniala a acestor adevarate comori vegetale ale muntilor din vecinatatea noastra si apoi sa atraga atentia asupra pericolelor care planeaza asupra lor: diminuarea pâna la extinctie a multor specii rare, si în acelasi timp sa constientizeze publicul larg, dar mai ales sutele sau miile de iubitori sinceri ai masivului de nevoia imperativa de a actiona pe toate caile pentru protejarea si prezervarea Comorilor Bucegilor.

Expunând fotografii artistice de cea mai buna calitate, reprezentând toate cele 42 de specii de orhidee din Munții Bucegi, prietenul rotarienilor din Valea Prahovei, septuagenarul sinăian, Dan Anghelescu ştie locurile unde se află cele mai rare specii. Clubul Rotary oferă publicului larg acum ocazia de a admira cele mai valoroase lucrări, imprimate la cea mai buna calitate.

Dan Anghelescu, în vârstă de 75 de ani, este acum pensionar, fiind la bază, inginer mecanic. Pasiunea pentru orhidee o are din copilărie, când era cel mai bun la ştiinţele naturii. Când stai de vorbă cu el, te introduce mai întâi în istoria orhideelor şi începe să‑ţi spună, cu amănunte captivante, câte o poveste despre fiecare dintre cele 42 de specii de orhidee din Munţii Bucegi.

Are fotografii cu fiecare plantă în parte. A avut până acum mai multe expoziţii, unele dintre ele împreună cu Clubul Rotary din Sinaia, la Centrul Internațional de Conferințe – Cazino Sinaia, în cadrul “Balului anual Rotary” si in cadrul evenimentului “Ziua Rotary la ONU” de la Ateneul Roman. Ştie unde se găsesc Sângele Voinicului, Papucul Doamnei, Ploşnicioasele sau Trişoarele. „De 20 de ani, mă ocup în fiecare zi de orhidee şi de plantele din Bucegi. Am avut şi noroc, pentru că m‑au ajutat nişte băieţi de la cabina teleferică, asigurându-mi drumul până la locurile unde cresc ele. Şi aşa am putut să fiu la timp oriunde. Orhideele cresc până la o altitudine de 2.500 de metri. Cele din zona alpină sunt mai greu de observat, pentru că sunt mici şi pot fi confundate cu ierburile alpine”, povesteşte Dan Anghelescu.

Cypripedium calceolus şi Nigritella nigra – Fotografii: Nora Angelescu

Îl ajută fiica lui

Ne arată Albinoasele – adică orhideele fără culoare, Ploşnicioasele care miros neplăcut sau orhideele fără clorofilă. Numai câteva dintre flori au denumiri populare, restul sunt cunoscute cu denumiri ştiinţifice. Pentru fotografii, l-a ajutat fiica lui, Nora, care i-a moştenit pasiunea pentru biologie şi a urmat facultatea de profil, fiind apoi cercetător în biologie pentru câţiva ani. Acum stă la Londra şi se ocupă de fotografie şi film. Îl ajută pe tatăl ei cu fotografiile şi are şi un site – www.noraphotos.com, unde expune orhideele.

Epipogium aphyllum şi Ophrys insectifera – Fotografii: Nora Angelescu

„Pe glob sunt cam două mii de specii de orhidee, dar o treime din ele nu le oferă nimic insectelor. Chestia asta l-a intrigat îngrozitor pe Darwin, pentru că în natură există un schimb reciproc avantajos pentru cine dă şi cine ia. Dar la orhidee vin insectele să polenizeze şi ele nu dau nectar. Acestea sunt un soi special – Trişoarele”, explică Dan Anghelescu.

La orhidee, petala mediană internă e transformată şi ia nişte forme uluitoare: unele imită perfect insectele, motiv pentru care adevăratele insecte sunt păcălite!

Orhideele nu se prind

Dintre toate orhideele, Papucul Doamnei este considerată cea mai frumoasă orhidee din Europa. „Şi din cauza asta a fost atacată, din toate punctele de vedere, de oamenii ignoranţi. Toate siturile de Papucul Doamnei au fost distruse. Nimeni nu ştie unde mai creşte. Sunt foarte puţine acum”, arată Anghelescu, care ştie unde mai pot fi găsite, dar preferă să nu spună nimănui.

Orchis morio, Traunsteinera globosa şi Dactylorhiza maculata – Fotografii: Nora Angelescu

A încercat să cultive nişte seminţe de orhidee găsite pe munte, dar n-a avut mare succes, pentru că plantele se înmulţesc pe o anumită ciupercă microscopică. În primul an i-au ieşit numai două, în al doilea an n-a mai ieşit nimic. Dar a rămas cu pozele, sute de instantanee înfăţişând atât cele mai rare specii de orhidee, dar şi alte plante din Bucegi, circa 700 sute în total.

“De 20 de ani, mă ocup în fiecare zi de orhidee şi de plantele din Bucegi. Am avut şi noroc, pentru că m‑au ajutat nişte băieţi de la cabina teleferică, asigurându-mi drumul până la locurile unde cresc ele.” Dan Anghelescu – pensionar (un material preluat din: http://www.adevarul.ro)

Dan Anghelescu este si autorul textului cartii “Bucegii, intre Kogainon si Sahashrara” foarte frumos ilustrata de cunoscutul fotograf George Avanu.

*****

RECOMAND

ACEASTA CARTE …

SURSA: http://www.artline.ro

Click AICI

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Proiectate de austrieci: 10 km de pârtii la Râşnov, telegondolă şi lac de acumulare

Ieri a fost prezentat master planul de peste 36 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiu…