Vezi AICI "Partea VI-a"

*******

CAPITOLUL II

Pasiuni ucigătoare

[…]

La „conac”, după denumirea veche, pe timpul în care bunicii erau tineri, era spaţiu suficient pentru toate activităţile unui om gospodar. Clădirea principală şi anexele au fost foarte bine întreţinute şi modernizate de inginerul Cristian Diaconescu, iar doamna sa, Liliana, reuşise să mobileze casa astfel, încât toţi membrii familiei să se simtă bine la „casa de vacanţă” în orice anotimp. Aveau tot ce trebuie, iar pivniţa era foarte bine aprovizionată. Când au plecat la Bucureşti, au angajat o femeie de prin partea locului, cinstită şi bună gospodină, să aibă grijă de casă.

Mişu, băiatul lor, era mulţumit de întreaga aşezare şi de tot ce-i oferea strânsura de o viaţă a bunicilor şi, de câţiva ani de zile, a părinţilor săi. Singura nemulţumire era cântatul cocoşilor de dimineaţă. Nu-i suporta. El dormea dus la ora aceea. A dat dispoziţie să fie prinşi şi tăiaţi.

– Nu am nevoie de ei şi nici de alte păsări. Prinde-i pe toţi. Să nu-i mai văd şi să nu-i mai aud pe aici, e clar? a ridicat el vocea-i poruncitoare în timp ce o privea încruntat pe biata femeie ce stătea cu capul plecat în faţa sa.

– Ei nu fac rău şi dumneavoastră aţi…

– Să nu aud o vorbă, ai înţeles? Faci aşa cum dispun eu, nu cum vrei dumneata. Iei toate păsările. Faci ce vrei cu ele, nu mă interesează. În curte să faci curat…

Au fost multe ordine şi dispoziţii în ziua aceea şi biata femeie a trebuit să le execute. Adevărat e că a făcut cum a crezut ea de cuviinţă că-i mai bine. A dus toate păsările la ea în curte. „Când o să vrea domnul o ciorbă de pasăre proaspătă, o să tai câte o găină sau cocoş… O să fie şi zile de sărbătoare, mai vin şi domnii de la capitală. El e tânăr şi a fost crescut la oraş. Ce ştie el? Parcă acolo nu a mâncat tot d-astea crescute la ţară!”

În dimineaţa următoare a fost trezit cu noaptea-n cap tot de cântatul cocoşilor. Nu de cei din curta sa, ci de alţii, ai vecinilor. Sunetele pătrundeau prin aerul subţire şi proaspăt al dimineţii şi Mişu, cu pernele pe cap, apăsate pe urechi, înjura şi se zvârcolea de pe o parte pe alta. Atunci s-a hotărât să-nchirieze ori să cumpere un apartament cu două camere în oraş.

„Ce p…a mă-sii! Trebuie să scap din sălbăticia asta că doar n-o să mă scol în fiecare dimineaţă cu noaptea-n cap! Aşezarea e bună pentru nişte întâlniri mai ca lumea, pentru bairamuri… Nu te vede toată lumea. Acesta-i avantajul. Am spaţiu aici. Am grătar amenajat ca lumea… Da’, ce? Nu pot să mă folosesc de ambele locaţii? Ba bine că nu! Am maşină şi cu ea se rezolvă toate problemele. Şapte kilometri este o nimica toată. E ca şi când traversezi un cartier în Bucureşti, ce mama dracului!”

A găsit repede un apartament cu două camere. Şi-a frecat mâinile ca un învingător, rostind cu satisfacţie:

– Dacă ai bani, se rezolvă toate de la sine! „ Să vezi ce gât o să facă babacu’ la telefon! N-o să-i convină. Iar o să-mi strige că-i mănânc banii. Ai dracului bani, parcă nu-s făcuţi ca să fie cheltuiţi …! La întreţinere o s-o aduc pe ţiganca aia. Tot trebuie să-mi scot  pârleala. Face treabă aici, face şi sex cu mine şi, oricum, trebuie să ştiu dacă atunci am satisfăcut-o sau ba. O să-i dovedesc acum ce n-am putut atunci… Ptiu! Ce idee! Azi trebuie să aflu mai multe despre ea. Deşteptu’ ăla de Gogu n-a mai dat niciun semn de viaţă… Dar, stai să văd în agendă… Cum îl cheamă pe banditul ăla?… Aha! Doru. Doru Manolache, uite-l aici notat. Hai să-i fac o surpriză!”

– Alo! Domnu’ Doru? Salut! Ca să nu lungim discuţia, sunt Mişu, prietenul tău, potaie!… Mişu Diaconescu, băi, figură… Da, da, da! … Hai, te rog! … La „Grădişte”, la berăria noastră, ce ai uitat? … Da, băi, nu glumesc…. O.K! Te salut, pa!

Frecându-şi mâinile a satisfacţie, s-a învârtit cu scaunul şi a privit-o şăgalnic pe doamna Ramona Vlădescu. Putea să jure că a fost atentă şi a înţeles totul din convorbirea telefonică. „ Cum reuşeşte să pară atât de concentrată? Ia uită-te la ea, băi frate, câtă atenţie acordă hârtiilor ălora! Fac prinsoare că habar nu are ce este scris pe ele!”

– Doamna avocat, azi nu avem nimic pe afară… muncă de teren? Dacă sunteţi ocupată, eu pot merge să rezolv, a încercat Mişu să smulgă în acest fel o învoire.

– Da, domnule avocat, avem ceva azi… Dar avem treabă la judecătorie, secţia civilă, din păcate… Sper că aţi fixat întâlnirea seara, nu în timpul programului de lucru, a răspuns Ramona, privindu-l ironic pe deasupra hârtiilor ce le ţinea în mână.

– Da, da! Ştiam de cauza aceea… Mergem, doamna avocat, dar până atunci mai sunt două ore. Ştiţi, amenajez şi eu apartamentul… Când îl termin veţi fi invitata mea de onoare. „Ce spuneam eu, domnule? Uite că ştie despre ce am vorbit. Ascultă şi vede tot. Nimic nu-i scapă”.

– Da, ştiu ce presupune…. Mergeţi! Ne întâlnim la judecătorie. Doar nu avem program ca la stat, nu? i-a răspuns ea, zâmbindu-i de data asta, fără să insinueze ceva anume. Cât priveşte invitaţia, mulţumesc! Terminaţi mai întâi şi apoi să vă gândiţi la distracţie.

– Mulţumesc, mulţumesc, şefa! a exclamat Mişu şi s-a ridicat vioi de pe scaun. Merg să văd dacă au terminat meseriaşii cu faianţa…

– Am zis să mergeţi, domnule avocat şi, vă rog, revizuiţi-vă vocabularul! l-a întrerupt doamna Ramona privindu-l cu seriozitate şi trântind hârtiile pe masa de lucru, nemulţumită. Când va fi totul gata, sper să nu înmulţiţi prea mult zilele în care oboseala vă elimină din activităţi! a adăugat cu voce ridicată, să fie sigură că este auzită de Mişu, care deschidea uşa şi se pregătea să părăsească sediul biroului de avocatură.

El s-a oprit, cu mâna întinsă spre uşă, pentru o fracţiune de secundă, a mormăit ceva auzit şi înţeles numai de el şi a ieşit îmbufnat, fără să privească înapoi. A scuipat îndârjit pe caldarâm şi a tras câteva înjurături în gând pentru a se linişti. „Ce paştele mă-sii îşi dă atâta importanţă, frate? Mă tratezi pe mine ca pe un student, f…i gura mă-tii de muiere nesimţită! Pun eu mâna pe tine odată şi-odată: Ţi-arăt eu ţie respect. Ţi-o trag eu ţie, toanta dracu’!”

Era aşa de pornit, încât nici nu a văzut că a trecut pe lângă propria-i maşină, fără s-o observe. Mergea cu privirile ţintind îmbrăcămintea trotuarului din care deja se ridica un aer cald, cu miros neplăcut de asfalt încins. S-a calmat abia când a intrat sub umbra deasă a aleii principale din parcul în care fântâna muzicală mângâia urechile puţinilor oameni ce se odihneau pe bănci. S-a aşezat şi el, dar nu a avut parte de prea multă odihnă. Îşi scosese telefonul mobil din buzunar înainte de a se aşeza pe bancă şi verifica lista apelurilor. Mulţumit de rezultat, a oftat uşurat şi a ridicat privirea. După o examinare generală, fără a căuta ceva anume, a tresărit şi a rămas neclintit, cu ochii ţintă.

Pe aleea principală, în sus de vechiul oficiu poştal, la circa 30 de metri apăruse o femeie în pantaloni albi, dar nu acest aspect l-a surprins. Părul negru, bogat şi lucios se putea vedea bine de la distanţă. Femeia mergea uşor grăbită, cu paşi micuţi, privind atentă treptele pe care încălţămintea sa uşoară, tip pantof decupat, nu făcea zgomot. Cu cât se apropia mai mult, cu atât mai mult înţelegea şi Mişu că nu s-a înşelat. Era Violeta. I-a recunoscut părul ondulat, căzut în falduri pe umeri, acoperind mare parte din gulerul bluzei de culoare liliachie şi faţa oacheşă, aproape tuciurie, aşa cum o văzuse, nu de mult, din maşină. A rămas ca încremenit. Destul de greu şi-a dezlipit privirea de pe sânii care săltau jucăuşi la fiecare treaptă depăşită cu picioarele acelea lungi ce păreau că pleacă din talie. A dus repede mâna cu telefonul la ureche şi s-a  răsucit mult pe bancă pentru a nu fi recunoscut.

„Waw, waw! Ce bucăţică a ajuns piranda! E trăsnet, pe bune! Dacă nu ar avea culoarea asta de ţigancă, ar fi printre cele mai frumoase femei ale urbei, frate. Cea mai frumoasă ar fi! Mamă, Doamne, ce picioare am văzut! E to-ta-lă!… Bine că m-am întors la timp. Nu m-a văzut, dar o să văd eu unde merge ea la ora asta. Dacă ar avea serviciu, ar fi acolo… Hm! Dar ce, eu sunt? Gata! Este numai bună distanţa asta. Nu mă poate vedea”.

Mişu reuşi ca, după numai câţiva paşi, să intre în ritmul ei, făcând şi el paşii mai mici. În felul acesta păstră o distanţă constantă. Era pregătit să se oprească rapid, să se lege la şireturi ori să bată în vreo uşă la întâmplare, dacă ea s-ar fi oprit brusc ori s-ar fi întors din drum. Curiozitatea lui atinse cele mai înalte cote, observând-o cât de degajat merge pe străduţa plină cu birouri notariale şi, mai ales, de avocatură. A rămas stupefiat când femeia s-a oprit la uşa biroului în care lucra el şi a intrat de parcă ajunsese la ea acasă.

Mişu nu ştia ce să facă. După câţiva paşi şovăitori s-a oprit şi el în faţa unei vitrine în interiorul căreia nu vedea nimic. Avea nevoie de un răgaz ca să-şi revină din uluiala ce-l stăpânea. Nu putea înţelege ce legătură ar fi avut Violeta cu un birou de avocatură.

„Ce caută fiinţa asta aici, băi frate? A intrat atât de sigură pe ea… Da, da,da! A mai fost aici. Nu ştia ea, din prima, care-i uşa cu pricina… Probleme cu justiţia ori probleme de serviciu, asta e! Va trebui să întreb… Nu! Cu madam avocat a mea nu ţine treaba. Va merge cu imaginaţia şi curiozitatea prea departe. Voi răsfoi dosarele…. Caut numele ei şi… Dar, toanta asta le ţine sub cheie cât pleacă din birou. Mai bine intru acum peste ele şi văd care-i treaba sau… Nu, nu! Am găsit soluţia: îl întreb pe avocatul Lucian, colaboratorul. El trebuie să ştie, iar un dialog oarecare se poartă mai uşor. Vorba aia, ca între bărbaţi, la o adică, chiar dacă mă tratează el cu indiferenţă şi răuvoitor. Dacă intru acum, mă recunoaşte piranda şi cine ştie ce dracului zice… Nu! Deocamdată, cu „şefa” trebuie să mă port cu mănuşi. Să-mi văd de celelalte treburi.”, a hotărât Mişu şi s-a îndepărtat cu paşi rari, fără să mai privească înapoi.

În maşină a aprins ţigara, a deschis aparatul de radio şi s-a liniştit. De altfel, nu era el omul care să se consume prea mult în situaţii dificile. Se înfierbânta repede, se mânia, suferea intens câteva minute, cel mult o jumătate de oră, după care se liniştea înjurând, scuipând şi ameninţând.

Seara, s-a întâlnit cu Doru Manolache. Berăria „Grădişte” era aglomerată. În înghesuiala de acolo, în care o lume pestriţă vorbea de-a valma şi fumul de ţigară amestecat cu cel de la grătar şi aburii alcoolului te-nvăluiau în orice colţişor din interior şi de pe terasă, nu se putea discuta în linişte. În plus, la pretenţiile lui Mişu, nici că se făcea să consume el ceva în aşa ambianţă…

– Hai să mergem la hanul lui P… Au mâncare excelentă şi vin de cramă, superior, la alegere, a propus Doru, destul de binevoitor şi bucuros de revedere. Şi aşa, în seara asta nu am treabă. Sunt liber, a precizat el pentru a se înţelege cât este de disponibil.

– Da, nu ar fi rea ideea, dar eu sunt cu maşina… cum mă întorc acasă? Că doar n-o să mănânc fără să ud şi eu fripturica aia, indiferent de ce va fi! „De parcă n-am mai condus eu maşina după chef! Totuşi… am văzut ceva poliţişti noi pe care nu-i cunosc. Mai bine să mă abţin”.

– Atunci… undeva în oraş, aproape de… Unde locuieşti tu acum? Parcă aţi vândut apartamentul…

– Da, de atunci … Ştii ce? Hai să mergem la mine, la „conac” … Câţiva kilometri doar. Te aduc eu mâine. Venim împreună…

– Mda, e o idee ca lumea, a exclamat Doru, dar să nu-i deranjăm pe ai tăi din…

– Care ai mei, omule? Sunt singurul stăpân acolo!

– Ei, ehei! O duci bine, omule… Îţi surâde o noapte ca pe vremuri? Am mai fost noi doi… Am două fete amabile… Ei, ce zici?

– Hm! Îmi surâde ideea, amice… Verificate? Să nu facă nazuri la momentele intime neprevăzute. Ce zici? întrebă Mişu, privindu-şi cu îndoială prietenul în ochi.

– Băi, omule, dacă am zis că sunt amabile, află că este suficient, a subliniat Doru, stăpân pe sine, zâmbind superior. Marfă a-ntâia, omule, sub toate aspectele, a adăugat el imediat. Mâncare ca lumea trebuie să avem şi ceva licori să ungă bine gâturile sensibile ale lor…

– Gata, am de toate! Pe cai, hai, anunţă-le!

Două întrebări din partea lor şi o precizare din partea băiatului au fost suficiente. Doru introduse telefonul mobil într-un fel de buzunar cusut pe cracul blugilor, mai jos de genunchi. Îl privi pe Mişu triumfător.

– Ce, credeai că glumesc? Peste 20 de minute să fim în faţa noului teatru. Le luăm de acolo…

Erau indicatoare de interzicere a opririi în zonă. Mişu a redus mult viteza şi a circulat pe lângă trotuar până în faţa intrării la teatru. Era o zonă mai aglomerată ca în restul urbei, dar fetele aşteptau zâmbitoare chiar pe bordură. S-au urcat în trei secunde, imediat ce portierele au fost deschise de Doru, după ce-l avertizase pe şofer să oprească.

– Băi, gata! Puţină linişte, să fac prezentările, a ridicat băiatul vocea pentru a acoperi râsul zgomotos şi exclamaţiile exagerate ale celor două tinere, întorcându-se cu aproape tot trupul în scaun pentru a le vedea mai bine pe bancheta din spate. Domnul Mişu este cel care conduce maşina spre cuibuşorul nebuniilor voastre din seara asta, a ridicat el vocea, arătând cu un gest larg spre scaunul din stânga sa.

Nu a putut continua imediat. Fetele au dat drumul la o avalanşă de aplauze şi ţipete, după care şi-au trecut braţele, pe rând, pe sub bărbia şoferului, sărutându-l pe cap.

– Eu sunt Jana, îmi pare bine de cunoştinţă, s-a prezentat cea blondă, plimbându-şi palmele pe obrajii lui Mişu, în timp ce-i zâmbea seducător prin oglinda retrovizoare.

– Eu sunt Angelica, frumosule! a exclamat fata brunetă, făcându-şi loc spre scaunul şoferului. Mă bucur să văd aşa bărbat bine şi cuminte… Wow! Ce piele fină ai! Îmi place, a continuat ea după ce şi-a băgat palmele pe sub gulerul cămăşii şi l-a pipăit cu profesionalism.

– Bine, bine, a exclamat Mişu, dar lăsaţi-mă să conduc. Vă pup, fetelor! Stăm de vorbă după ce ajungem…

Fetele au traversat curtea, minunându-se de ordinea existentă, în timp ce se hârjoneau cu Doru. Mişu era sobru. Le explica ce se găsea în toate acareturile, mândru, dar atent şi subtil în a examina fetele din cap până-n picioare. „Arată bine amândouă, frate! Marfă bună. Nu are gusturi rele prostu’ ăsta de Doru… E greu să aleg. Sunt jucăuşe şi frumoase cu adevărat. Poate acceptă să se rânduiască în cursul nopţii”.

Ajunşi în camera de oaspeţi, fetele s-au aruncat pe fotoliile largi. Şi-au luat ţigări de pe măsuţa din mijlocul încăperii şi aşteptau să li se ofere foc, chiar dacă erau şi două brichete elegante lângă ţigările din caseta sidefată. Doru a fost mai atent. Mişu era preocupat de cu totul altceva. Nu ştia cu ce să înceapă petrecerea. A pornit calculatorul şi a căutat folder-ul în care înmagazinase muzică bună. După primele acorduri melodice, nehotărât, le-a întrebat pe fete:

– Ce preferaţi să fie de început? Am lichior, whisky şi coniac, pentru aperitive… Presupun că vreţi să mâncaţi, nu?

– Da, da! au răspuns ele în acelaşi timp.

– Eu propun să ne plimbi prin toată casa, a cerut Jana imediat. Să stabilim camerele pe perechi… Mergem la bucătărie şi aranjăm noi. Tu ne dai ce ai şi gata… începem distracţia. E bine, băieţi?

– Eu zic să bem ceva mai înainte, aici, la o ţigară… Te superi, frumosule, a îndrăznit Angelica, fixându-l pe Mişu cu cea mai duioasă privire de care era în stare.

– Da, imediat! a fost el de acord şi a ieşit grăbit din încăpere.

S-a întors repede, cu trei sticle şi pahare. Trei feluri de băuturi. A propus ca fiecare să bea ce preferă. Licorile fine au dezlegat mai mult limbile. Fetele se exprimau fără reţineri, provocator. Băieţii erau mai calmi şi mai puţin zgomotoşi. Foarte curând, s-au trezit anumite interese. Fetele ar fi dorit să ştie cum se vor cupla şi, pentru că ei încă nu se exprimaseră, motivând că este cald, şi-au dat bluzele jos ca să le atragă atenţia.

Nu a trecut mult până ce au dorit să danseze. Angelica s-a prins de gâtul lui Mişu. Jana, oarecum îmbufnată, s-a apropiat de Doru, s-a lăsat prinsă de braţele lui nerăbdătoare şi, numai după câteva mişcări în ritmul melodiei, i-a scos cămaşa pentru a-i măsura în voie pieptul cu limba şi buzele. După fiecare dans se golea câte un rând de pahare şi, foarte curând, sutienele erau aruncate neglijent pe un fotoliu, iar fustele şi pantalonii lunecau pe unde se nimerea să fie dezbrăcate.

Când Doru şi blonda ce-o purta pe braţe au anunţat că sunt în căutarea unui dormitor, Mişu a început să râdă în hohote:

– Băi, paparudelor! Ce-i, băi, cu voi? Vă deranjează prezenţa noastră? Pe noi nu ne f…e grija de ce faceţi voi, bă! a precizat el zeflemitor şi, cu gesturi oarecum nesigure, a prins-o pe Angelica de mijloc şi a răsturnat-o pe fotoliul din apropiere.

I-a tras apoi chiloţii minusculi până pe pulpe, după care, îngenuncheat pe podea, i-a apucat cu dinţii şi a continuat să-i plimbe pe picioare, încet, până la glezne, cu gesturi şi gemete uşoare de felină, spre distracţia celorlalţi care ţipau şi-l încurajau. Din două mişcări simple, Angelica s-a debarasat complet de chiloţi  şi i-a aruncat spre tavan, după care şi-a aşezat picioarele pe umerii omului rămas în genunchi în faţa ei, trăgându-l spre bazinu-i pe care se aşezaseră privirile lacome ale lui Mişu. Din acest moment, dezmăţul a-nceput…

După mai bine de o oră, patru guri flămânde se întreceau la-nfulecat în bucătăria largă, în care trupurile goale se atingeau la întâmplare ori voit, fără jenă sau preferinţe. Nu se foloseau tacâmuri. Brânza ori şunculiţa erau luate cu mâna, ca şi feliile de pâine, iar friptura din carne de porc şi de pui era ruptă în mâini şi dinţi, la fel ca firele de ceapă ori salata verde. Nici pahare nu se foloseau. Au băut din sticle, fiecare după preferinţă şi la întâmplare, până când Mişu a adus o damigeană cu vin roşu, de buturugă, din care a deşertat în căni de ceramică lucrate artistic la Oboga.

Vorbeau de-a valma, cu gura plină, despre tot felul de nimicuri. După câte un pahar sau două de vin, au trecut la ţigări şi conversaţia s-a înviorat. Au spus glume şi bancuri fără perdea şi au râs mult. Din una-n alta, Mişu a trecut la relatări scurte din aventurile lui de adolescent, în timp ce îşi plimba o palmă pe picioarele Angelicăi, care se cocoţase şi se alinta goală pe genunchii lui.

La un moment dat, a fost întrerupt de întrebarea prietenului său, Doru:

– Da’ cum a fost cu ţigăncuşa aia minoră? De ce nu povesteşti, amice?

Mişu a amuţit subit. S-a încruntat, a dat-o jos pe fată de pe genunchi, a turnat vin în ulcea şi a golit-o cu înghiţituri mari. După ce a trântit ulcelele pe masa încărcată cu mâncare, sticle şi pahare, i-a ţintuit cu privirea, îngustată de pleoapele strânse, pe fiecare în parte şi a decretat:

– Băi, despre aia am povestit băieţilor cum a fost… Nu mai vreau să vorbesc despre ea…

– Oho, e subiect tabu! Ha, ha, ha!a râs Doru cu gura până la urechi. Ţi-a plăcut piranda rău de tot…

– Hei, lasă omu-n pace! O să spună el ceva, dacă vrea, a intervenit Angelica linguşitoare, începând să mângâie în lung pulpele lui Mişu. Doar nu vrea să murim de curiozitate. Hai, dragule, spune-ne! a continuat ea, urcând cu palmele spre părţile intime ale bărbatului, pisicindu-se cât putea de bine.

Mişu a aprins ţigara, încercând să pară indiferent, dar mâinile-i tremurau uşor. Ceilalţi au observat şi au schimbat priviri complice. S-au abţinut de la observaţii ori comentarii. Au turnat în ulcele, au băut în linişte şi au aprins ţigările aproape toţi trei odată. Muzica se auzea din salon în lipsa altor zgomote. Mişu i-a privit chiorâş, a alungat-o pe fată de pe genunchi, a tras adânc din ţigară şi a început să râdă din senin.

„Ăsta s-a îmbătat deja! Ce p…a mă-sii, doar atâta poate? Ori a făcut o pasiune pentru ţiganca aia mică şi nu şi-a revenit?” s-a întrebat Doru, cercetându-l cu atenţie. „Nu vreau să se strice distracţia. Abia am început să mă simt bine…. A, stai aşa, că-şi revine! Să mă abţin de la provocării…”.

Fetele, intuind ce se petrece în sufletul băiatului, s-au apropiat de el cu paşi mici, încetişor, fără zgomot. L-au încadrat şi mâinile lor au început să-l maseze cu abilitate pe spate şi piept, fără să-i vorbească şi nici să-l sărute. El s-a destins încet, s-a lăsat în voia lor, l-a privit pe Doru şi i-a vorbit cu voce joasă:

– E o aventură veche pe care, aproape, am uitat-o. La vremea aceea era periculos s-o povestesc… Gagica era, adevărat, minoră. Să fi avut vreo 12 ani…, p…a mă-sii, nu mai ştiu! Pericolul putea veni, ca şi acum, de la un unchi al ei. Mare afacerist, cam primul pe aici, cum este şi acum. Zice lumea că e cel mai mare interlop. Ce mama dracu’, să mă las la mâna ăluia? Băi, cu pilele lui, i se rupe-n paişpe de mine cu toată avocatura mea. De aia mă abţin, băi, paparudelor! a explicat el, ridicând vocea la ultimele cuvinte şi trântind cu pumnul în masă.

Două sticle s-au răsturnat şi vinul a săltat în ulcica gazdei, vărsându-se şi pătând faţa de masă care deja purta destule urme de grăsime de la bucăţile de carne şi resturile aruncate neglijent pe lângă farfurii. Fetele au întrerupt masajul şi l-au privit speriate, după care l-au ţintuit pe Doru cu ochi întrebători. Începuseră să se teamă. Acesta a zâmbit larg, acordându-şi timp să-şi găsească cele mai potrivite cuvinte. A tuşit uşor, s-a ridicat de pe scaun cu ulcica în mână şi, legănându-se uşor, mimând instabilitate exagerată pe picioare, s-a oprit în faţa lui Mişu cu braţele ridicate a slavă.

– Ciocneşte oala cu mine, că-ţi dau vestea cea mai bună omule! Interlopul sperietoare este după gratii. Nu ai de ce te teme, a strigat Doru cât să acopere toată muzica, scoţându-şi pieptul în faţă cât a putut el de fălos. Cu toate pilele lui de sus de tot, este arestat, băiatule! Dacă n-ai ştiut, află de la mine! a rostit el, mândru de vestea dată, bătându-se cu pumnul pe piept şi ridicând mâna cu ulcica mai sus, în gest de triumf.

Mişu îl privea şi-l asculta atent. Nu clipea. La ultima frază a început să se ridice, încet, cu o mână împingând în masă şi cu cealaltă apucând ulceaua cu vin. Fetele-l priveau în tăcere, înghesuite una în alta. Jana îşi dusese o mână la gură, iar Angelica îşi lungise gâtul de parcă voia să privească mai de aproape.

– Băi, tu eşti sigur de ce spui? a întrebat el cu privirea-nfiptă în ochii celuilalt. L-au arestat pe ăla, băi?! Uite, beau cu tine, da’ nu te cred nici de-al dracu’, bă! Verific şi, dacă mă minţi, nu ştiu ce se-ntâmplă între noi, zău aşa, nu vreau să…

– Cum să te mint, omule? Eu nu glumesc cu chestii de-astea. Uite, să spună fetele, că, poate, au auzit prin târg şi ele. Spune, Vio!

– Dacă ne zici despre cine vorbiţi voi, să vedem…

– Ce fă, tuta dracu’, n-ai auzit de ai lu’ Barcan? Barcan Grozavu, interlopul cu toate…

– Aaaa! Păi de treaba asta ştie toată lumea, că a fost vâlvă mare pe aici…

– Băi fată, ştii tu că e arestat? se repezi Mişu la ea.

– Da, băi, frumosule, fac prinsoare pe ce vrei tu că-i arestat. L-am văzut, în p…a mă-sii, şi la televizor… Ia spune, că am o bănuială, de care fată vorbeai tu?

Mişu n-a răspuns. Ochii-i străluceau de satisfacţie şi mintea-i procesa planuri peste planuri. „Aha, nu mai are pile! Nu-mi este frică de ţiganii ăilalţi. Barcan era periculos, dar… dacă face puşcărie, nu mai are putere. Şi-au luat ăia mâna de pe capu’ lui. Merg direct peste ea, dumnezeii mă-sii de ţigancă. Abia aştept!.”, a hotărât el în câteva fracţiuni de secundă, după care s-a repezit la Doru şi l-a îmbrăţişat.

Fetele au izbucnit în râs. Cei doi, cu trupurile goale, torsionate într-o îmbrăţişare caraghioasă, abia ţinând în mâini ulcelele de vin din care se prelingeau picături roşii pe spatele lor, alcătuiau un tablou atât de hilar, încât nu se puteau abţine. S-au înţeles din priviri şi s-au apropiat de băieţi, schimbându-i ca parteneri. Jana şi-a încolăcind braţele pe sub umerii lui Mişu şi a început să-i mângâie metodic pieptul, în timp ce-şi freca trupul de spatele lui, în mişcări largi, încete, calculate. Angelica l-a prins de şolduri pe Doru şi l-a tras încetişor din îmbrăţişarea celuilalt până a reuşit să-l întoarcă spre ea cu faţa, pentru ca, imediat, să se aşeze în genunchi şi să-şi plimbe limba pe pulpele lui, din ce în ce mai în sus, pe părţile intime, strângându-i fesele cu putere.

Dorinţele manifestate erau clare şi băieţii simţeau căldura cum le inundă trupurile. Erau pe punctul de a reîncepe actul împerecherii. Vocea lui Mişu, preocupat de gândurile lui şi mai puţin atent la gesturile noii partenere, a pus capăt preambulului iniţiat de fete.

– Ia spune, băi fată, la cine anume te gândeai? a întrebat el, întorcându-se s-o privească pe Angelica. Eu nici nu mai ştiu cum o chema pe aia care…

– Lasă, că eu n-am uitat, l-a întrerupt Doru, trăgând de păr fata pentru a o îndepărta. Stai, femeie! s-a răstit el. Ţi-o dau mai târziu, ai răbdare! Ia spune, băi, nu o chema Violeta?

– Şi eu tot la Violeta m-am gândit, băieţi! a exclamat Angelica, de parcă făcuse o mare descoperire.

Mişu a ridicat braţul drept, cerând linişte. A împins-o pe Jana de lângă el, s-a apropiat de masă şi a turnat în ulcica de pământ până a dat vinul peste ea. A băut vârtos, ţinând ochii închişi. L-au imitat şi fetele, nemulţumite că au fost neglijate. Doru, rămas în picioare, îl analiza pe Mişu. „Omul ăsta nu-i întreg la minte, frate! De ce dracului se mai gândeşte la aia? Să stau cu ochii pe el. L-a prins băutura şi… sper să nu provoace vreun scandal”.

– O cunoşti tu pe Violeta asta? Cine este şi ce ştii despre ea? Hai, hai! Spune repede, că mă enervezi, n-auzi? s-a oţărât Mişu, trântind cu ulceaua în masă.

– O cunosc bine. E o fată de treabă, dacă vrei să ştii. Ţine un fel de evidenţă la firmă, la tata…

– Ha, ha, ha! De unde dracu’ evidenţă? Nu e aia la care mă gândesc eu, aiurită ce eşti. Aia era ţigancă, băi!

– Aiurit eşti tu, prostule! s-a enervat Angelica, privindu-l urât, cu mâinile aşezate pe şolduri, într-o atitudine ameninţătoare. E ţigancă, da! Şi ce e cu asta? Are carte, ştie contabilitate, ce ai tu cu ea, amărâtule?

Doru, atent la schimbul de cuvinte, se apropiase să-şi ia o ţigară. Mişcarea lui era menită doar să se interpună între Angelica şi Mişu. Era pregătit pentru orice fel de intervenţie. Nu-i plăceau manifestările violente. Cu gânduri aproape identice, Jana i s-a adresat, dând vocii sale cele mai plăcute inflexiuni.

– Iubitule, nu trebuie să te deranjeze o amintire, dragul meu. O cunosc şi eu pe Violeta. Şi pun mâna-n foc pentru ea. Păcat că a avut probleme şi a divorţat…

–  A fost măritată?! Cu cine, băi, ştii? a întrerupt-o Mişu, extrem de contrariat. Are copii? Spune-mi… hai, că te rog, dar spune odată, a insistat el, şi de unde până unde o cunoşti tu pe aia?

– Pe aia? Hm! Când te-ai culcat cu ea nu era „aia”, am impresia, s-a arătat Jana supărată şi a încercat să-i întoarcă spatele, fără alte explicaţii.

Atunci Mişu a prins-o de mână şi a aşezat-o pe genunchii lui, enervat, cu gesturi destul de brutale. Observând nemulţumirea pe faţa fetei, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o pe gură. Apoi a prins-o cu un braţ pe după umeri, aducându-i capul lângă al lui, în timp ce cu cealaltă mână a început să-i maseze sânii uşor, timp în care-i şoptea ceva la ureche. Curând, au izbucnit amândoi în râs, destinzând atmosfera.

– Ştii ceva, băiatule? sunt rudă cu Violeta, aşa că abţine-te să…

– Ce rudă, băi? De sex ori religie? Ce te-a apucat, băi femeie? întrebă Mişu, neîncrezător şi oarecum năucit de ce auzise.

– Uite-aşa, rude! Ce-ţi pasă ţie că bunică-mea a fost soră cu bunică-sa?

– Ne-am dat dracu’ de tot! Auzi, băi, prietene? Tu ştiai că asta e ţigancă, bă? Nu arată deloc, să-mi bag p…a dacă-mi vine să cred!

Doru a răspuns prin mişcarea aprobatoare a capului. Era prea ocupat cu trupul Angelicăi şi considera că nu e cazul să intre-n discuţie.

Mişu a măsurat-o cu privirea pe Jana, din ce în ce mai lacom. „ E tare de tot, gagica, frate! E frumoasă, piranda dracului, dar poţi jura pe orice că nu e ţigancă… Intuiesc cât de fierbinte este. Păi de aia le-a adus prostu’ ăsta aici, frate! O fi şi blonda tot ţigancă! Ne-am dat dracu’! Oricum, nu mai contează. Sunt femei şi ele”. A făcut semn fetei ce-l privea curioasă şi au plecat ţinându-se de mână. I-a oprit vocea Angelicăi.

– Băi, voi sunteţi duşi cu pluta! Lăsaţi naiba separeul, că v-o trageţi şi aici… Hai s-o facem în grup! Vreţi?

– … Păi, ce să zic?… Hai, amice, să facem loc, a hotărât Mişu după câteva secunde de nehotărâre.

Au scos măsuţa din salon, au împins fotoliile la perete şi au aruncat câteva perne pe covorul mare, persan veritabil, care acoperea toată pardoseala de lemn a încăperii. Doru a dat muzica mai tare, de parcă nu s-ar fi auzit până la uliţă, iar Mişu a adus de la bucătărie damigeana şi ţigările. Fetele au alergat după ulcele şi s-au întors purtând şi sticla de lichior din care au început să-şi picure pe sâni, rar, metodic, după care se ungeau pe tot pieptul şi pe pântec, îndoindu-şi provocator trupurile. Băieţii le-au privit pe ele, s-au privit pe ei, au rânjit a satisfacţie vecină cu nebunia şi s-au culcat pe covor în poziţii obscene. Fetele n-au aşteptat alte invitaţii. Au început dansul din buric, dând tonul orgiei ce s-a desfăşurat până târziu, după miezul nopţii…

… Se ridicase soarele sus pe cer şi cocoşii cântaseră prin curţile vecine, dar Mişu n-a văzut şi n-a auzit nimic. Întins pe covor, cu  faţa-n sus, gura deschisă, cu un picior peste coapsele Janei, sforăia zgomotos, în serii lungi, neregulate. Angelica, doar în bikini şi sutien, încerca să facă puţină ordine prin bucătărie. Pusese apa la fiert pentru cafea. Abia venise de afară, din curte, unde o spălase Doru cu prosopul înmuiat într-o găleată de apă proaspătă scoasă cu ciutura din fântâna veche. Băiatul a rămas afară ca să se spele şi să-şi arunce privirea-i curioasă prin acareturi. Când s-a întors, mirosea a cafea proaspăt preparată. S-a retras tiptil, neobservat, lăsând fata să trebăluiască şi a mers în salon. Tabloul nefiresc de pe covor l-a făcut să râdă.

„Ehei, avocăţelule! Şefa te aşteaptă la birou şi tu sforăi… Nu ştii, omule, să faci faţă la o noapte de destrăbălare. Ar trebui să renunţi. Te atrag ţigăncile, văd bine. Cred că te-a făcut praf, după cum arăţi. Dar, hai să-i trezesc! Pe urmă, treaba lui ce face… O duc pe Jana la oraş. Aşa ne-a fost înţelegerea…”

– Hei, deşteptarea! a strigat tare, aplecându-se spre urechea lui Mişu.

Acesta s-a întors pe partea cealaltă, a gemut , a căscat lung şi a continuat să doarmă. Jana a deschis ochii. Se uita nelămurită în jur. Văzându-l pe Doru, s-a frecat la ochi şi i-a adresat un zâmbet chinuit.

– Ce te uiţi aşa la mine? N-ai mai văzut cur de femeie? Uf! Mă doare capul! a exclamat ea, încă buimacă. Ce dracu, aşa am dormit lângă ăsta?

– Păi, ce? Nu te vezi? L-ai lucrat prea mult. E terminat rău de tot…

– Lasă-l, băi, că mare lucru n-a făcut. E slăbuţ băiatul. Doar gura-i de el. A plâns, că n-a uitat-o pe Violeta. Nici nu ştie dacă a dezvirginat-o, prostu’ dracu’!

– Ho, ho, ho! Chiar aşa? A zis el, ori tu…

– El a spus-o, băi, dar să taci din gură. Era beat mort. Nu cred că ştie ce-a vorbit. Nici ce-a făcut… Cam la o oră după miezul nopţii era o cârpă. Am făcut cu el ce-am vrut. M-a lins peste tot, dar, să fiu a dracu’ dacă ştie ceva! Nici nu le are!

– Măi fată! Ştim doar noi. Te rog să nu duci vorba… A băut din toate, amestecat. Era supărat şi nici experienţă n-are, dar e băiat salon, să ştii…

– Bine, băi! Treacă de la mine… Unde mă spăl, că mă simt ca dracu’ cu balele lui pe mine! Trezeşte-l tu, n-am chef de el acuma…

– Mergi la bucătărie. Îţi spune Angela ce şi cum, i-a răspuns Doru privindu-l lung pe Mişu.

A strigat din nou „deşteptarea”, dar fără rezultat. A luat o ţigară şi a început să-l gâdile, metodic, calm, pe la nas şi urechi. Observând că nici aşa nu obţine efectul scontat, a ţinut ţigara la nasul lui aproape introducând-o într-o nară. După câteva inspiraţii adânci, acesta s-a înecat şi a început să tuşească zgomotos. A deschis ochii şi s-a uitat speriat în jur. N-a recunoscut nimic. Nu şi-a dat seama unde se află. A văzut silueta bărbatului îngenuncheat lângă el.

– Unde sunt? întrebă el cu vocea dogită. Sunt dezbrăcat! se miră lung, privindu-se nedumerit şi cu teamă în ochii-i tulburi, de cum constată că este gol puşcă. Hainele mele… Pe tine te cunosc, dar nu te văd bine în lumina asta…

– Sunt Doru, băi, omule! Prietenul tău. Am făcut un chef ca lumea în noaptea ce-a trecut. Eşti acasă, la tine, băi, la conac! Ce dracu’, nu-ţi revii? Hai la serviciu, că este trecut de ora nouă! l-a lămurit Doru în câteva cuvinte.

– Nouă?! M-am dus, frăţioare! se văită Mişu, încercând să se ridice.

Nereuşind, se agăţă cu braţele de mâinile întinse ale prietenului ce-i veni în ajutor. Încă ameţit, prea puţin odihnit, se împletici prin încăpere, căutând ceva. Descoperi, cu greu, chiloţii aruncaţi la marginea unui fotoliu, mototoliţi, printre alte lucruri aruncate alandala. Doru l-a ajutat să-şi ia şi pantalonii şi l-a însoţit până la baie.

– Eu merg să beau o cafea. E gata, a făcut-o Angelica… Te aştept la…

– Cine este ea, Angelica asta? l-a întrerupt Mişu, privindu-l cruciş, cu barba împinsă, nefiresc, în faţă.

– E blonda, băi, omule! E una din cele două fete pe care le-ai… Hai, spală-te cu apă rece şi dă borhotul afară din tine,dacă poţi! O să-ţi aminteşti pe urmă. Dau comanda pentru o cafea amară… Te aşteptăm! l-a impulsionat Doru, după ce l-a privit cu un fel de milă dispreţuitoare şi i-a întors spatele, îndreptându-se spre bucătărie.

Fetele sporovoiau, gălăgioase, în faţa cănilor de cafea, din care băuseră aproape jumătate, şi a scrumierei, deja plină cu resturi proaspete de ţigară. Jana îşi revenise total, dar uitase că e goală. Povestea, plină de umor, cum a petrecut cu Mişu, accentuând momentele în care acesta s-a lăsat „prelucrat” de ea, fără să ştie ce face, inconştient.

– Haideţi, băi, lăsaţi bârfele! Sper că aţi înţeles ce trebuie. În oraş nu povestiţi nimic…

– Vezi de treabă, că nici nu merită, l-a întrerupt Jana, hohotind de râs, foarte bine dispusă.

– Mai bine, ia-ţi dracu’ ceva pe tine! Vine omu’ şi-i faci poftă iar, mai ştii?

– Gata, gata, merg să mă-mbrac. Nu mai e bun de nimic acela, fii sigur. I-am supt toată energia, ha, ha, ha! a replicat ea şi a ieşit cu ceaşca de cafea în mână.

– Partea noastră când o primim, Dorule? a întrebat Angelica, plictisită şi oarecum dezgustată de cele întâmplate în cursul nopţii.

– Nicio grijă. Mă ocup eu de chestia asta. Ce, am rămas eu vreodată dator? Acum nu se poate discuta cu el. E mahmur rău de tot. Ai răbdare să ajungem în oraş. Ne întâlnim peste vreo două zile… Te caut eu. Hai să ne-mbrăcăm. Poate reuşeşte prostul ăsta să conducă maşina.

Mişu îşi mai reveni, cât de cât, după ce se bălăci prelungit în curte. Aerul proaspăt i-a prins bine, dar se mai văieta reţinut. Se jena de fete, deşi ele încercau să-i evite privirile ori să aducă vorba de petrecere. Aşteptau, gata îmbrăcate, să se hotărască el dacă scoate maşina ori ba. La un moment dat, Jana i-a adus de la bucătărie un borcan cu castraveţi muraţi şi altul cu gogoşari.

– Uite, ştiu că era mai bună o zeamă de varză, dar n-am găsit… Ia, că te drege, ai să vezi!

Mişu a privit-o pe sub sprâncene şi a tras borcanul lângă el, prea puţin încrezător. Totuşi, l-a desfăcut şi a băut puţin lichid. Mulţumit, a apucat cu două degete un castravete şi l-a îmbucat grăbit. Mesteca repede, plăcut surprins de gustul ce-l avea în gură, dar şi de senzaţia de bine ce-i venea din stomac. A golit jumătate de borcan şi s-a ridicat.

– Hai să mergem! a îndemnat el micuţul grup ce aştepta răbdător hotărârea lui.

Drumul a fost mai „lung” la întoarcere. Aşa li s-a părut, pentru că Mişu conducea cu viteză redusă, iar fetele şi Doru nu vorbeau. Se înţelegeau prin semne. Nu doreau să deranjeze şoferul, în schimb, gândurile lor erau, întâmplător, îndreptate către acelaşi personaj, fiecare încercând să-i creioneze profilul cât mai bine cu putinţă.

„Mie-mi place de băiatu’ ăsta! E simpatic şi are stare materială ca lumea, din câte am văzut. Cred că e bogat, dar cu munca nu le are. Mai mult lucrez eu la firmă, cu tot programul redus ce mi l-a făcut tata… Cu mine a făcut treabă suficient de bună. Zurlia asta de Jana vrea mereu mai mult… Eu mă satisfac repede, că o fac din plăcere. N-am nevoie de „performanţă!”, mărturisea Angelica, în timp ce-l privea pe cel în cauză prin oglinda retrovizoare de interior.

„Nu ştiu dacă ne mai putem înţelege ca pe vremea liceului… A rămas acelaşi adolescent nesăbuit, nu s-a maturizat. Distracţia, cu orice preţ, pare a fi cuvântul său de ordine! Nu ştie când să se oprească şi când să pună osul la treabă. Oare aşa sunt toţi băieţii de bani gata? N-a făcut progrese de socializare propriu-zisă. E acelaşi bădăran lăudăros, îngâmfat şi… destul de prost pentru vârsta noastră! Nu s-ar zice că are şi el o facultate. Singurul merit e că nu şi-a uitat prietenii, dar ne priveşte tot de sus, deşi… cred că el e cel mai de jos…”, i-a stabilit Doru locul în societate, trăgând cu coada ochiului la vitezometru şi la circulaţia de pe şosea. „Bine că e conştient de oboseala acumulată şi de faptul că a băut mult. Văd că merge încet şi atent. Pe vremuri nu ţinea cont de asta. Era mai „viteaz” la volan…”.

„Uite-al dracu’ ce atent conduce! E fricos… Aseară ne-a adus în mare viteză şi acum abia se târăşte. Dacă am probleme la serviciu cu întârzierea, îl pun să plătească dublu! De fapt, aşa ar fi normal, că destul m-am chinuit cu el toată noaptea… E un lăudăros. Bun de gură, că în rest e vai de mama lui! După ce că n-o are prea mare, mai e şi bleagă. Poate din cauza băuturii, mai ştii? Sau zăpăcita de Violeta l-a supt prea tare, că se pricepe la asta, nu glumeşte… Are corp frumos, jigodia. E atletic, musculos. Îi stă bine gol. De fapt, nu-i chiar rău. În lipsă de altceva, merge. Are casă ca lumea, zice că şi-a luat şi apartament, are maşină, bani… ce-i mai trebuie şi sculă? E bun la vreme rea, da’ să vedem dacă rămânem în relaţie”, se întreba Jana, cu gândul la viitor, privind în gol, departe.

În acelaşi timp, Mişu se concentra cu toate resursele asupra conducerii maşinii în condiţii de siguranţă. Se simţea obosit, foarte obosit. Ar fi vrut să doarmă şi făcea eforturi mari să-şi păstreze luciditatea şi atenţia. Simţea arsuri pe esofag şi avea o permanentă senzaţie de vomă. Îl durea capul şi, tocmai din acest motiv, era mulţumit că nimeni nu vorbea. Nu-l deranjau cele câteva şoapte. Aproape că nu le auzea. Se gândea cum să procedeze la serviciu, cum să se scuze. Se ruga să nu fie avocata Vlădescu acolo şi nici colegul lor, avocatul Cenuşe. Se ruga Domnului să-i trimită în oraş, cu probleme. „Ce bine ar fi, Doamne, dacă i-ai scoate pe amândoi în teren! Să vină târziu sau deloc… Mi-am făcut de cap toată noaptea. Nici nu ştiu cât am dormit, dar am băut ca lumea şi… Băi, frate, ce mi-a făcut nebuna aia de Jana! A dracului ţigancă, m-a regulat ea mai mult , nu eu pe ea. Nu ştiu cum s-a terminat, mi s-a rupt filmul rău de tot. Ştiu că o lingeam şi… Nu, nu-mi vine-n minte nimic acum. Mai bine nu încerc să refac clişeul. Oricum, trebuie să ne mai distrăm. E bună rău, gagica! Şi ailaltă, bruneta, e ca lumea. Nu-i deloc mofturoasă şi se pricepe rău la sex… Dacă e toanta aia de Ramona în birou, o salut şi atât. Ce atâtea scuze? Mai mulţi bani cheltui eu cu ea, decât îmi dă ea mie ca salariu, ce mama dracului! Nici n-o bag în seamă. Ce-o să-mi facă? Pe urmă, muncesc şi eu la capacitate. Să-mi dea un caz complet, să mă ocup eu de tot. Cât o să am în mâini numai hârţoage? Ce, are impresia că eu nu pot reprezenta clientul în proces? O să-i arăt eu că pot! Uite-aşa, numai de-al dracu’, na!” a luat Mişu hotărârea, privind încruntat parbrizul şi oglinzile retrovizoare de exterior.

Odată ajunşi în centrul municipiului, aproape de locul în care s-au întâlnit cu o zi înainte, a oprit lângă bordură. Preţ de câteva minute nu a scos nimeni o vorbă şi nu s-au mişcat de pe locurile lor. Fetele priveau ceafa celui de la volan, curioase şi vizibil amuzate. Doru scotocea prin borsetă A scos câteva bancnote şi le-a întins în spate, la fete. Banii au trecut în poşetele lor, împărţiţi foarte repede şi egal, în aceeaşi tăcere pe care nimeni nu se-ncumeta s-o rupă. În timpul acesta băieţii priveau, absenţi, animaţia de pe trotuarul apropiat.. Apoi, după unele eforturi pentru a-şi găsi cuvintele potrivite, Mişu şi-a dres vocea, s-a răsucit puţin spre bancheta din spate şi s-a adresat fetelor, oarecum rugător:

– Nu ştiu cum va fi la serviciu azi. Dacă vreţi, ne întâlnim în seara asta ori mâine… Cum credeţi. Îmi spuneţi ora şi locul de unde să vă iau. Oricum, ţineţi legătura cu Doru. Prin el rezolv toate amănuntele…

– Stai puţin, amice! l-a întrerupt acesta. Nu uita că am un loc de muncă de la care nu-mi permit să lipsesc aşa, aiurea… Dacă vrei distracţie, aranjează tu cu ele. Eu pot veni doar o singură dată, la o săptămână sau două. Am multe obligaţii, omule. Am răspundere mare. Poţi trece pe la mine, pe la birou, să te convingi, dacă vrei, a continuat Doru, încercând să argumenteze retragerea ce o plănuise încă de când s-a trezit şi a analizat fiecare episod al nopţii.

Fetele au rămas surprinse. Nu se aşteptau la o invitaţie chiar pentru aceeaşi zi, dar nici la atitudinea lui Doru Manolache. Îl cunoşteau  de pe vremea în care nu erau majore şi petrecuseră multe nopţi cu el, individual ori în grup. L-au privit curioase şi neîncrezătoare. Avea faţă imobilă, exprimând seriozitate totală. Şi-au îndreptat privirile pline de milă la celălalt, aşteptând o hotărâre şi, pentru că acesta tăcea, încruntat, fără sânge în obraji şi cu maxilarele strânse, Angelica a început să râdă, hotărâtă să destindă atmosfera.

– Nu te teme, gagiule! Cu Doru sau fără el, noi ne putem distra foarte bine, a ţinut ea să facă precizarea, trecându-şi degetele prin părul lui Mişu a dezmierdare. În plus, poţi alege: cu amândouă ori cu una, pe care o preferi tu. Noi două nu ne supărăm în nicio situaţie. Important este să te simţi bine, nu? a sugestionat ea, tranşant, pe înţelesul tuturor.

– OK! E cea mai bună idee, femeie! Păi, să începem noi doi în seara asta şi, pe urmă, om vedea…

Până să stabilească unde şi la ce oră, Doru coborâse şi, de pe trotuar, îi privea indiferent şi plictisit. Au coborât şi fetele, în tăcere, sobre, cu gesturi delicate. Câteva semne de bun rămas şi maşina a pornit încet…

***

Marian MALCIU

Vezi AICI partea a VIII-a

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…