Jazzrock Festival Câmpina 2011
CLUB LIVE și CASA TINERETULUI, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Câmpina, organizează prima ediție a JAZZROCK FESTIVAL CÂMPINA 2011
Ziua 1 – joi 4 august – CLUB LIVE ÎNTÂLNIREA BASIȘTILOR – ora 21.30
Ziua 2 – vineri 5 august, ȘTRANDUL CASEI TINERETULUI – ora 19.00
- JAZZROCK Ediția I-a cu formațiile: IVO , ELECTRIC D’EFFECT, KIBA DACHI & BAND, NICU PATOI & PLATONIC BAND
Ziua 3 – sâmbătă 6 august, ȘTRANDUL CASEI TINERETULUI ora 19.00
- CÂNTAREA CÂMPINENILOR ediția a VI-a cu formațiile: IVO, THE SIXTEENS, IULIA MITREA & TITUS CONSTANTIN, MANFELLOW, BRIGHT ACOUSTIC, BULLVICE
Accesul se face pe bază de invitații ce pot fi procurate de la CLUB LIVE sau de la ȘTRANDUL CASEI TINERETULUI.
O seară de neuitat la concertul de promovare „JazzRock Festival”
Sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 19.30, Terasa Muntenia a fost gazda concertului de promovare a „JazzRock Festival”, care va avea loc la Câmpina în perioada 4 – 6 august, concert organizat de Club Live, care a adus în prim-plan trupele locale Bullvice, IVO şi The Sixteens.
Într-o atmosferă caldă şi relaxantă, cele trei trupe au produs muzică live de calitate în faţa unei asistenţe extrem de numeroase, aproximativ 300 de spectatori, care au umplut până la refuz grădina de vară de la Muntenia.
La puţine momente după încheierea spectacolului, organizatorul concertului, Liviu Briciu, ne-a declarat: „A fost un spectacol reuşit, datorită efortului celor trei trupe câmpinene care au participat la acest eveniment. Participarea în număr mare a câmpinenilor a fost pentru mine o confirmare a faptului că muzica şi oamenii de calitate există din belşug la Câmpina. Sper ca acest concert de promovare a evenimentului JazzRock Festival, care va începe peste două săptămâni, să aibă ecou în inimile «consumatorilor de muzică» şi să reuşim împreună să facem din acest festival cel mai important eveniment muzical din regiune.”
SURSA: http://ziaruloglinda.blogspot.com
Partajează acest conținut:
Publică comentariul