În săptămâna care a trecut, 24 – 30 august, s-au consumat ultimile trei zile din Zilele Culturii la Buşteni, astfel: luni 24 august 2015, tânărul pianist Gabriel Gîţan a susţinut un „Recital de pian” cu lucrări din J.S. Bach, Beethoven, Schubert, Liszt, Brahms şi Prokofiev;

DSCN0298

Marţi, 25 august 2015, Mike Godoroja şi trupa Blue Spirit, legendă a muzicii hippie româneşti, a revenit pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni cu un spectacol muzical care a încântat publicul spectator aflat în număr mare în sala de spectacol;

Zilele Culturii la Buşteni, ediţia a VIII-a 2015, s-au încheiat, miercuri 26 august cu un „Concert final” în care, studenţii participanţi la master class-ul de vioară susţinut de Evghenia Ciugaeva, profesor la Conservatorul P.I. Ceaikovski din Moscova, declarată profesorul anului în Rusia, s-au întrecut în a-şi arăta talentul şi cunoştinţele dobândite în cadrul celor 10 zile de master class ţinute la Buşteni. Cei opt tineri violonişti au interpretat lucrări din literatura muzicală universală reuşind să cucerească, pe deplin, publicul din sală.

La sfârşitul Zilelor Culturii la Buşteni se cuvine o privire retrospectivă asupra acestora pentru a desprinde o serie de concluzii:

Ediţia aceasta, a VIII-a, a zilelor culturii s-a întins pe o perioadă de 20 de zile fiind cea mai lungă ediţie de până acum, un adevărat maraton cultural fără pereche, credem noi, în România;

Spectacolele, care au avut loc zilnic, în toată această perioadă, au fost de înaltă ţinută şi au fost percepute ca atare de către publicul care a trecut pragul Centrului Cultural „Aurel Stroe” cu ocazia zilelor culturii;

În organizarea zilelor culturii s-a avut în vedere să fie oferită o varietate largă de genuri artistice pentru a satisface cât mai multe din preferinţele publicului. Astfel, putem aminti recitaluri de muzică clasică vocală si instrumentală, muzică simfonică, jazz, muzica pop şi muzică hippie, spectacole de teatru şi de stand up comedy, am avut o seară de poezie, un vernisaj al unei expoziţii de sculptură, un vernisaj al unei expoziţii de pictură şi un altul al unei expoziţii de caricatură, a fost lansată şi o carte, iar pe toată perioada zilelor culturii a funcţionat un „Târg al meşterilor populari şi al tradiţiei culinare”;

Publicul care ne-a onorat cu ocazia Zilelor Culturii la Buşteni, Ediţia a VIII-a, 2015, s-a dovedit a fi un public select prin participarea la spectacolele de ţinută oferite de Centrul Cultural „Aurel Stroe”, prin fidelitatea cu care au urmărit majoritatea spectacolelor, prin aprecierile făcute în urma vizualizării acestora, prin interesul acordat acestei manifestări culturale tradiţionale cerând informaţii cu câteva luni înainte. Au fost mulţi spectatori, în medie 150-200 pe spectacol, mulţi din Buşteni, dar şi mulţi spectatori din ţară şi din străinătate (din Franţa, Italia, Canada, Portugalia şi SUA).

Toate acestea ne dau dreptul să apreciem că, şi anul acesta, Zilele Culturii la Buşteni „Sărbătoarea Sfinxului” au fost o reuşită care au făcut din Buşteni un punct de atracţie înscriindu-l, în această perioadă, pe harta culturală a României.

Chiar dacă Zilele Culturii la Buşteni s-au încheiat, activitatea culturală de la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni a continuat.

Vineri, pe 28 august 2015, ora 18.00, a avut loc un festival cu muzică, dans, meditaţie pe mantre şi specialităţi culinare specific indiene, „India Fest”;

Sâmbătă, 29 august 2015, la orele 19.00, Stagiunea Muzicală de la Buşteni 2015, a fost reluată cu un „Recital extraordinar” cu canţonete şi arii din operă susţinut de soprana română naturalizată în Italia, Mirela Spînu. (În paranteză fie spus, la bază, Mirela Spînu este medic cardiolog la Milano şi numai pasiunea pentru muzică a îndemnat-o să urmeze câţiva ani de studii de canto la Conservatorul din Iaşi.) Soprana a fost acompaniată la pian de Tudor Scripcariu, care a susţinut şi un minirecital cu lucrări, interpretate solo la pian, presărate printre arii şi canţonete. Recitalul a fost cu adevărat unul extraordinar fiind apreciat şi de două reprezentatnte ale postului ProTv, selecţionere pentru emisiunea „Românii au talent”, care s-au aflat în sală şi care vor face demersuri pentru cooptarea Mirelei Spînu la ediţia din anul acesta la emisiune.

CENTRUL CULTURAL „AUREL STROE” – BUŞTENI

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…