Home Mame responsabile

Mame responsabile

10 min read
0
0
171

Mihai Batog-Bujeniţă

Câmpia pârjolită a Bărăganului în mijlocul unui august secetos. Trenul Feteşti-Ţăndărei-Făurei (schimbare!)-Buzău. Într-un compartiment de clasa întâi, stabilit aşa după reguli absolut necunoscute, se află o mamă, destul de nervoasă, transpirată, care ar putea fi comparată cu oala savantului Papin, inspirat pare-se, la rândul lui, de o situaţie cu înalt grad de similitudine. Mama cam la prima vârstă critică. Este însoţită de un băiat de aproximativ unsprezece ani, în mod sigur fiul, dacă judecăm după acuzele de căscat, indolent şi inconştient care i se aduc, din pricini oarecum necunoscute. Copilul, totuşi, normal. Se aşează pe banchetă şi scoate o carte.  Se cufundă în lectură ignorând tornadele din preajmă. Peste câteva minute, în compartiment intră o altă doamnă, exact din aceeaşi categorie cu prima, doar că, fără copil la vedere. Nu se salută, însă îşi aruncă bine cunoscutele priviri otrăvite, specifice acestui gen de întâlniri. Apoi, după un timp de studiu reciproc, constatând că pe o rază de cinci kilometri nu este nici un mascul care să prezinte importanţă îşi zâmbesc şi intră in conversaţie.

– Vai ce căldură, vai ce miros, vai ce oameni imposibili, tu, dragă, în fine, una-alta, aşa ca între doamne educate şi cu bună creştere. Mai ales că, află după cam două minute, sunt, ambele, din Buzău. În scurt timp însă discuţia virează hotărât pe tema accidentelor feroviare. Aici lucrurile plonjează direct în horror. Capete tăiate, mâini şi picioare zdrobite în faţa călătorilor îngroziţi de pe peron, oameni căzuţi sau aruncaţi din tren, femei cu copii în braţe făcuţi terci de locomotive cu abur sau electrice, în fine, cele mai teribile întâmplări sunt narate cu mult talent patos şi trăire de cele două doamne.

Departe de a trage vreo învăţătură din cele rostite, băiatul, nepăsător, îşi vede de lecturile lui. Mama, dar şi recenta prietenă, mamă la rândul ei, sunt puţin cam perplexate de această atitudine, dar o pun pe seama inconştienţei noii generaţii, generaţie care, spre deosebire de a lor… Cunoaşteţi textul! Cele două enciclopedii ambulante ale catastrofelor feroviare continuă seria neagră cu noi şi noi exemple, care de care mai macabre. Băiatul însă, lemn! Ba mai mult, la un moment dat, fără să dea semne că ar fi îngrozit de cele auzite, declară că îi este sete. Mama face ochii mari, plus o figură acră şi îl îndeamnă să rabde, că până la Buzău  nu mai sunt decât trei ore şi că, aşa-i trebuie dacă-i iresponsabil şi nu şi-a pregătit bagajul pentru drum. Corect!

Apoi cele două mămici trec la analiza accidentului din Stamora-Moraviţa unde creierii unui călător fuseseră împroşcaţi pe hainele unor doamne respectabile, aşa ca noi, care-şi aşteptau soţii cu flori în mână pe peron.

– Incredibil, soro, păi cum e posibil?! Hai, că la noi, mai treacă-meargă, că-i lumea mai proastă, dar şi la ei!? Ei, hai, că nu se poate!

– Ba da, tu, fată dragă, imaginează-ţi! Aşadar, discuţia continuă, cu argumente pro şi contra, cu unele destăinuiri despre dedesubturile tenebroase ale unor evenimente, (de regulă infidelităţile unor nemernici pedepsiţi astfel de pronia cerească) în orice caz, tema discuţiilor devine foarte interesantă, cultă şi pasionantă.

Băiatul mai miorlăie de câteva ori că-i este sete, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă! Este, de altfel, firesc. Ce contează un moft pe lângă aceste tragedii!?

Trenul opreşte la Ţăndărei, o gară care, în mod sigur, are o ţâşnitoare, dar nu putem fi la fel de siguri dacă pe ţeavă ţâşneşte ceva. Amintim că era chioşcurilor cu băuturi răcoritoare este una aflată, încă, într-un viitor incert şi foarte îndepărtat. Băiatul îşi anunţă mama că va coborî să bea apă. Mama prinsă în vraja unei decapitări cu drezina, dă semne de sufocare şi îi interzice să se mişte de pe bancheta de muşama cu miros de cadavru vechi. Disperat, peste alte câteva minute, băiatul ignoră avertismentul, se ridică şi iese din compartiment. Discuţia se abate, pentru câteva secunde doar, către tema neascultării părinţilor, apoi revine victorioasă la masacre feroviare. În scurt timp o zdruncinătură anunţă plecarea trenului. Mamele privesc instinctiv în jurul lor şi constată la unison:

– Copiluuuu’ a rămas copiluuuu’ pă peron!! Deschid cu greu geamul şi îşi dau seama că acesta nu se află pe peron! Este clar! A fost tăiat de maşină! Sau, poate doar rănit… Se ia, urgent, măsura aruncării bagajelor pe fereastră, apoi a tragerii semnalului de alarmă, oprirea trenului şi intervenţia în forţă a celor două mame disperate, pentru că, numai o mamă (dară-mi-te două!) poate rezolva cu bine o asemenea situaţie de criză. Prima parte a acţiunii decurge bine şi pe geam zboară toate bagajele. Se întorc apoi să execute partea a doua, aia cu semnalul de alarmă. Se opresc însă buimăcite! Din pragul uşii le priveşte mirat, nesimţitul de copil, care nu înţelege ce se petrece.

Aşa cum v-am spus! Nu poţi pune nici o bază pe tinerii din ziua de azi!

Mihai Batog-Bujeniţă

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…