×

La Buşteni, Fun-Park-ul a fost luat cu asalt de cei dornici de distracţie

La Buşteni, Fun-Park-ul a fost luat cu asalt de cei dornici de distracţie

257-368x320 La Buşteni, Fun-Park-ul a fost luat cu asalt de cei dornici de distracţieSfârşitul de săptămână a adus sute de turişti dornici de o tură cu schiurile, sania sau placa. La Buşteni, pe Kalinderu 1, s-a stat la coadă la telescaun. Distracţia a fost la cote maxime pe pârtii, iar turiştii au spus că s-a meritat să vină la munte în această perioadă. De pe pârtiile din stațiunile montane nu au lipsit, însă, nici incidentele. Pe pârtiile de pe Valea Prahovei, zăpada măsoară între 15 şi 25 centimetri şi este perfectă pentru sporturile de iarnă. Meteorologii anunţă ninsori şi în următoarele zile, aşa că se poate spune că sezonul de iarnă a început în staţiunile montane.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed